5 decembrie

Vineri, 5 decembrie 2025, Romani 13:1-14

Romani 13 continuă prezentarea practică a credinței creștine, prezentare începută în capitolul 12, accentuând în acest capitol relația creștinului cu autoritățile civile.

Biserica creștină din Roma este o comunitate mixtă, evrei și neevrei întorși la Dumnezeu. Creștinii sunt percepuți ca o sectă iudaică și iudaismul este deja monitorizat de autoritățile romane. Imperiul Roman se bazează pe ordinea publică, taxare, loialitate și supunere civică.

Pavel vrea să protejeze biserica de conflicte politice, pentru a evita persecuții inutile. Romani 13 aduce viața creștină în contextul concret și practic al lumii cotidiene: societate, autoritățile politice și civile, relații, moralitate. Pavel explică faptul că harul lui Dumnezeu nu ne scoate din lume, ci ne inspiră să influențăm lumea spre Dumnezeu, ajutându-ne să avem o mărturie creștină ireproșabilă: supunere față de autorități, respectarea îndatoririlor cetățenești, achitarea datoriilor față de stat, iubirea oamenilor…

1.     Supunerea față de autorități (vers. 1–7)
Originea divină a autorității: „Nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu.” (vers. 1a)

Supunerea nu este față de persoane, ci față de instituțiile ordinii stabilite de Dumnezeu.

„Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte…” (vers. 1)

„Cine se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu…” (vers. 2)

Autoritățile au rolul de a pedepsi răul și de a promova binele; supunerea include respect și responsabilitate civică: „El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău…” (vers. 4)

Această poruncă a lui Dumnezeu nu legitimează nicidecum violența și tirania autorităților, ci proclamă ordinea ca fiind voia lui Dumnezeu. Respectul nu înseamnă servilism și nici idolatrizarea autorității, ci recunoașterea rolului ei.

La fel de adevărat este și faptul că uneori există excepții și autoritățile abuzează de rolul pe care-l au, comițând nedreptăți flagrante. Puși în fața unui astfel de abuz de putere, apostolii au reacționat spunând: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni” (Faptele Apostolilor 5:29). Deci, ne supunem legilor atât timp cât nu contrazic poruncile lui Dumnezeu.

Romani 13 oferă un cadru pentru conviețuirea credinței cu ordinea civică, fără a confunda devotamentul față de Cristos cu zelul politic.

2.     Dragostea ca împlinire a Legii (vers. 8–10)
Dragostea nu face rău aproapelui: „Dragostea nu face rău aproapelui…” (vers. 10a)

Dragostea împlinește Legea: „…dragostea deci este împlinirea Legii” (vers. 10b)

Dragostea este fundamentul relațiilor: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (vers. 9)

Dragostea nu este facultativă, ci o datorie spirituală: „Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții” (vers. 8)

În contrast cu legalismul fariseic, porunca iubirii este transformatoare, încurajatoare și purtătoare de poveri.

3.     Etica trăirii în lumina revenirii lui Cristos (vers. 11–14)
Trăirea creștină este motivată de apropierea revenirii Domnului.

Asumarea este actul conștient prin care omul acceptă să ia asupra lui o responsabilitate: „Este ceasul să vă treziți din somn…” (vers. 11a)

Responsabilitatea este obligația de a îndeplini un lucru sau de a răspunde pentru consecințele lui: „…acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.” (vers. 11b)

Îndepărtarea cu fermitate a faptelor întunericului: „Să lepădăm faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii.” (vers. 12)

Etica creștină nu este negativă, ci pozitivă: nu doar fugi de păcat, ci umblă activ în Cristos: „Să trăim frumos, ca în timpul zilei…” (vers. 13)

Pavel dă îndemnuri concrete: lepădarea întunericului, umblare în lumină și respingerea păcatelor sociale: „chefuri, beții”, „curvii, fapte de rușine”, „certuri și pizmă”.

Conceptul de „îmbrăcare” sugerează identitate, comportament și caracter: „Îmbrăcați-vă în Domnul Isus Hristos și nu purtați grijă de firea pământească…” (vers. 14)

Capitolul precedent, Romani 12, conține îndemnuri pentru viața comunitară (smerenie, slujire, bună purtare); capitolul prezent, Romani 13, extinde aceste principii la ordinea publică, relația creștinului cu autoritatea politică și civilă, cu societatea, obligația de a iubi pe aproapele și apelul la viață morală autentică. Capitolul de față conține atât porunci practice (să fim supuși autorităților), cât și îndemnuri etice (să iubim, să trăim frumos și în lumină).

