27 noiembrie

Joi, 27 noiembrie 2025, Romani 5:1-21

Romani 5 marchează trecerea de la doctrina justificării prin credință (cap. 3–4) la roadele și implicațiile acestei justificări: o viață nouă și sfântă în Cristos. Este trecerea de la diagnosticul păcatului și neputința omului (cap. 1–3), la trăirea unei noi vieți în urma îndreptățirii prin credință (cap. 5–8).

Capitolul 5 se împarte în două părți și leagă teologia crucii de realitatea vieții transformate și de destinul cosmic al omenirii: (1) versetele 1–11 prezintă roadele justificării, (2) versetele 12–21 descriu contrastul dintre Adam și Cristos (al doilea Adam). Romani 5 răspunde următoarei întrebări: „Dacă am fost socotiți neprihăniți prin credință, ce înseamnă asta concret pentru viața noastră din prezent și din viitor?”

1.Rezultatele îndreptățirii prin credință (vers. 1–5)
Evreii credeau că statutul lor de popor ales le asigură un privilegiu stabil, fiind definit prin identitate etnică („popor ales”), prezența Legii, circumcizia, Sabatul, Templul și respectarea ritualurilor. Pavel schimbă această perspectivă explicând faptul că relația cu Dumnezeu este definită prin pace și har, prin Cristos (vers. 1–2), nu prin frică sau performanță omenească.

Îndreptățirea înseamnă că omul este pus într-o poziție de neprihănire înaintea lui Dumnezeu.

(a) Pace cu Dumnezeu — nu doar absența conflictului, ci restaurarea relației
„Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu.” (vers. 1)

(b) Harul — nu doar pentru mântuire inițială, ci ca spațiu în care credinciosul trăiește zi de zi
„Prin El am avut, prin credință, intrare la acest har în care stăm…” (vers. 2)

(c) Nădejdea slavei — o speranță sigură, ancorată în promisiunile divine
„Ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.” (vers. 2)

(d) Suferința — nu este negată, ci reinterpretată în lumina harului și a speranței
„Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre…” (vers. 3)
Suferința nu distruge, ci formează, maturizează: „Suferința aduce răbdare… și nădejde.” (vers. 3–5).
Necazul produce răbdare, caracter încercat și speranță (vers. 3–4).

(e) Dragostea lui Dumnezeu — nu doar un sentiment, ci o experiență interioară prin Duhul Sfânt
„Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre.” (vers. 5)

Pavel mută accentul de la vină și condamnare, la pace, har, speranță în suferință și dragoste. Viața creștină nu este o stare de frică, ci un drum în care suntem iubiți, încurajați în necaz, bucuroși și plini de speranță.

2.Dragostea lui Dumnezeu demonstrată în Cristos (vers. 6–11)
(a) Moartea lui Hristos pentru păcătoși
„Pe când eram încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.” (vers. 6–8)
Harul nu vine după merit, ci în mijlocul neputinței.

(b) Împăcarea cu Dumnezeu
„Am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său.” (vers. 10–11)
Mântuirea este relațională, nu doar juridică: „Pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți.” (vers. 6)

(c) Dragostea lui Dumnezeu este activă și permanentă
„Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.” (vers. 8)
În contrast cu zeii greco-romani, capricioși și instabili, Pavel prezintă stabilitatea dragostei lui Dumnezeu și faptul că El Se dă pe Sine pentru cei nelegiuiți (vers. 6–8).

3.Adam și Cristos: Primul și al Doilea Adam (vers. 12–19)
„De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit…” (vers. 12)

(a) Adam — sursa morții
„Printr-un singur om a intrat păcatul în lume…” (vers. 12a)
Adam (primul Adam) este „o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină” (al doilea Adam) (vers. 14).

(b) Cristos — sursa vieții
„Dar darul fără plată… a venit printr-un singur om, Isus Hristos.” (vers. 19)

4.Rolul Legii și abundența harului (vers. 20–21)
Legea nu produce păcatul, dar îl face evident, îl scoate la lumină. Ea nu a fost dată ca să salveze, ci ca să scoată la iveală gravitatea păcatului:
„Ba încă și Legea a venit pentru ca să se înmulțească greșeala…” (vers. 20)

Harul nu este depășit de păcat, ci îl „întrece”, îl copleșește:
„Dar unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult.” (vers. 20)

Pavel nu minimalizează gravitatea păcatului, ci arată superioritatea harului:
„Pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot așa și harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viața veșnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.” (vers. 21)

Să ne rugăm Domnului să facă evidente în viețile noastre manifestările îndreptățirii prin Cristos.

