23 aprilie

Miercuri, 23 aprilie 2025, Ezechiel 33:1-33

Profețiile lui Ezechiel până la capitolul 32 au accentuat judecata divină împotriva lui Iuda și a popoarelor vecine. În capitolul 33, a venit vestea că Ierusalimul a fost cucerit (vers. 21), confirmând toate profețiile din capitolele anterioare: „În al doisprezecelea an, în ziua a cincea a lunii a zecea a robiei noastre, un om care scăpase din Ierusalim a venit la mine și a zis: «Cetatea a fost luată!»” (vers. 21) În această nouă realitate, mesajele lui Ezechiel, deși cheamă poporul la pocăință, insistă asupra responsabilității individuale și se concentrează pe restaurare și speranță.

Ca de obicei, și capitolul 33 poate fi împărțit în câteva secțiuni:

1.     Responsabilitatea străjerului (vers. 1-9) „Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți cuvântul care iese din gura Mea și să-i înștiințezi din partea Mea.” (vers. 6) Străjerul este responsabil să avertizeze poporul. Dacă va tăcea, va fi vinovat de sângele lor; dacă avertizează și ei nu ascultă, vina le aparține și străjerul rămâne nevinovat: „Dacă însă străjerul va vedea venind sabia și nu va suna din trâmbiță și dacă poporul nu va fi înștiințat și va veni sabia și va răpi viața vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiuirii lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului.” (vers. 6) Dacă aplicăm rolul străjerului la timpul prezent, el revine părinților, predicatorilor, învățătorilor și păstorilor.

2.     Responsabilitatea individuală (vers. 10-20) Dumnezeu nu Se bucură de moartea păcătosului, ci îl cheamă la pocăință și restaurare: „Spune-le: «Pe viața Mea», zice Domnul Dumnezeu, «că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască. Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreți să muriți, voi, casă a lui Israel?»” (vers. 11) Fiecare om este responsabil în mod personal pentru păcatele sale. Nu putem păcătui bazându-ne pe trecutul nostru bun, dar nici nu vom rămâne sub pedeapsa păcatului după ce, în mod sincer, ne pocăim și părăsim viața păcătoasă.

3.     Confirmarea căderii Ierusalimului (vers. 21-22) „În al doisprezecelea an, în ziua a cincea a lunii a zecea a robiei noastre, un om care scăpase din Ierusalim a venit la mine și a zis: «Cetatea a fost luată!»” (vers. 21) Această veste se constituie într-un punct de cotitură, profețiile de avertizare fiind deja împlinite.

4.     Mustrarea evreilor care locuiau în Iuda (vers. 23-29) „De aceea spune-le: «Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ‘Voi mâncați carne cu sânge, vă ridicați ochii spre idolii voștri și vărsați sânge. Și voi să stăpâniți țara? Voi vă bizuiți pe sabia voastră, săvârșiți urâciuni, fiecare din voi necinstește pe nevasta aproapelui său. Și voi să stăpâniți țara?’»” (vers. 25-26) Este greu de crezut că ,,cei (evreii) ce locuiesc în dărâmăturile acelea în țara lui Israel”, în urma nenorocirilor care au căzut peste poporul evreu din cauza păcatului, continuau să trăiască în păcat ca niște păgâni. Câtă insensibilitate și inconștiență există în inima omului!

5.     Mustrarea prizonierilor evrei care locuiau în Babilon (vers. 30-33) Dumnezeu îi mustră pentru ipocrizia lor, fiindcă ascultau profețiile, dar nu aveau nici o intenție să le pună în practică: „Fiul omului, copiii poporului tău vorbesc de tine pe lângă ziduri și pe la ușile caselor și zic unul altuia, fiecare fratelui său: «Veniți dar și ascultați care este cuvântul ieșit de la Domnul!» Și vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al Meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor.” (vers. 30-31)

Cum ar putea să ducă Dumnezeu niște astfel de oameni în cer? Ce ar putea să facă mai mult pentru ei? „Dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.” (Matei 24:13-14)

Credința nu înseamnă doar a auzi Cuvântul, doar a-l ști; înseamnă a-l trăi, a-l pune în practică. Mântuirea este o alegere continuă de a trăi pentru Dumnezeu. Nu contează cum ai început viața, contează cum continui și mai ales cum o sfârșești.