Acum ne vom ruga cerând puterea de a respecta structurile de conducere și legile, pentru că ele fac parte din ordinea pe care Dumnezeu a îngăduit-o în lume.

Pastor Luigi Mițoi

Friday, December 5, 2025, Romans 13:1–14

Romans 13 continues the practical presentation of the Christian faith, a presentation that began in chapter 12, emphasizing in this chapter the Christian’s relationship with civil authorities.

The Christian church in Rome is a mixed community of Jews and Gentiles who have turned to God. Christians are perceived as a Jewish sect, and Judaism is already being monitored by the Roman authorities. The Roman Empire is built on public order, taxation, loyalty, and civic submission.

Paul wants to protect the church from political conflicts to avoid unnecessary persecution. Romans 13 brings the Christian life into the concrete and practical context of everyday life: society, political and civil authorities, relationships, and morality. Paul explains that the grace of God does not remove us from the world but inspires us to influence the world toward God, helping us maintain an irreproachable Christian testimony: submission to authorities, respect for civic duties, paying what is owed to the state, loving people…

1. Submission to Authorities (vv. 1–7)

The divine origin of authority: “There is no authority except that which God has established. The authorities that exist have been established by God.” (v. 1a)

Submission is not to individuals but to the institutions of order established by God.

“Let everyone be subject to the governing authorities…” (v. 1)

“Consequently, whoever rebels against the authority is rebelling against what God has instituted…” (v. 2)

Authorities have the role of punishing evil and promoting good; submission includes respect and civic responsibility: “For the one in authority is God’s servant for your good…” (v. 4)

This command of God does not in any way legitimize the violence or tyranny of authorities but proclaims order as God’s will. Respect does not mean servility or idolizing authority, but recognizing its role.

It is equally true that sometimes there are exceptions and authorities abuse their role, committing blatant injustices. Faced with such an abuse of power, the apostles responded by saying: “We must obey God rather than human beings!” (Acts 5:29). Therefore, we obey the laws as long as they do not contradict God’s commands.

Romans 13 offers a framework for the coexistence of faith with civic order, without confusing devotion to Christ with political zeal.

2. Love as the Fulfillment of the Law (vv. 8–10)

Love does no harm to a neighbor: “Love does no harm to a neighbor…” (v. 10a)

Love fulfills the Law: “…therefore love is the fulfillment of the law.” (v. 10b)

Love is the foundation of relationships: “Love your neighbor as yourself.” (v. 9)

Love is not optional but a spiritual duty: “Let no debt remain outstanding, except the continuing debt to love one another.” (v. 8)

In contrast with Pharisaic legalism, the command to love is transformative, encouraging, and burden-bearing.

3. Ethics of Living in the Light of Christ’s Return (vv. 11–14)

The Christian life is motivated by the nearness of the Lord’s return.

Assumption is the conscious act through which a person accepts a responsibility: “The hour has already come for you to wake up from your slumber…” (v. 11a)

Responsibility is the obligation to accomplish something or answer for its consequences: “…because our salvation is nearer now than when we first believed.” (v. 11b)

Firm removal of the deeds of darkness: “So let us put aside the deeds of darkness and put on the armor of light.” (v. 12)

Christian ethics are not negative but positive: not only fleeing from sin but actively walking in Christ: “Let us behave decently, as in the daytime…” (v. 13)

Paul gives concrete exhortations: casting off darkness, walking in the light, and rejecting social sins: “orgies and drunkenness,” “sexual immorality and debauchery,” “dissension and jealousy.”

The concept of “putting on” suggests identity, behavior, and character: “Rather, clothe yourselves with the Lord Jesus Christ, and do not think about how to gratify the desires of the flesh.” (v. 14)

The previous chapter, Romans 12, contains exhortations for community life (humility, service, good conduct); the present chapter, Romans 13, extends these principles to public order, the Christian’s relationship with political and civil authority, society, the obligation to love one’s neighbor, and the call to authentic moral living. This chapter contains both practical commands (to submit to authorities) and ethical exhortations (to love, to live honorably, and in the light).

Now we will pray, asking for the strength to respect the governing structures and laws, because they are part of the order God has allowed in the world.