Pastor Luigi Mițoi

Thursday, November 27, 2025, Romans 5:1–21

Romans 5 marks the transition from the doctrine of justification by faith (chapters 3–4) to the fruits and implications of that justification: a new and holy life in Christ. It is the transition from the diagnosis of sin and human inability (chapters 1–3) to living a new life as a result of justification by faith (chapters 5–8).

Chapter 5 is divided into two parts and connects the theology of the cross with the reality of transformed life and the cosmic destiny of humanity: (1) verses 1–11 present the fruits of justification, (2) verses 12–21 describe the contrast between Adam and Christ (the second Adam). Romans 5 answers the following question: “If we have been justified by faith, what does that mean concretely for our present and future life?”

1.     The results of justification by faith (vv. 1–5)
The Jews believed that their status as God’s chosen people secured for them a stable privilege, defined by ethnic identity (“chosen people”), the presence of the Law, circumcision, Sabbath, the Temple, and adherence to rituals. Paul changes this perspective by explaining that the relationship with God is defined by peace and grace through Christ (vv. 1–2), not by fear or human performance.

Justification means that a person is placed in a position of righteousness before God.

(a) Peace with God — not merely the absence of conflict, but the restoration of relationship
“Therefore, since we have been justified through faith, we have peace with God.” (v. 1)

(b) Grace — not only for initial salvation, but as the sphere in which the believer lives daily
“Through whom we have gained access by faith into this grace in which we now stand…” (v. 2)

(c) The hope of glory — a sure hope anchored in divine promises
“We boast in the hope of the glory of God.” (v. 2)

(d) Suffering — not denied, but reinterpreted in the light of grace and hope
“Not only so, but we also glory in our sufferings…” (v. 3)
Suffering does not destroy but forms and matures: “Suffering produces perseverance… and hope.” (vv. 3–5).
Trial produces perseverance, proven character, and hope (vv. 3–4).

(e) The love of God — not merely a feeling, but an inner experience through the Holy Spirit
“God’s love has been poured out into our hearts.” (v. 5)

Paul shifts the focus from guilt and condemnation to peace, grace, hope in suffering, and love. The Christian life is not a state of fear, but a journey in which we are loved, encouraged in hardship, joyful, and full of hope.

2.     God’s love demonstrated in Christ (vv. 6–11)
(a) Christ’s death for sinners
“While we were still sinners, Christ died for us.” (vv. 6–8)
Grace does not come after merit but in the midst of helplessness.

(b) Reconciliation with God
“We were reconciled to God through the death of his Son.” (vv. 10–11)
Salvation is relational, not only judicial: “You see, at just the right time, when we were still powerless, Christ died for the ungodly.” (v. 6)

(c) God’s love is active and permanent
“But God demonstrates his own love for us in this: While we were still sinners, Christ died for us.” (v. 8)
In contrast to the capricious and unstable Greco-Roman gods, Paul presents the stability of God’s love and the fact that He gives Himself for the ungodly (vv. 6–8).

3.     Adam and Christ: The First and the Second Adam (vv. 12–19)
“Therefore, just as sin entered the world through one man, and death through sin, and in this way death came to all people, because all sinned…” (v. 12)

(a) Adam — the source of death
“Sin entered the world through one man…” (v. 12a)
Adam (the first Adam) is “a pattern of the one to come” (the second Adam) (v. 14).

(b) Christ — the source of life
“But the gift… came by the grace of the one man, Jesus Christ.” (v. 19)

4.     The role of the Law and the abundance of grace (vv. 20–21)
The Law does not produce sin, but exposes it, brings it to light. It was not given to save, but to reveal the seriousness of sin:
“The law was brought in so that the trespass might increase…” (v. 20)

Grace is not surpassed by sin but “overflows,” overwhelms it:
“But where sin increased, grace increased all the more.” (v. 20)

Paul does not minimize the gravity of sin but shows the superiority of grace:
“So that, just as sin reigned in death, so also grace might reign through righteousness to bring eternal life through Jesus Christ our Lord.” (v. 21)

Let us we pray that the Lord will make evident in our lives the manifestations of justification through Christ.