27 septembrie

Sâmbătă, 27 septembrie 2025, Luca 17:1-37

Luca 17 se înscrie în partea a doua a Evangheliei, când Mântuitorul se află în drum spre Ierusalim (9:51–19:27). El abordează împreună cu ucenicii teme esențiale pentru viața spirituală: responsabilitatea față de ceilalți, iertarea, credința, slujirea smerită, recunoștința și discernerea vremurilor.

Prezentul capitol poate fi împărțit în câteva secțiuni:

1.     Păcatul și iertarea (vers. 1–4)

Mântuitorul subliniază responsabilitatea spirituală față de ceilalți evitând riscul de a fi pricină de poticnire pentru ei: „Ar fi mai bine să i se lege o piatră de moară de gât…” (vers. 2)

Ucenicul trebuie să trăiască într-un spirit de iertare repetată. Domnul accentuează responsabilitatea comunitară și iertarea nelimitată pentru a ocoli gravitatea influenței negative asupra celor din jur (vers. 3–4).

2.     Iertarea continuă și necondiționată – puterea credinței (vers. 5–10)

Pentru că ucenicii s-au simțit limitați în fața Mântuitorului, El i-a învățat că iertarea nu are limite, fiind o alegere repetată. Înțelegând importanța credinței, ucenicii au cerut: „Mărește-ne credința!” (vers. 5).

Domnul i-a învățat că o credință mică, cât un grăunte de muștar, poate face imposibilul (vers. 6). Credința nu se măsoară în cantitate, ci în autenticitate.

Pilda robului netrebnic (vers. 7–10) arată că ascultarea nu este un merit, ci datoria normală a robilor lui Dumnezeu.

3.     Vindecarea celor zece leproși (vers. 11–19)

Mântuitorul vindecă zece leproși, însă doar unul – un samaritean – se întoarce să mulțumească (vers. 15–16). În felul acesta, el devine un exemplu de credință care accentuează universalitatea harului.

Mulțumirea și credința sunt esențiale (vers. 19), pentru că prima se îngrijește de trecut și cea de-a doua de viitor. Mulțumirea și recunoștința sunt semne evidente ale credinței.

4.     Venirea Împărăției lui Dumnezeu (vers. 20–37)

Împărăția nu vine „în chip văzut”, ci este „înăuntrul vostru”, a spus Domnul (vers. 20–21).

Revenirea Fiului Omului va fi neașteptată și vizibilă pentru toți (vers. 24). Fariseii așteptau semne exterioare, însă Isus le arată că Împărăția începe în inima lor.

Împărăția lui Dumnezeu este prezentă și viitoare – prezentă în inimile credincioșilor, viitoare în manifestarea glorioasă a lui Cristos.

Mântuitorul folosește exemplele Sodomei și ale lui Lot (vers. 28–32) pentru a demasca mentalitatea meritocratică a fariseilor și atașamentul lor de lume: „Unul va fi luat, altul va fi lăsat.” (vers. 34–35)

Să ne rugăm Domnului pentru integritate, pentru ca influența noastră să nu devină o pricină de poticnire pentru oameni. De asemenea, să cerem Domnului să devenim iertători, iertarea fiind un semn al maturității.

Pastor Luigi Mițoi

Saturday, September 27, 2025, Luke 17:1-37

Luke 17 belongs to the second part of the Gospel, when the Savior is on His way to Jerusalem (9:51–19:27). Together with His disciples, He addresses essential themes for spiritual life: responsibility toward others, forgiveness, faith, humble service, gratitude, and discerning the times.

This chapter can be divided into several sections:

1.     Sin and forgiveness (vv. 1–4)
The Savior emphasizes spiritual responsibility toward others, avoiding the risk of becoming a stumbling block for them: “It would be better for them to be thrown into the sea with a millstone tied around their neck…” (v. 2).
The disciple must live with a spirit of repeated forgiveness. The Lord stresses community responsibility and unlimited forgiveness in order to avoid the seriousness of negative influence on those around (vv. 3–4).

2.     Continual and unconditional forgiveness – the power of faith (vv. 5–10)
Because the disciples felt limited before the Savior, He taught them that forgiveness has no limits, being a repeated choice. Understanding the importance of faith, the disciples asked: “Increase our faith!” (v. 5).
The Lord taught them that even faith as small as a mustard seed can do the impossible (v. 6). Faith is not measured in quantity but in authenticity.
The parable of the unworthy servant (vv. 7–10) shows that obedience is not a merit but the normal duty of God’s servants.

3.     The healing of the ten lepers (vv. 11–19)
The Savior heals ten lepers, but only one—a Samaritan—returns to give thanks (vv. 15–16). In this way, he becomes an example of faith that highlights the universality of grace.
Gratitude and faith are essential (v. 19), because the first takes care of the past and the second of the future. Gratitude and thanksgiving are clear signs of faith.

4.     The coming of the Kingdom of God (vv. 20–37)
The Kingdom does not come “with careful observation” but is “in your midst,” said the Lord (vv. 20–21).
The return of the Son of Man will be unexpected and visible to all (v. 24). The Pharisees expected outward signs, but Jesus showed them that the Kingdom begins in their hearts.
The Kingdom of God is both present and future—present in the hearts of believers, future in the glorious manifestation of Christ.
The Savior uses the examples of Sodom and Lot (vv. 28–32) to unmask the meritocratic mindset of the Pharisees and their attachment to the world: “One will be taken and the other left.” (vv. 34–35)

Let us pray to the Lord for integrity, so that our influence may not become a stumbling block for others. Let us also ask the Lord to make us forgiving, for forgiveness is a sign of maturity.