6 decembrie

Sâmbătă, 6 decembrie 2025, Romani 14:1-23

Romani 14 este un adevărat ghid pentru relațiile dintre credincioși, gestionarea diferențelor de convingeri și raportarea la lucruri discutabile, dar neesențiale.

Biserica din Roma este formată din creștini dintre evrei și creștini dintre neamuri, iar trecutul lor este foarte diferit. Primii veneau dintr-un mediu cu legi alimentare stricte (curate/necurate), cu sărbători, sabate, zile speciale, jertfe ceremoniale și multe tradiții. De partea cealaltă, credincioșii dintre neamuri nu aveau aceste obiceiuri, mâncau orice, nu făceau diferență între zile, veneau dintr-o lume cu idolatrie, dar fără Lege mozaică. Tensiunea este evidentă: mâncare (carne vs. legume), zile de sărbătoare (zile deosebite vs. toate la fel), conștiință și judecarea altora, a nu pune „piatră de poticnire” în calea fratelui. Cine are dreptate?

Romani 14 nu discută păcate clare, imoralitate, beția, minciuna…, ci diferențe în lucruri permise, dar sensibile pentru conștiința unora. Etica conștiinței personale (încredințarea) vs. unitatea trupului lui Cristos. Unitatea în diversitate în Biserică, prin dragoste și respect față de conștiința celuilalt (mai slab, mai îngust), în chestiuni neesențiale.

Acest capitol răspunde la următoarea întrebare: „Cum ne închinăm în unitate în biserica locală în situația în care avem convingeri diferite în probleme secundare?”

Scopul acestui capitol este să-i învețe pe credincioși să nu se judece unii pe alții pentru chestiuni secundare (mâncăruri, zile, sărbători…), să nu transforme probleme personale de conștiință în criterii de mântuire, dimpotrivă, să trăiască cu libertate și responsabilitate personală.

În acest context se explică motivul pentru care Pavel insistă pe: „nu-l disprețui pe cel slab”, „nu-l judeca pe cel tare”. Romani 14 arată că adevărata unitate nu e uniformitate, ci acceptare reciprocă în Cristos, cu atenție sporită la conștiința celuilalt/fratelui.

1.     Acceptarea celui slab fără să fie judecat (vers. 1–4)

„Primiți bine pe cel slab în credință și nu vă apucați la vorbă asupra părerilor îndoielnice.” (vers. 1)

„Păreri îndoielnice” = chestiuni discutabile, nu esențiale, opinii disputate care nu afectează miezul credinței. Unul crede că „poate să mănânce de toate”, altul mănâncă „numai legume” (vers. 2). „Cel ce mănâncă să nu disprețuiască pe cel ce nu mănâncă; și cel ce nu mănâncă să nu judece pe cel ce mănâncă…” (vers. 3)

Pavel nu spune: „cei slabi au dreptate, cei tari greșesc” sau invers. El spune că problema nu este doar mâncarea, problema este atitudinea față de fratele tău. „Tu cine ești, care judeci pe robul altuia?” (vers. 4). „Primiți pe cel slab în credință, fără a-i judeca dialogurile” (vers. 1).

Cei tari în credință nu disprețuiesc; cei sensibili nu judecă (vers. 3–4).

2.     Zilele, mâncarea și… „pentru Domnul” (vers. 5–9)

„Unul socotește o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui.” (vers. 5)

„Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire… pentru Domnul nu face deosebire.” (vers. 6)

Este important să trăim „pentru Domnul”, nu pentru a ne demonstra superioritatea: „Hristos a murit și a înviat ca să aibă stăpânire și peste cei morți, și peste cei vii.” (vers. 9)

Pavel mută discuția de la „cine are dreptate?” la „pentru cine trăim?”.

3.     Nu judeca, nu disprețui – toți vom sta înaintea lui Dumnezeu (vers. 10–13)

În loc să judeci, ai grijă să nu fii tu o pricină de poticnire: „Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau, pentru ce disprețuiești tu pe fratele tău?” (vers. 10)

„Fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu.” (vers. 12)

„Să nu ne mai judecăm, dar, unii pe alții…” (vers. 13)

4.     Să nu fim pricină de poticnire (vers. 13–18)

„Mai bine judecați să nu faceți nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire…” (vers. 13). Libertatea ta nu trebuie să calce în picioare conștiința altuia.

„Dacă faci ca fratele tău să se mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste.” (vers. 15)

Diferențele alimentare sunt nesemnificative față de valoarea unui frate pentru care a murit Cristos: „Nu nimici prin mâncarea ta pe acela pentru care a murit Hristos.” (vers. 15)

„Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt.” (vers. 17)

5.     Urmărirea păcii și a zidirii spirituale (vers. 19–23)

„Așadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea și zidirea noastră.” (vers. 19)

„Să nu nimicești pentru o mâncare lucrul lui Dumnezeu.” (vers. 20)

Dacă cineva face ceva împotriva conștiinței sale păcătuiește: „Dar cine se îndoiește și mănâncă este osândit, pentru că nu mănâncă din încredințare. Tot ce nu vine din încredințare (credință) e păcat.” (vers. 23)

Cristos este Domnul al celor slabi și al celor tari, al tuturor credincioșilor (vers. 8–9).

