28 septembrie

Duminică, 28 septembrie 2025, Luca 18:1-43

Evanghelia după Luca pune un accent deosebit pe umanitatea Mântuitorului, pe mila Sa față de cei săraci și marginalizați, pe importanța credinței mântuitoare. Mesajul prezentului capitol surprinde atitudinea inimii omului în raport cu Dumnezeu: rugăciunea, smerenia, credința, renunțarea la sine și așteptarea Împărăției lui Dumnezeu.

Luca 18 conține mai multe pilde:
• Pilda judecătorului nedrept și a văduvei stăruitoare
• Pilda fariseului și a vameșului
• Binecuvântarea copiilor
• Întâlnirea cu tânărul bogat
• A treia vestire a patimilor
• Vindecarea orbului din Ierihon

Toate aceste pilde ilustrează contrastul dintre autosuficiența firii pământești și dependența de Dumnezeu, dintre religie formală și credință autentică.
Mai mult, existau în societatea evreiască contraste puternice între clasele sociale:
a) bogați și săraci
b) farisei și vameși
c) bărbați și femei
d) adulți și copii…
Mântuitorul demontează aceste bariere, asigurându-i pe oameni de faptul că Dumnezeu privește la inimă, nu la condiția socială sau materială.

Vă invit să surprindem aceste adevăruri în pildele menționate de Domnul în capitolul 18:

1.     Rugăciunea stăruitoare – Pilda judecătorului nedrept și a văduvei insistente (vers. 1–8)
Văduva cere dreptate de la un judecător nedrept (vers. 1–5). Răbdarea, perseverența și stăruința ei în rugăciune i-au înmuiat inima judecătorului. Spre deosebire de judecătorul nedrept și nepăsător, Dumnezeu răspunde cu dragoste oamenilor credincioși: „Dar Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El?” (vers. 7)
Rugăciunea trebuie să fie perseverentă și plină de credință, chiar și atunci când răspunsul întârzie.

2.     Smerenia în rugăciune – Pilda fariseului și a vameșului (vers. 9–14)
Fariseul se roagă cu mândrie: „Mulțumesc că nu sunt ca ceilalți…” (vers. 11)
Vameșul se roagă cu pocăință: „Ai milă de mine, păcătosul!” (vers. 13)
„Oricine se înalță va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat.” (vers. 14) Prin smerenia lui, vameșul este justificat pentru că Dumnezeu privește inima, nu statutul omului.
Fariseul se bazează pe faptele sale, vameșul pe mila lui Dumnezeu – iată cum smerenia este cheia îndreptățirii înaintea lui Dumnezeu.

3.     Credința simplă – Isus, copilașii și Împărăția cerurilor (vers. 15–17)
„Cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, cu niciun chip nu va intra în ea.” (vers. 17)
Împărăția lui Dumnezeu este primită printr-o credință simplă, o credință ca a unui copil. Ucenicii îi resping pe copii, dar Mântuitorul îi primește.

4.     Provocarea renunțării – Tânărul bogat (vers. 18–30)
Bogăția poate fi un obstacol în calea urmării Mântuitorului, pentru că adevărata comoară este viața veșnică, nu banii. Deși este religios, tânărul bogat este atașat de avere: „Cât de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au averi!” (vers. 24)
Ucenicia presupune renunțare și prioritizarea lui Cristos mai presus de orice posesiuni și confort personal.

5.     Isus vestește a treia oară patimile Sale (vers. 31–34)
„Fiul omului va fi dat în mâinile neamurilor…” (vers. 32) Domnul Isus anunță suferința, moartea și învierea Sa. Jertfa lui Isus este centrul planului lui Dumnezeu, iar ucenicii înțeleg atât de greu lucrul acesta. Deși planurile lui Dumnezeu depășesc înțelegerea noastră, ele trebuie acceptate prin credință.

