28 noiembrie

Vineri, 28 noiembrie 2025, Romani 6:1-23

În capitolul 5, Pavel a explicat că harul lui Dumnezeu este mai mare decât păcatul.

În Romani 6, apostolul răspunde la o potențială întrebare care plutește în aer: „Dacă suntem mântuiți prin har, putem continua să păcătuim?” „Să păcătuim deci, ca să se înmulțească harul?” (vers. 1). Evident NU. Romani 6 este un capitol-cheie în doctrina sfințirii și face trecerea de la capitolele 3–5 la 6–8.

Capitolul 3–5 explică ce a făcut Dumnezeu pentru noi prin Cristos (îndreptățire, har, pace, împăcare).
Capitolul 6–8 descrie ce face Dumnezeu în noi prin Cristos (sfințire, viață nouă, eliberare de păcat).
În capitolul 6, Pavel demonstrează că harul nu este libertatea pentru a păcătui; credinciosul este unit cu Cristos în moartea și învierea Sa, iar păcatul și-a pierdut domnia asupra credinciosului.

Harul nu este o scuză pentru păcat, ci o putere care transformă și sfințește viața. Pavel corectează înțelegerea greșită a libertății creștine, precizând cu fermitate faptul că harul nu anulează integritatea, ci o întărește. Iudeii vedeau Legea ca protecție împotriva păcatului, însă scopul Legii este să expună păcatul, nu să producă sfințirea. Sfințirea o produce unirea cu Cristos prin credință. Iudeii se temeau că harul ar putea submina Legea, însă Pavel arată că harul nu încurajează păcatul, ci îl învinge prin moartea față de el. Tema prezentului capitol este eliberarea de sub stăpânirea păcatului prin unirea cu moartea și învierea lui Cristos.

Capitolul 6 poate fi împărțit în câteva secțiuni:

1.     Harul nu este libertatea de a păcătui (vers. 1–4)

„Să păcătuim, ca să se înmulțească harul?” (vers. 1)

„Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în el?” (vers. 2)

„Am fost botezați în moartea Lui… ca să trăim o viață nouă.” (vers. 3–4)

Botezul nu este un ritual gol, ci o proclamare puternică: am murit față de viața veche, păcătoasă și am înviat pentru o viață nouă, sfântă.

2.     Moartea și învierea împreună cu Cristos (vers. 5–11)

Am fost uniți cu Cristos în moarte (vers. 5). Omul vechi a fost răstignit (vers. 6). Păcatul nu mai domnește (vers. 7). Suntem vii pentru Dumnezeu (vers. 11).

Aceasta este teologia unirii cu Hristos, fundamentul sfințirii: morți față de păcat, vii pentru Dumnezeu. Moartea spirituală este singura cale de eliberare spirituală.

„Socotiți-vă morți față de păcat, dar vii pentru Dumnezeu.” (vers. 11)

3.     Chemarea practică: nu lăsa păcatul să domnească (vers. 12–14)

Folosește trupul ca instrument al neprihănirii: „Nu lăsați păcatul să domnească” (vers. 12).

Nu oferiți trupul ca instrument al păcatului „Dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu… ca unelte ale neprihănirii.” (vers. 13)

Domnia păcatului nu e automată; trebuie „lăsată”.

„Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har.” (vers. 14)

Trupul este ca o arenă spirituală și viața nouă în Cristos se manifestă activ prin slujire.

4.     Schimbarea stăpânului: de la păcat la neprihănire (vers. 15–23)

Capitolul 6 este împărțit în două părți:

(a) Versetele 1–14: moartea față de păcat și viața nouă
(b) Versetele 15–23: robia păcatului vs. robia neprihănirii

Primul verset din cele două secțiuni pune aceeași întrebare și primește același răspuns.

„Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulțească harul? Nicidecum!” (vers. 1–2a)

„Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.” (vers. 15)

Pavel folosește imagini concrete:

– botezul ca îngropare și înviere;
– robia ca alegere de stăpân;
– trupul ca instrument/armă: „arme ale neprihănirii” (vers. 13).