Să ne rugăm pentru perseverență, veghere și ascultare!

Pastor Luigi Mițoi

Wednesday, April 23, 2025 – Ezekiel 33:1–33

Ezekiel’s prophecies up to chapter 32 emphasized divine judgment against Judah and its neighboring nations. In chapter 33, the news arrives that Jerusalem has been captured (v. 21), confirming all the prophecies from the previous chapters: “In the twelfth year of our exile, in the tenth month on the fifth day, a man who had escaped from Jerusalem came to me and said, ‘The city has fallen!’” (v. 21)

In this new reality, Ezekiel’s messages, though still calling the people to repentance, now emphasize individual responsibility and focus on restoration and hope.

As usual, chapter 33 can be divided into several sections:

1. The Responsibility of the Watchman (vv. 1–9) “Son of man, I have made you a watchman for the people of Israel; so hear the word I speak and give them warning from me.” (v. 7)
   The watchman is responsible for warning the people. If he stays silent, he will be held accountable for their blood; but if he warns them and they do not listen, the guilt is theirs, and the watchman is not to be blamed: “But if the watchman sees the sword coming and does not blow the trumpet to warn the people and the sword comes and takes someone’s life, that person’s life will be taken because of their sin, but I will hold the watchman accountable for their blood.” (v. 6) If we apply the role of the watchman to the present day, it falls upon parents, preachers, teachers, and pastors.
2. Individual Responsibility (vv. 10–20) God takes no pleasure in the death of the wicked but calls him to repentance and restoration: “Say to them, ‘As surely as I live, declares the Sovereign Lord, I take no pleasure in the death of the wicked, but rather that they turn from their ways and live. Turn! Turn from your evil ways! Why will you die, people of Israel?’” (v. 11) Each person is personally responsible for their sins. We cannot rely on a good past to justify ongoing sin, and likewise, we are not bound to past sin if we sincerely repent and forsake it.
3. Confirmation of Jerusalem’s Fall (vv. 21–22) “In the twelfth year of our exile, in the tenth month on the fifth day, a man who had escaped from Jerusalem came to me and said, ‘The city has fallen!’” (v. 21) This message marks a turning point, as the warning prophecies had now been fulfilled.
4. Rebuke of the Jews Living in Judah (vv. 23–29) “Therefore say to them, ‘This is what the Sovereign Lord says: Since you eat meat with the blood still in it and look to your idols and shed blood, should you then possess the land? You rely on your sword, you do detestable things, and each of you defiles his neighbor’s wife. Should you then possess the land?’” (vv. 25–26) It is hard to believe that “those who live in those ruins in the land of Israel”—after all the disasters that had befallen the Jewish people because of sin—continued to live in sin like pagans. What insensitivity and blindness lie within the human heart!
5. Rebuke of the Jewish Exiles in Babylon (vv. 30–33) God rebukes them for their hypocrisy—they listened to the prophecies but had no intention of acting on them: “As for you, son of man, your people are talking together about you by the walls and at the doors of the houses, saying to each other, ‘Come and hear the message that has come from the Lord.’ My people come to you, as they usually do, and sit before you to hear your words, but they do not put them into practice. Their mouths speak of love, but their hearts are greedy for unjust gain.” (vv. 30–31)

How could God bring such people to heaven? What more could He do for them? “But the one who stands firm to the end will be saved. And this gospel of the kingdom will be preached in the whole world as a testimony to all nations, and then the end will come.” (Matthew 24:13–14)

Faith is not just hearing or knowing the Word—it is living it out and putting it into practice. Salvation is a continual choice to live for God. It’s not how you start that matters, but how you continue—and most of all, how you finish.

Let us pray for perseverance, watchfulness, and obedience!