6.     Credința care vede – Vindecarea orbului din Ierihon (vers. 35–43)
Orbului i se spune să tacă, dar el strigă mai tare: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” (vers. 38–39).
Credința sinceră atrage mila Mântuitorului – „Credința ta te-a mântuit.” (vers. 42)
Credința personală, chiar și în mijlocul opoziției, aduce mântuire și transformare.
Domnul Isus îl vindecă și el Îl urmează, glorificând pe Dumnezeu: „Tot norodul, când a văzut ce s-a întâmplat, a dat laudă lui Dumnezeu.” (vers. 43)

Mântuirea și vindecarea nu sunt posibile decât prin har, nicidecum prin merite personale.
Să căutăm pe Dumnezeu în rugăciune fără să ne comparăm cu alții – să căutăm mila, nu meritul.

Pastor Luigi Mițoi

Sunday, September 28, 2025, Luke 18:1-43

The Gospel of Luke places a special emphasis on the humanity of the Savior, on His mercy toward the poor and marginalized, and on the importance of saving faith. The message of this chapter highlights the attitude of the human heart in relation to God: prayer, humility, faith, self-denial, and the expectation of the Kingdom of God.

Luke 18 contains several parables:
• The parable of the unjust judge and the persistent widow
• The parable of the Pharisee and the tax collector
• The blessing of the children
• The encounter with the rich young ruler
• The third prediction of His passion
• The healing of the blind man of Jericho

All these parables illustrate the contrast between the self-sufficiency of the flesh and dependence on God, between formal religion and authentic faith.
Moreover, in Jewish society there were strong contrasts between social classes:
a) rich and poor
b) Pharisees and tax collectors
c) men and women
d) adults and children…
The Savior dismantles these barriers, assuring people that God looks at the heart, not at social or material condition.

Let us capture these truths in the parables mentioned by the Lord in chapter 18:

1.     Persistent prayer – The parable of the unjust judge and the persistent widow (vv. 1–8)
The widow asks for justice from an unjust judge (vv. 1–5). Her patience, perseverance, and persistence in prayer softened the judge’s heart. Unlike the unjust and indifferent judge, God responds with love to His faithful people: “And will not God bring about justice for his chosen ones, who cry out to him day and night?” (v. 7)
Prayer must be persevering and full of faith, even when the answer delays.

2.     Humility in prayer – The parable of the Pharisee and the tax collector (vv. 9–14)
The Pharisee prays proudly: “God, I thank you that I am not like other people…” (v. 11)
The tax collector prays with repentance: “God, have mercy on me, a sinner.” (v. 13)
“For all those who exalt themselves will be humbled, and those who humble themselves will be exalted.” (v. 14) Through his humility, the tax collector is justified because God looks at the heart, not at a person’s status.
The Pharisee relies on his own deeds, the tax collector on God’s mercy – thus humility is the key to justification before God.

3.     Simple faith – Jesus, the little children, and the Kingdom of God (vv. 15–17)
“Truly I tell you, anyone who will not receive the kingdom of God like a little child will never enter it.” (v. 17)
The Kingdom of God is received through a simple faith, a childlike faith. The disciples rebuke the children, but the Savior welcomes them.

4.     The challenge of renunciation – The rich young ruler (vv. 18–30)
Wealth can be an obstacle in following the Savior, for the true treasure is eternal life, not money. Although religious, the rich young ruler is attached to his wealth: “How hard it is for the rich to enter the kingdom of God!” (v. 24)
Discipleship requires renunciation and prioritizing Christ above all possessions and personal comfort.

5.     Jesus predicts His passion for the third time (vv. 31–34)
“He will be delivered over to the Gentiles…” (v. 32) The Lord Jesus announces His suffering, death, and resurrection. The sacrifice of Jesus is the center of God’s plan, yet the disciples find it so difficult to understand. Even though God’s plans surpass our understanding, they must be accepted by faith.

6.     The faith that sees – The healing of the blind man of Jericho (vv. 35–43)
The blind man is told to be quiet, but he cries out all the more: “Jesus, Son of David, have mercy on me!” (vv. 38–39).
Sincere faith draws the mercy of the Savior – “Receive your sight; your faith has healed you.” (v. 42)
Personal faith, even in the midst of opposition, brings salvation and transformation.
The Lord Jesus heals him and he follows Him, glorifying God: “When all the people saw it, they also praised God.” (v. 43)

Salvation and healing are possible only by grace, never by personal merit.
Let us seek God in prayer without comparing ourselves to others – let us seek mercy, not merit.