31 ianuarie

Sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 1 Tesaloniceni 5:1–28

1 Tesaloniceni 5 este un apel la veghere, sfințenie și maturitate, în vederea revenirii Domnului. Capitolul 5 încheie epistola cu două mari concluzii:

a) Vegherea în perspectiva revenirii Mântuitorului.
b) Maturitatea vieții spirituale a bisericii.

După ce, în capitolul 4, Pavel a vorbit despre venirea Domnului și învierea credincioșilor, în capitolul 5 vorbește despre responsabilitatea așteptării Domnului. Scopul nu este să știm când se întoarce Domnul, ci care este calitatea spirituală a vieții noastre până revine Domnul.

Având intenția să exemplifice acest adevăr escatologic, apostolul prezintă două categorii de oameni și două feluri de a aștepta revenirea Mântuitorului:

a) Fiii întunericului, surprinși de ziua Domnului ca de un hoț (vers. 2–3).
b) Fiii luminii, care veghează cu responsabilitate, sunt treji și înarmați cu credință, dragoste și nădejde (vers. 5–8).

1.  Siguranța și imprevizibilitatea zilei revenirii Domnului (vers. 1–11)
Apostolul începe capitolul 5 vorbind despre siguranța revenirii Domnului, ca și cum toți oamenii sunt convinși de acest adevăr cosmic: „Cât despre vremuri și soroace, n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților. Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni …” (vers. 1–2a).

Pe cât de sigur este Pavel de revenirea Mântuitorului, pe atât de nesigur este de timpul când va reveni: „voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea.” (vers. 2)

Apostolul compară revenirea Domnului cu venirea unui hoț noaptea pentru a sublinia caracterul neașteptat al revenirii. Un hoț nu anunță când vine; dimpotrivă, vine când te aștepți mai puțin. Imaginea hoțului devine un apel la trezire, nu la panică. Cât de vinovată este nepăsarea, tot la fel de inutilă este panicarea. Atitudinea echilibrată este așteptarea și pregătirea.

2.  Viața comunitară asumată și echilibrată (vers. 12–15)
Recunoaștere și apreciere pentru slujitorii implicați, pasionați și neobosiți: „…să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul și care vă sfătuiesc. Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor…” (vers. 12–13)

Pavel oferă trei criterii pentru recunoașterea slujitorilor:
a) „Lucrează între voi”,
b) „Vă conduc în Domnul”,
c) „Vă sfătuiesc”.

Pentru că nu toți credincioșii sunt implicați și responsabili să slujească, Pavel face și alte precizări:
a) „Mustrați pe cei neorânduiți”,
b) „Îmbărbătați pe cei deznădăjduiți”,
c) „Sprijiniți pe cei slabi”,
d) „Fiți răbdători cu toți”.

Toate aceste categorii de oameni sunt în fiecare biserică.

3.  Viața spirituală personală (vers. 16–22)
Pavel dă o serie de imperative scurte, dar puternice:

„Bucurați-vă întotdeauna” (vers. 16). Circumstanțe schimbătoare, bucurie constantă.
„Rugați-vă neîncetat” (vers. 17). Slujire însoțită constant de rugăciune.
„Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” (vers. 18). Mulțumire în toate lucrurile.
„Nu stingeți Duhul” (vers. 19). Duhul este stins prin împietrire, neascultare, critică și păcat.
„Nu disprețuiți prorociile” (vers. 20). Nu se respinge cuvântul profetic pentru că este incomod.
„Cercetați toate lucrurile” (vers. 21). Discernământul este responsabilitatea maturității.

4.  Rugăciune finală și încheiere (vers. 23–28)
Pavel se roagă ca Dumnezeu să-i sfințească „pe deplin”, în duh, suflet și trup, în fiecare zi până la revenirea Domnului. Versetul 24 se constituie într-una dintre cele mai puternice declarații despre credincioșia lui Dumnezeu: „Cel ce v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta” (vers. 24).

Lucrul pe care ni-l lasă apostolul în încheiere este harul lui Dumnezeu: „Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin.” (vers. 28)

Viața creștină trebuie să aibă prioritate escatologică. Aceasta înseamnă să trăim cu picioarele pe pământ, dar cu ochii pe cer. Unii neglijează cerul, alții pământul, ambele fiind la fel de vinovate.

Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru înțelepciunea și puterea de a-L aștepta pe Domnul în fiecare secundă, dar și de a rămâne în mod constant responsabili de ce ne-a încredințat aici, pe pământ.

Pastor Luigi Mițoi

Saturday, January 31, 2026, 1 Thessalonians 5:1–28

1 Thessalonians 5 is a call to watchfulness, holiness, and maturity in view of the Lord’s return. Chapter 5 concludes the epistle with two major conclusions:

a) Watchfulness in light of the Savior’s return.
b) The maturity of the church’s spiritual life.

After speaking in chapter 4 about the Lord’s coming and the resurrection of believers, in chapter 5 Paul addresses the responsibility of waiting for the Lord. The goal is not to know when the Lord will return, but what the spiritual quality of our lives is until the Lord returns.

With the intention of illustrating this eschatological truth, the apostle presents two categories of people and two ways of waiting for the Savior’s return:

a) Sons of darkness, caught by the day of the Lord like a thief (vv. 2–3).
b) Sons of the light, who watch responsibly, are alert, and are armed with faith, love, and hope (vv. 5–8).

1.     The certainty and unpredictability of the day of the Lord’s return (vv. 1–11)

The apostle begins chapter 5 by speaking about the certainty of the Lord’s return, as though all people were convinced of this cosmic truth: “Now, brothers and sisters, about times and dates we do not need to write to you, for you know very well that the day of the Lord will come…” (vv. 1–2a).

As certain as Paul is about the Savior’s return, just as uncertain is he about the time of that return: “for you know very well that the day of the Lord will come like a thief in the night.” (v. 2)

The apostle compares the Lord’s return to the coming of a thief at night in order to emphasize its unexpected nature. A thief does not announce when he is coming; on the contrary, he comes when you least expect it. The image of the thief becomes a call to alertness, not to panic. Carelessness is just as blameworthy as panic is useless. The balanced attitude is watchful expectation and preparation.

2.     A committed and balanced community life (vv. 12–15)

Recognition and appreciation for devoted, passionate, and tireless servants: “…to acknowledge those who work hard among you, who care for you in the Lord and who admonish you. Hold them in the highest regard in love because of their work…” (vv. 12–13).

Paul offers three criteria for recognizing servants:

a) “They work among you,”
b) “They lead you in the Lord,”
c) “They admonish you.”

Because not all believers are equally involved or responsible in serving, Paul also gives additional instructions:

a) “Warn those who are idle and disruptive,”
b) “Encourage the disheartened,”
c) “Help the weak,”
d) “Be patient with everyone.”

All these categories of people are present in every church.

3.     Personal spiritual life (vv. 16–22)

Paul gives a series of short but powerful imperatives:

“Rejoice always” (v. 16). Changing circumstances, constant joy.
“Pray continually” (v. 17). Ministry constantly accompanied by prayer.
“Give thanks in all circumstances” (v. 18). Gratitude in all things.
“Do not quench the Spirit” (v. 19). The Spirit is quenched through hardness, disobedience, criticism, and sin.
“Do not treat prophecies with contempt” (v. 20). The prophetic word is not rejected simply because it is uncomfortable.
“Test everything” (v. 21). Discernment is the responsibility of maturity.

4.     Final prayer and conclusion (vv. 23–28)

Paul prays that God would sanctify them “through and through,” in spirit, soul, and body, every day until the Lord’s return. Verse 24 stands as one of the strongest declarations of God’s faithfulness: “The one who calls you is faithful, and he will do it.” (v. 24).

What the apostle leaves us with in closing is the grace of God: “The grace of our Lord Jesus Christ be with you all.” (v. 28).

The Christian life must have an eschatological priority. This means living with our feet on the ground, but our eyes fixed on heaven. Some neglect heaven, others neglect the earth—both are equally blameworthy.

Let us pray to God for the wisdom and strength to wait for the Lord every second, while remaining consistently responsible for what He has entrusted to us here on earth.