Să ne rugăm verificându-ne motivația: vrem doar să ne afirmăm libertatea sau să-L glorificăm pe Domnul și să zidim Biserica Sa?

Pastor Luigi Mițoi

Saturday, December 6, 2025, Romans 14:1–23

Romans 14 is a true guide for relationships among believers, managing differences in convictions, and relating to debatable—but nonessential—matters.

The church in Rome was made up of believers from among the Jews and believers from among the Gentiles, and their backgrounds were very different. The former came from an environment with strict dietary laws (clean/unclean), with festivals, Sabbaths, special days, ceremonial sacrifices, and many traditions. On the other hand, the believers from among the Gentiles did not have these practices—they ate anything, made no distinction between days, and came from a world full of idolatry but without the Mosaic Law. The tension is obvious: food (meat vs. vegetables), feast days (special days vs. all days alike), conscience, judging one another, and not placing a “stumbling block” before a brother. Who is right?

Romans 14 is not addressing clear sins such as immorality, drunkenness, or lying, but differences regarding things permitted yet sensitive for some consciences. It contrasts the ethics of personal conscience (conviction) with the unity of the body of Christ. Unity in diversity within the Church comes through love and respect for the conscience of the other (weaker, stricter) in nonessential matters.

This chapter answers the question: “How do we worship in unity in the local church when we have different convictions about secondary issues?”

The purpose of this chapter is to teach believers not to judge one another for secondary matters (foods, days, celebrations…), not to turn personal conscience issues into criteria for salvation, but instead to live with both freedom and personal responsibility.

In this context we understand why Paul insists on: “do not despise the one who is weak,” “do not judge the one who is strong.” Romans 14 shows that true unity is not uniformity but mutual acceptance in Christ, with heightened sensitivity to the conscience of the other/brother.

1.     Accepting the weak without judging them (vv. 1–4)

“Accept the one whose faith is weak, without quarreling over disputable matters.” (v. 1)

“Disputable matters” = debatable, nonessential issues, disputed opinions that do not affect the core of faith. One believes he “may eat anything,” while another eats “only vegetables” (v. 2). “The one who eats everything must not treat with contempt the one who does not, and the one who does not eat everything must not judge the one who does…” (v. 3)

Paul does not say: “the weak are right, the strong are wrong,” or vice versa. He says the problem is not the food—the problem is the attitude toward your brother. “Who are you to judge someone else’s servant?” (v. 4). “Accept the one whose faith is weak, without passing judgment on disputable matters.” (v. 1)

The strong in faith do not despise; the sensitive do not judge (vv. 3–4).

2.     Days, food, and… “for the Lord” (vv. 5–9)

“One person considers one day more sacred than another; another considers every day alike. Each of them should be fully convinced in their own mind.” (v. 5)

“Whoever regards one day as special does so to the Lord. Whoever does not regard one day as special does so to the Lord.” (v. 6)

It is important to live “for the Lord,” not to demonstrate superiority: “For this very reason, Christ died and returned to life so that he might be the Lord of both the dead and the living.” (v. 9)

Paul shifts the discussion from “Who is right?” to “For whom do we live?”

3.     Do not judge, do not despise—we will all stand before God (vv. 10–13)

Instead of judging, be careful not to become a stumbling block: “You, then, why do you judge your brother or sister? Or why do you treat them with contempt?” (v. 10)

“So then, each of us will give an account of ourselves to God.” (v. 12)

“Therefore let us stop passing judgment on one another…” (v. 13)

4.     Do not be a stumbling block (vv. 13–18)

“Instead, make up your mind not to put any stumbling block or obstacle in the way of a brother or sister.” (v. 13) Your freedom must not trample someone else’s conscience.

“If your brother or sister is distressed because of what you eat, you are no longer acting in love.” (v. 15)

Food differences are insignificant compared to the worth of a brother for whom Christ died: “Do not by your eating destroy someone for whom Christ died.” (v. 15)

“For the kingdom of God is not a matter of eating and drinking, but of righteousness, peace and joy in the Holy Spirit.” (v. 17)

5.     Pursuing peace and spiritual edification (vv. 19–23)

“Let us therefore make every effort to do what leads to peace and to mutual edification.” (v. 19)

“Do not destroy the work of God for the sake of food.” (v. 20)

If someone acts against their conscience, they sin: “But whoever has doubts is condemned if they eat, because their eating is not from faith; and everything that does not come from faith is sin.” (v. 23)

Christ is the Lord of the weak and of the strong, of all believers (vv. 8–9).

Let us pray while examining our motivation: do we merely want to assert our freedom, or do we want to glorify the Lord and build His Church?