29 decembrie

Luni, 29 decembrie 2025, 2 Corinteni 5:1–21

Pentru oamenii din Corint cele mai importante lucruri erau corpul fizic, succesul, prezentul și vizibilitatea, cultura greco-romană fiind obsedată de frumusețe și performanță. Ideea suferinței sau a morții predicate de Pavel (cap. 4) era ignorată și disprețuită. Unul dintre neajunsurile acestei filosofii îi motiva pe credincioși să trăiască doar pentru prezent, ignorând viața veșnică și Împărăția cerurilor. Scopul lui Pavel în acest capitol este să reașeze perspectiva biblică potrivit căreia credincioșii își trăiesc viața în prezent pentru viitor. Pavel accentuează faptul că trupul fizic este asemenea unui cort, nu a unei case permanente.

În acest capitol, Pavel subliniază trei elemente importante ale vieții creștine:

a.     Perspectiva eternității (trupul pământesc vs. trupul ceresc)

b.     Responsabilitatea înaintea scaunului de judecată al lui Cristos

c.     Chemarea la împăcare și la misiunea de a reprezenta interesele lui Dumnezeu pe pământ.

Capitolul de față poate fi împărțit în câteva secțiuni, în funcție de subiectele abordate:

1.  Speranța unei locuințe veșnice (vers. 1–10)

(a) Cortul pământesc vs. casa veșnică: „Dacă se desface casa pământească a cortului nostru…” (vers. 1)

(b) Dorința după trupul ceresc: „…în cortul acesta deci gemem apăsați…” (vers. 4) Dorința nu este moartea, ci transformarea vieții.

(c) Umblarea spirituală este prin credință, nu prin vedere: „Pentru că umblăm prin credință, nu prin vedere.” (vers. 7) Credința este orientată spre ceea ce nu se vede încă.

(d) Scopul suprem al vieții este să-I fim plăcuți lui Dumnezeu: „De aceea ne silim să-I fim plăcuți…” (vers. 9)

2.  Motivația slujirii este frica de Domnul și dragostea lui Cristos (vers. 11–15)

(a) Frica de Domnul produce responsabilitate: „Cunoscând frica de Domnul, înduplecăm pe oameni…” (vers. 11) Frica de Domnul este reverențioasă și responsabilă, nu paralizantă.

(b) Dragostea lui Cristos ne motivează, ne împinge: „Dragostea lui Hristos ne strânge…” (vers. 14) Termenul grec synechei se traduce prin „ne împinge din toate părțile” și înseamnă că motivația supremă nu este obligația, ci iubirea.

(c) Viața trebuie să fie trăită pentru Dumnezeu: „Ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși…” (vers. 15) Convertirea schimbă în mod real viața, dragostea lui Cristos devenind forța vieții spirituale.

3.  Noua perspectivă și noua identitate (vers. 16–17)

(a) O perspectivă schimbată asupra oamenilor: „De acum nu mai cunoaștem pe nimeni în felul lumii…” (vers. 16) Identitatea nu mai este definită de aparențe, statut și performanță.

(b) O creație nouă în Cristos: „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă…” (vers. 17a)

Nu este doar iertare, ci transformare fundamentală, autentică. Trecutul nu ne mai definește, prezentul și viitorul fiind reconfigurate: „Toate lucrurile s-au făcut noi” (vers. 17b)

4.  Slujirea împăcării este misiunea bisericii (vers. 18–21)

(a) Dumnezeu este inițiatorul împăcării, împăcarea fiind lucrarea harului: „Toate lucrurile sunt de la Dumnezeu…” (vers. 18) Nu omul vine la Dumnezeu, ci Dumnezeu vine la om.

(b) Misiunea și mesajul sunt încredințate bisericii: „Noi dar suntem trimiși împuterniciți ai lui Hristos…” (vers. 20) Biserica este ambasada cerului, iar slujirea creștină este asemenea unei misiuni diplomatice.

