24 octombrie

Vineri, 24 octombrie 2025, Ioan 20:1-31

După suferința, moartea și îngroparea Mântuitorului (Ioan 19), capitolul 20 descrie învierea Domnului în ziua dintâi a săptămânii. Ce s-a pierdut în grădina Edenului este restaurat în grădina mormântului gol. Iudaismul nu nega posibilitatea învierii, însă cultura greacă și romană respingea perspectiva învierii corporale.

Din cauza incredibilității fenomenului învierii, comunitatea ucenicilor era dezorientată, temătoare și fricoasă, neputând crede în înviere (vers. 19), însă constată cu bucurie învierea Domnului după întâlnirea cu Cristosul înviat: „Căci tot nu pricepeau Scriptura că El trebuia să învieze din morți.” (vers. 9)

Învierea confirmă divinitatea Mântuitorului și împlinește profețiile mesianice (Isaia 53): „Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16:10)

1.     Descoperirea mormântului gol și conștientizarea învierii Domnului (vers. 1–10)
Credința vine prin revelația din Scripturi, iar constatarea vine prin observație. Credința nu cere dovadă vizibilă (constatare); ea se bazează pe adevărul descoperit de Dumnezeu în Biblie. Mormântul gol este dovada fizică și istorică a învierii, observație care conduce la constatare: „a văzut și a crezut.” (vers. 8b)

Deși femeile aveau un statut inferior în lumea antică, totuși, prima mărturie a învierii Domnului este oferită unei femei – Maria Magdalena, apoi lui Petru, Ioan, apostolilor, Toma și celorlalți. Maria merge la mormânt din dragoste, nu din așteptarea învierii. Învierea Domnului este reală și verificabilă. Bazați pe această constatare, apostolii au misionat în toată lumea și au acceptat să moară ca martiri, fiind convinși de învierea lui Cristos, pe care L-au văzut cu ochii lor.

1.     Maria Magdalena Îl vede pe Isus înviat (vers. 11–18)
Mântuitorul Se descoperă personal celor care-L iubesc și îi transformă din jelitori temători în martori bucuroși. „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.” (vers. 15)

Învierea transformă durerea în misiune: „Du-te la frații Mei și spune-le…” (vers. 17). Maria a fost primul misionar. Așa a luat naștere evanghelizarea și misiunea; de aceea nu va înceta niciodată, pentru că Domnul trebuie prezentat fiecărei generații de muritori.

Relația cu Isus este personală, nu doar doctrinară. Domnul înviat a trimis-o pe Maria să spună celorlalți oameni, nu doar să se bucure că a constatat învierea Sa. Învierea nu este o predică și nici măcar un program la biserică, ci este un stil de viață. Este un proces, nu un eveniment.

2.     Isus Se arată ucenicilor (vers. 19–23)
Domnul i-a salutat pe ucenici: „Pace vouă!” (vers. 19, 21, 26) – de trei ori într-un capitol. Apoi S-a arătat pe Sine ca dovadă a învierii: „Le-a arătat mâinile și coasta Sa…” (vers. 20)

Învierea Domnului aduce pace, bucurie și misiune: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu.” (vers. 21). Pentru această misiune a suflat peste ei Duh Sfânt (vers. 22). Învierea activează misiunea și dă putere spirituală. Aceasta este treaba Bisericii.

Când apostolii au avut ultima întâlnire cu Domnul înainte de înălțare, L-au întrebat detalii despre revenirea Sa. Cristos le-a răspuns direct și lămurit: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” (Fapte 1:7). Dacă Tatăl a păstrat aceste informații „sub stăpânirea Sa”, cum ne imaginăm că o să aflăm acest secret?

În loc să ducem, ca Maria, vestea mântuirii oamenilor, căutăm de 2000 de ani răspunsul detaliat la o întrebare fără răspuns. El a poruncit creștinilor din toate generațiile: „Duceți-vă, botezați-i, faceți ucenici, învățați-i…” În acest context a promis: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:20). Va fi cu noi când mergem în evanghelizare la lume (oameni) și când ne întoarcem în închinare la biserică. Aceasta este esența mesajului învierii!

3.     Toma – de la necredință la mărturisire (vers. 24–29)
Inițial, Toma a spus: „Dacă nu voi vedea… nu voi crede.” (vers. 25). Cu alte cuvinte, dacă nu voi constata, nu voi crede. Mântuitorul îi răspunde: „Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut!” (vers. 29). Credința nu se bazează pe vedere, ci pe revelație. Mântuitorul nu respinge îndoiala sinceră, dar o transformă în convingere. Credința adevărată nu se bazează pe vedere, ci pe revelația Scripturii.

4.     Scopul Evangheliei (vers. 30–31)
„Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” (vers. 31). Scopul Scripturii nu este doar informarea, ci transformarea. Credința în Isus aduce viață veșnică, nu doar cunoaștere religioasă. Scriptura este un instrument viu pentru credință și viață: „Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți…” (vers. 31).

