30 ianuarie

Vineri, 30 ianuarie 2026, 1 Tesaloniceni 4:1–18

Epistola către Tesaloniceni este prima scriere a lui Pavel (cca. 50–51 d.Cr.), adresată unei biserici tinere, născute în mijlocul persecuției (Fapte 17:1–9).

1 Tesaloniceni 4 marchează trecerea de la mulțumire și încurajare (cap. 1–3) la instrucțiuni practice pentru o viață sfântă în așteptarea revenirii lui Cristos. Este capitolul în care Pavel le explică tesalonicenilor cum să trăiască acum în lumina a ceea ce va veni atunci.

Capitolul 4 are două secțiuni mari: sfințenia practică (vers. 1–12) și speranța escatologică (vers. 13–18).

Tesalonicul era un oraș port, cu temple păgâne și prostituție religioasă. Creștinismul introduce o etică radical diferită: fidelitate, autocontrol și sfințenie. În acest peisaj tensionat, creștinii sunt marginalizați, persecutați, uneori izolați social și economic.

1.     Voia lui Dumnezeu este sfințirea, nu doar mântuirea noastră (vers. 3–8)

„…fiindcă ați învățat de la noi cum să vă purtați și să fiți plăcuți lui Dumnezeu…” (vers. 1).

(a) Sfințirea este procesul prin care credinciosul este separat de păcat și dedicat lui Dumnezeu. Este o lucrare continuă a Duhului Sfânt care curățește, transformă și sfințește caracterul și viața interioară a omului, făcându-l tot mai asemănător cu Mântuitorul. Sfințirea implică o schimbare morală și spirituală profundă, o sfințire progresivă care durează toată viața: „Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră…” (vers. 3a). Sfințenia este voia explicită a lui Dumnezeu pentru fiecare credincios.

(b) Dumnezeu pretinde abstinență de la imoralitate:

·       „…să vă feriți de curvie” (vers. 3b) – termenul „porneia” acoperă orice relație sexuală în afara căsătoriei.

·       „… fiecare … să-și stăpânească vasul în sfințenie și cinste” (vers. 4) – autocontrol, disciplină, demnitate morală.

·       „nu în aprinderea poftei, ca neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu” (vers. 5).

(c) Respectarea demnității celuilalt: „Nimeni să nu fie nedrept față de fratele său” (vers. 6). Aceasta înseamnă să nu profiți de vulnerabilitatea celuilalt, să nu-l înșeli, să nu-l manipulezi, să nu folosești relațiile pentru câștig personal, să nu rănești prin comportament, cuvinte sau intenții ascunse.

2.     Dragostea frățească și responsabilitatea socială (vers. 9–12)

(a) În interior, afecțiune; în exterior, decență: „Cât despre dragostea frățească, … voi singuri ați fost învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții” (vers. 9).

Dragostea ne definește între frați, iar cuviința ne caracterizează între oameni (neconvertiți): „să vă vedeți de treburi și … să vă purtați cuviincios cu cei de afară” (vers. 15–16).

Dacă nu putem fi oameni de calitate, nu avem nicio șansă să devenim sfinți:

„Să trăiți liniștiți” – echilibrați, decenți și respectuoși
„Să vă vedeți de treburi” – disciplină, ordine, maturitate
„Să lucrați cu mâinile voastre” – demnitate, independență, mărturie

Dragostea înseamnă alegere și responsabilitate, nu impuls.

3.     Speranța pentru cei morți și revenirea Mântuitorului (vers. 13–18)

„… despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde.” (vers. 13)

Pavel nu interzice durerea, ci disperarea.

(a) Baza speranței creștine este moartea și învierea Domnului (vers. 14): „Dacă credem că Isus a murit și a înviat…” (vers. 14). Învierea Mântuitorului garantează învierea noastră: „după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos” (1 Corinteni 15:22).

(b) Ordinea evenimentelor la revenirea Domnului (vers. 15–17): „… întâi vor învia cei morți în Hristos” (vers. 16), iar „Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori.” (vers. 17)

(c) Scopul învățăturii este mângâierea sfinților (vers. 18)

„Vom fi totdeauna cu Domnul” (vers. 17) – punctul culminant al escatologiei și al istoriei.