(c) Fundamentul teologic al împăcării: „Pe Cel ce n-a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi…” (vers. 21)

Aceasta înseamnă că Mântuitorul ia păcatul, iar noi primim neprihănirea; acest fenomen este miezul Evangheliei. Crucea este locul unde s-a petrecut acest schimb. În urma convertirii, credinciosul trăiește între „deja” și „nu încă”.

Să ne rugăm lui Dumnezeu să trăim cu ochii spre cer și cu mâinile lucrând pe pământ.

Pastor Luigi Mițoi

Monday, December 29, 2025, 2 Corinthians 5:1–21

For the people of Corinth, the most important things were the physical body, success, the present moment, and visibility, as Greco-Roman culture was obsessed with beauty and performance. The idea of suffering or death preached by Paul (ch. 4) was ignored and despised. One of the shortcomings of this philosophy motivated believers to live only for the present, disregarding eternal life and the Kingdom of heaven. Paul’s purpose in this chapter is to restore the biblical perspective according to which believers live their present life for the future. Paul emphasizes that the physical body is like a tent, not a permanent house.

In this chapter, Paul highlights three important elements of the Christian life:

a.     The perspective of eternity (the earthly body vs. the heavenly body)

b.     Responsibility before the judgment seat of Christ

c.     The call to reconciliation and to the mission of representing God’s interests on earth.

The present chapter can be divided into several sections, based on the topics addressed:

1.     The hope of an eternal dwelling (vv. 1–10)

(a) The earthly tent vs. the eternal house: “For we know that if the earthly tent we live in is destroyed…” (v. 1)

(b) The longing for the heavenly body: “…meanwhile we groan, longing to be clothed instead with our heavenly dwelling…” (v. 4) The desire is not for death, but for the transformation of life.

(c) Spiritual walking is by faith, not by sight: “For we live by faith, not by sight.” (v. 7) Faith is oriented toward what is not yet seen.

(d) The supreme goal of life is to please God: “So we make it our goal to please him…” (v. 9)

2.     The motivation for ministry is the fear of the Lord and the love of Christ (vv. 11–15)

(a) The fear of the Lord produces responsibility: “Since, then, we know what it is to fear the Lord, we try to persuade others.” (v. 11) The fear of the Lord is reverent and responsible, not paralyzing.

(b) The love of Christ motivates us, compels us: “For Christ’s love compels us…” (v. 14) The Greek term synechei can be translated as “presses us on all sides” and means that the supreme motivation is not obligation, but love.

(c) Life must be lived for God: “…that those who live should no longer live for themselves…” (v. 15) Conversion truly changes life, with the love of Christ becoming the driving force of spiritual life.

3.     The new perspective and the new identity (vv. 16–17)

(a) A changed perspective on people: “So from now on we regard no one from a worldly point of view…” (v. 16) Identity is no longer defined by appearances, status, and performance.

(b) A new creation in Christ: “Therefore, if anyone is in Christ, the new creation has come…” (v. 17a)

This is not merely forgiveness, but a fundamental, authentic transformation. The past no longer defines us; the present and the future are reconfigured: “The old has gone, the new is here!” (v. 17b)

4.     The ministry of reconciliation is the mission of the church (vv. 18–21)

(a) God is the initiator of reconciliation, reconciliation being the work of grace: “All this is from God…” (v. 18) It is not humanity that comes to God, but God who comes to humanity.

(b) The mission and the message are entrusted to the church: “We are therefore Christ’s ambassadors…” (v. 20) The church is heaven’s embassy, and Christian ministry is like a diplomatic mission.

(c) The theological foundation of reconciliation: “God made him who had no sin to be sin for us…” (v. 21)

This means that the Savior takes our sin, and we receive righteousness; this exchange is the very heart of the gospel. The cross is the place where this exchange took place. After conversion, the believer lives between the “already” and the “not yet.”

Let us pray to God that we may live with our eyes fixed on heaven and our hands working on earth.