Mărturisește altora experiența ta spirituală și bucuria învierii asemenea Mariei Magdalena: „Am văzut pe Domnul!” (vers. 18).
Cristos a înviat!

Pastor Luigi Mițoi

Friday, October 24, 2025 — John 20:1–31

After the suffering, death, and burial of the Savior (John 19), chapter 20 describes the resurrection of the Lord on the first day of the week. What was lost in the Garden of Eden is restored in the garden of the empty tomb. Judaism did not deny the possibility of resurrection, but Greek and Roman culture rejected the idea of bodily resurrection.

Because of the unbelievable nature of the resurrection, the community of disciples was disoriented, fearful, and hesitant to believe (v. 19). Yet they joyfully recognized the Lord’s resurrection after encountering the risen Christ: “They still did not understand from Scripture that Jesus had to rise from the dead.” (v. 9)

The resurrection confirms the divinity of the Savior and fulfills the messianic prophecies (Isaiah 53): “Because you will not abandon me to the realm of the dead, nor will you let your faithful one see decay.” (Psalm 16:10)

1.     The Discovery of the Empty Tomb and Awareness of the Lord’s Resurrection (vv. 1–10)

Faith comes through revelation from Scripture, while understanding comes through observation. Faith does not demand visible proof; it is based on the truth revealed by God in the Bible. The empty tomb is the physical and historical evidence of the resurrection—a sight that leads to faith: “He saw and believed.” (v. 8b)

Though women held an inferior status in the ancient world, the first witness of the Lord’s resurrection was a woman—Mary Magdalene—followed by Peter, John, the apostles, Thomas, and the others. Mary went to the tomb out of love, not expectation of resurrection. The resurrection of the Lord is real and verifiable. Based on this reality, the apostles went on missions throughout the world and willingly died as martyrs, convinced of Christ’s resurrection, which they had seen with their own eyes.

2.     Mary Magdalene Sees the Risen Jesus (vv. 11–18)

The Savior reveals Himself personally to those who love Him and transforms them from weeping mourners into joyful witnesses. “He asked her, ‘Woman, why are you crying? Who is it you are looking for?’ Thinking he was the gardener, she said, ‘Sir, if you have carried him away, tell me where you have put him, and I will get him.’” (v. 15)

The resurrection turns sorrow into mission: “Go instead to my brothers and tell them…” (v. 17). Mary became the first missionary. Thus began evangelism and mission; and for this reason, it will never cease—because the Lord must be proclaimed to every generation.

Our relationship with Jesus is personal, not merely doctrinal. The risen Lord sent Mary to tell others—not just to rejoice privately in His resurrection. The resurrection is not simply a sermon or a church program—it is a lifestyle. It is a process, not merely an event.

3.     Jesus Appears to the Disciples (vv. 19–23)

The Lord greeted the disciples, “Peace be with you!” (vv. 19, 21, 26)—three times in one chapter. Then He revealed Himself as proof of His resurrection: “He showed them his hands and side.” (v. 20)

The resurrection of the Lord brings peace, joy, and mission: “As the Father has sent me, I am sending you.” (v. 21). For this mission, He breathed on them and said, “Receive the Holy Spirit.” (v. 22). The resurrection activates mission and imparts spiritual power. This is the Church’s purpose.

When the apostles had their final meeting with the Lord before His ascension, they asked about the timing of His return. Christ answered plainly: “It is not for you to know the times or dates the Father has set by his own authority.” (Acts 1:7). If the Father kept this information “under His own authority,” how could we possibly uncover such a secret?

Instead of carrying the message of salvation like Mary, humanity has spent 2,000 years trying to find detailed answers to an unanswerable question. Yet Christ commanded believers of all generations: “Go and make disciples of all nations, baptizing them and teaching them…” And in this context, He promised: “And surely I am with you always, to the very end of the age.” (Matthew 28:20). He is with us both when we go out to evangelize the world and when we return to worship in the church. This is the essence of the message of the resurrection!

4.     Thomas — From Doubt to Confession (vv. 24–29)

At first, Thomas said, “Unless I see… I will not believe.” (v. 25). In other words, “If I don’t see for myself, I won’t believe.” The Savior replied, “Blessed are those who have not seen and yet have believed.” (v. 29). True faith is not based on sight but on revelation. The Savior does not reject sincere doubt but transforms it into conviction. Real faith stands on the revelation of Scripture, not on human evidence.

5.     The Purpose of the Gospel (vv. 30–31)

“But these are written that you may believe that Jesus is the Messiah, the Son of God.” (v. 31). The purpose of Scripture is not merely information, but transformation. Faith in Jesus brings eternal life—not just religious knowledge. Scripture is a living instrument for faith and life: “But these are written that you may believe…” (v. 31).

Share with others your spiritual experience and the joy of resurrection, like Mary Magdalene: “I have seen the Lord!” (v. 18).
Christ is risen!