24 august

Duminică, 24 august 2024, Matei 27:1-66

Matei 27 descrie procesul, condamnarea, răstignirea și îngroparea Mântuitorului Isus Hristos care au avut loc în Ierusalim în timpul sărbătorii Paștelor. Matei 27 este centrul istoriei mântuirii, este unul dintre cele mai dramatice și tulburătoare capitole din Scriptură, deoarece Dumnezeu a transformat cea mai mare nedreptate într-un act suprem de mântuire a omenirii.

Pasajul acesta are mai multe secțiuni:

1.     Condamnarea Mântuitorului Isus, remușcarea lui Iuda, alegerea lui Baraba (vers. 1–26) Iuda, văzând că Învățătorul a fost condamnat și urmează să fie omorât, a avut remușcări și s-a sinucis: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.” (vers. 4) Sub presiunea mulțimii condusă de preoți și de propriile interese, Pilat nu L-a apărat pe Isus până la capăt (vers. 15–23). Pilat știa că Domnul este nevinovat: „Nu găsesc nicio vină în omul acesta.” (vers. 4) Mai mult, soția lui, în urma unui vis pe care l-a avut, i-a cerut să nu se atingă de Isus Hristos: „Să n-ai nimic a face cu acest om neprihănit…” (vers. 19). Pilat a ales să-și protejeze cariera, nu să apere adevărul. Deși a știut ce este drept, nu a avut curajul să apere dreptatea. Liderii religioși au instigat mulțimea să ceară eliberarea lui Baraba și răstignirea lui Isus: „Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” (vers. 24) În inconștiența ei, mulțimea a fost mai curajoasă și și-a asumat responsabilitatea condamnării Mântuitorului: „Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri.” (vers. 25) Fiind prins între conștiință și compromis, între adevăr și presiune, Pilat nu a fost interesat de adevărul spiritual, ci de stabilitatea politică.

2.     Batjocorirea și răstignirea Mântuitorului (vers. 27–44) Domnul Isus a fost chinuit pentru noi și, când nu Şi-a mai putut duce crucea din cauza epuizării, Simon din Cirene a fost obligat să-I ducă crucea (vers. 32). Soldații romani L-au umilit, batjocorit și L-au lovit cu bestialitate (vers. 27–31). Trecătorii, preoții cei mai de seamă, împreună cu cărturarii și bătrânii, tâlharii care erau răstigniți împreună cu El și-au bătut joc de El (vers. 39, 41, 44): „Plecându-se înaintea Lui, își băteau joc de El…” (vers. 29).

3.     Moartea lui Isus și semnele supranaturale (vers. 45–56) „De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara.” (vers. 45) Isus a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Draperia din Templu s-a rupt, pământul s-a cutremurat și unele morminte s-au deschis: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (vers. 54) Sutașul a exclamat impresionat: „Cu adevărat, Acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (vers. 54) „Isus a strigat iarăși cu glas tare și Și-a dat duhul.” (vers. 50)

4.     Îngroparea lui Isus Hristos (vers. 57–66) Iosif din Arimateea a cerut autorităților trupul Domnului Isus și L-au pus într-un mormânt nou: „L-a pus într-un mormânt nou, săpat în stâncă…” (vers. 60) „Au întărit mormântul, pecetluind piatra și punând strajă.” (vers. 66) „Mormântul a fost sigilat și păzit de soldați.” (vers. 62–66) Moartea Domnului nu a fost o înfrângere, ci o biruință tăcută, care urma să fie confirmată prin glorioasa înviere.

Deși capitolul se încheie cu mormântul sigilat, credincioșii trăiesc cu speranța fermă că mormântul nu va rămâne închis.

Să ne rugăm mulțumitori și recunoscători pentru marea mântuire prin Hristos. Să ne asigurăm că trăim pentru slava și gloria Numelui Său sfânt.

Pastor Luigi Mițoi

Sunday, August 24, 2024, Matthew 27:1-66

Matthew 27 describes the trial, condemnation, crucifixion, and burial of the Savior Jesus Christ which took place in Jerusalem during the Passover feast. Matthew 27 is the center of salvation history, it is one of the most dramatic and disturbing chapters in Scripture, because God transformed the greatest injustice into a supreme act of the salvation of mankind.

This passage has several sections:

1.     The condemnation of the Savior Jesus, Judas’ remorse, the choice of Barabbas (vv. 1–26) Judas, seeing that the Teacher had been condemned and was about to be killed, felt remorse and committed suicide: “I have sinned, for I have betrayed innocent blood.” (v. 4) Under the pressure of the crowd led by the priests and by his own interests, Pilate did not defend Jesus to the end (vv. 15–23). Pilate knew that the Lord was innocent: “I find no basis for a charge against this man.” (v. 4) Moreover, his wife, as a result of a dream she had, asked him not to touch Jesus Christ: “Don’t have anything to do with that innocent man…” (v. 19). Pilate chose to protect his career, not to defend the truth. Although he knew what was right, he did not have the courage to defend justice. The religious leaders stirred up the crowd to demand the release of Barabbas and the crucifixion of Jesus: “I am innocent of this man’s blood. It is your responsibility!” (v. 24) In its recklessness, the crowd was bolder and took responsibility for the condemnation of the Savior: “His blood is on us and on our children!” (v. 25) Caught between conscience and compromise, between truth and pressure, Pilate was not interested in spiritual truth, but in political stability.

2.     The mocking and crucifixion of the Savior (vv. 27–44) The Lord Jesus was tortured for us and, when He could no longer carry His cross because of exhaustion, Simon from Cyrene was forced to carry His cross (v. 32). The Roman soldiers humiliated Him, mocked Him, and beat Him brutally (vv. 27–31). The passers-by, the chief priests together with the teachers of the law and the elders, the robbers who were crucified with Him mocked Him (vv. 39, 41, 44): “They knelt in front of Him and mocked Him…” (v. 29).

3.     The death of Jesus and the supernatural signs (vv. 45–56) “From noon until three in the afternoon darkness came over all the land.” (v. 45) Jesus cried out: “My God, my God, why have you forsaken me?” The curtain of the temple was torn, the earth shook, and some tombs were opened: “Surely he was the Son of God!” (v. 54) The centurion exclaimed in awe: “Surely he was the Son of God!” (v. 54) “And when Jesus had cried out again in a loud voice, he gave up his spirit.” (v. 50)

4.     The burial of Jesus Christ (vv. 57–66) Joseph of Arimathea asked the authorities for the body of the Lord Jesus and placed Him in a new tomb: “He placed it in his own new tomb that he had cut out of the rock.” (v. 60) “So they went and made the tomb secure by putting a seal on the stone and posting the guard.” (v. 66) “The tomb was sealed and guarded by soldiers.” (vv. 62–66) The Lord’s death was not a defeat, but a silent victory, which was to be confirmed by the glorious resurrection.

Although the chapter ends with the tomb sealed, believers live with the firm hope that the tomb will not remain closed.

Let us pray with gratitude and thankfulness for the great salvation through Christ. Let us make sure that we live for the glory and honor of His holy Name.