Creștinismul nu este doar ce crezi, ci este cum trăiești după ce ai crezut. Să ne rugăm pentru harul de a ne trăi viața de credință în așa fel încât moartea să nu ne sperie.

Pastor Luigi Mițoi

Friday, January 30, 2026, 1 Thessalonians 4:1–18

The Epistle to the Thessalonians is Paul’s first written work (approx. AD 50–51), addressed to a young church born in the midst of persecution (Acts 17:1–9).

1 Thessalonians 4 marks the transition from thanksgiving and encouragement (chapters 1–3) to practical instructions for a holy life while awaiting the return of Christ. This is the chapter in which Paul explains to the Thessalonians how they are to live now in light of what is yet to come.

Chapter 4 has two major sections: practical holiness (vv. 1–12) and eschatological hope (vv. 13–18).

Thessalonica was a port city, filled with pagan temples and religious prostitution. Christianity introduced a radically different ethic: faithfulness, self-control, and holiness. In this tense environment, Christians were marginalized, persecuted, and at times socially and economically isolated.

1.     God’s will is our sanctification, not only our salvation (vv. 3–8)

“…for you learned from us how you ought to live and to please God…” (v. 1).

(a) Sanctification is the process by which the believer is separated from sin and devoted to God. It is a continual work of the Holy Spirit that cleanses, transforms, and sanctifies the believer’s character and inner life, making him increasingly like the Savior. Sanctification involves a deep moral and spiritual change, a progressive holiness that lasts a lifetime: “It is God’s will that you should be sanctified…” (v. 3a). Holiness is God’s explicit will for every believer.

(b) God demands abstinence from immorality:

• “…that you should avoid sexual immorality” (v. 3b) — the term “porneia” covers every sexual relationship outside of marriage.

• “…that each of you should learn to control your own body in a way that is holy and honorable” (v. 4) — self-control, discipline, moral dignity.

• “not in passionate lust like the pagans, who do not know God” (v. 5).

(c) Respect for the dignity of others: “and that in this matter no one should wrong or take advantage of a brother or sister” (v. 6). This means not exploiting another’s vulnerability, not deceiving, manipulating, or using relationships for personal gain, and not causing harm through behavior, words, or hidden intentions.

2.     Brotherly love and social responsibility (vv. 9–12)

(a) Affection within; decency without: “Now about your love for one another we do not need to write to you, for you yourselves have been taught by God to love each other” (v. 9).

Love defines us among brothers and sisters, while propriety characterizes us among outsiders (the unconverted): “…mind your own business and work with your hands… so that your daily life may win the respect of outsiders” (vv. 11–12).

If we cannot be people of character, we have no chance of becoming holy:

“Make it your ambition to lead a quiet life” — balanced, decent, and respectful
“Mind your own business” — discipline, order, maturity
“Work with your hands” — dignity, independence, testimony

Love means choice and responsibility, not impulse.

3.     Hope for those who have died and the return of the Savior (vv. 13–18)

“…about those who sleep in death, so that you do not grieve like the rest of mankind, who have no hope.” (v. 13)

Paul does not forbid sorrow, but despair.

(a) The foundation of Christian hope is the death and resurrection of the Lord (v. 14): “For we believe that Jesus died and rose again…” (v. 14). The resurrection of the Savior guarantees our resurrection: “For as in Adam all die, so in Christ all will be made alive” (1 Corinthians 15:22).

(b) The order of events at the Lord’s return (vv. 15–17): “…the dead in Christ will rise first” (v. 16), and “After that, we who are still alive and are left will be caught up together with them in the clouds” (v. 17).

(c) The purpose of this teaching is the comfort of the saints (v. 18)

“And so we will be with the Lord forever” (v. 17) — the climax of eschatology and of history.

Christianity is not only what you believe; it is how you live after you have believed. Let us pray for the grace to live our life of faith in such a way that death no longer frightens us.