Pavel redefinește libertatea ca fiind schimbarea împăratului, nu independența față de el: „Ați fost robi ai păcatului, dar ați devenit robi ai neprihănirii.” (vers. 17–18) Suntem robi ai Celui căruia Îi slujim.

Să ne rugăm Domnului să devenim și să rămânem „robi ai lui Dumnezeu”, pentru a primi ca rod „sfințirea” și ca sfârșit „viața veșnică” (vers. 22).

Pastor Luigi Mițoi

Friday, November 28, 2025, Romans 6:1–23

In chapter 5, Paul explained that God’s grace is greater than sin.

In Romans 6, the apostle answers a potential question hanging in the air: “If we are saved by grace, can we continue to sin?” “Shall we go on sinning so that grace may increase?” (v. 1). Obviously NOT. Romans 6 is a key chapter in the doctrine of sanctification and makes the transition from chapters 3–5 to chapters 6–8.

Chapters 3–5 explain what God has done for us through Christ (justification, grace, peace, reconciliation).
Chapters 6–8 describe what God does in us through Christ (sanctification, new life, freedom from sin).

In chapter 6, Paul shows that grace is not the freedom to sin; the believer is united with Christ in His death and resurrection, and sin has lost its dominion over the believer.

Grace is not an excuse for sin, but a power that transforms and sanctifies life. Paul corrects the misunderstanding of Christian liberty, firmly stating that grace does not cancel integrity but strengthens it. The Jews saw the Law as protection against sin, but the purpose of the Law is to expose sin, not to produce sanctification. Sanctification is produced by union with Christ through faith. The Jews feared that grace might undermine the Law, but Paul shows that grace does not encourage sin—it defeats it through death to sin.

The theme of this chapter is deliverance from the dominion of sin through union with the death and resurrection of Christ.

Chapter 6 can be divided into several sections:

1.     Grace is not the freedom to sin (vv. 1–4)
“Shall we go on sinning so that grace may increase?” (v. 1)
“We are those who have died to sin; how can we live in it any longer?” (v. 2)
“We were baptized into his death… in order that we may live a new life.” (vv. 3–4)

Baptism is not an empty ritual, but a powerful proclamation: we have died to the old, sinful life and have been raised to a new, holy life.

2.     Dying and rising with Christ (vv. 5–11)
We have been united with Christ in His death (v. 5). The old self was crucified (v. 6). Sin no longer rules (v. 7). We are alive to God (v. 11).

This is the theology of union with Christ, the foundation of sanctification: dead to sin, alive to God. Spiritual death is the only path to spiritual freedom.

“Count yourselves dead to sin but alive to God.” (v. 11)

3.     The practical call: do not let sin reign (vv. 12–14)
Use the body as an instrument of righteousness: “Do not let sin reign.” (v. 12)

Do not offer the body as an instrument of sin: “Offer yourselves to God… as instruments of righteousness.” (v. 13)

The dominion of sin is not automatic; it must be “allowed.”

“For sin shall no longer be your master, because you are not under the law, but under grace.” (v. 14)

The body is like a spiritual arena, and the new life in Christ is actively expressed through service.

4.     A change of master: from sin to righteousness (vv. 15–23)
Chapter 6 is divided into two parts:

(a) Verses 1–14: death to sin and new life
(b) Verses 15–23: slavery to sin vs. slavery to righteousness

The first verse of both sections asks the same question and receives the same answer.

“What shall we say, then? Shall we go on sinning so that grace may increase? By no means!” (vv. 1–2a)

“What then? Shall we sin because we are not under the law but under grace? By no means!” (v. 15)

Paul uses concrete imagery:

– baptism as burial and resurrection
– slavery as choosing a master
– the body as an instrument/weapon: “instruments of righteousness” (v. 13)

Paul redefines freedom as a change of ruler, not independence from one: “You used to be slaves to sin, but you have come to obey… You have been set free from sin and have become slaves to righteousness.” (vv. 17–18)

We are slaves of the one we serve.

Let us pray that the Lord will help us become and remain “slaves of God,” so that we may receive as fruit “sanctification” and as the end “eternal life” (v. 22).