22 decembrie

Luni, 22 decembrie 2025, 1 Corinteni 14:1–40

Biserica din Corint se confrunta cu probleme de dezbinare, imoralitate și neînțelegeri privind manifestarea darurilor spirituale. Problema din Corint nu era lipsa darurilor, ci folosirea lor haotică, dominată de dorința de afirmare personală, ceea ce duce la confuzie și lipsă de edificare. Darurile limbilor și profeției erau influențate de experiențele religioase păgâne ale extazului ale celor care au cochetat cu mediul ocult înainte de convertire. Pavel nu interzice darurile, ci le pune în rânduială, subordonându-le dragostei, unității și păcii.

Capitolul 14 explică în mod concret cum se folosesc darurile spirituale prezentate în capitolele 12 (originea și scopul darurilor) și 13 (dragostea ca standard suprem).

1.   Profeția este superioară vorbirii în limbi în adunarea credincioșilor (vers. 1–5)

„Cel ce prorocește este mai mare decât cel ce vorbește în limbi.” (vers. 5) Motivul constă în faptul că profeția aduce „zidire, sfătuire și mângâiere”. (vers. 3) Darurile trebuie evaluate după capacitatea lor de a zidi biserica. Dacă scopul prorociei este să zidească biserica, scopul vorbirii în limbi este să zidească pe cel ce o folosește: „Cine vorbește într-o limbă străină se zidește pe sine.” (vers. 4) Vorbirea în limbi este neînțeleasă, drept pentru care interpretarea este indispensabilă. Profeția, însă, este rostită într-o limbă cunoscută și zidește biserica. Vorbirea în limbi fără tălmăcire nu zidește pe nimeni (vers. 4–5). Apostolul indică să urmărim dragostea, să umblăm după darurile spirituale și, în mod special, să prorocim (vers. 1). Pavel nu interzice limbile, ci insistă să fie tălmăcite în vederea edificării bisericii.

2.   Mesajul de la Dumnezeu trebuie să fie inteligibil pentru a zidi biserica (vers. 6–19)

Fără a fi înțeleasă, comunicarea devine inutilă: „Dacă trâmbița dă un sunet încurcat…” (vers. 8) Comunicarea presupune cuvinte inteligibile, nu sunete neînțelese: „Dacă nu dați prin limbă un cuvânt înțeles…” (vers. 9) Scopul vorbirii în biserică (predică, cântare, profeție, tălmăcirea vorbirii în alte limbi…) este comunicarea clară a adevărului lui Dumnezeu: „Mai bine cinci cuvinte înțelese… decât zece mii în altă limbă” (vers. 19). Apostolul îl invită pe „cel ce vorbește într-o limbă să se roage să aibă și darul tălmăcirii.” (vers. 13). Un mesaj neînțeles creează confuzie și ispitește biserica, asemenea unei predici care ar fi rostită într-o limbă neînțeleasă de credincioșii prezenți.

3.   Vorbirea în limbi ca semn și reacția necredincioșilor (vers. 20–25)

Lipsa ordinii compromite mărturia publică a bisericii și soluția este maturizarea: „Nu fiți copii la minte.” (vers. 20) Limbile sunt un semn pentru necredincioși, timp în care profeția este pentru credincioși (vers. 22). Reacția necredincioșilor la ascultarea unui mesaj neinteligibil: „Vor zice că sunteți nebuni.” (vers. 23) Profeția conduce la cercetare și pocăință: „…va cădea cu fața la pământ și se va închina lui Dumnezeu.” (vers. 25) Închinarea trebuie să conducă la transformare, nu la confuzie.

4.   Ordine în închinare (vers. 26–33)

„Toate să se facă spre zidire.” (vers. 26)
Limitarea vorbirii în limbi: „Dacă sunt unii care vorbesc în limbă, să vorbească doi sau cel mult trei.” (vers. 27)
Necesitatea tălmăcirii: „Dacă nu este tălmăcitor, să tacă.” (vers. 28)
Controlul profeției: „Doi sau trei să proorocească, iar ceilalți să judece.” (vers. 29)
Autocontrol spiritual: „Duhurile proorocilor sunt supuse proorocilor.” (vers. 32)
Închinarea trebuie să reflecte caracterul lui Dumnezeu: „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii.” (vers. 33)

5.   Reguli pentru vorbire în limbi și profeție: maxim 2–3 vorbitori în limbi, cu interpretare; prorocii să vorbească pe rând și ceilalți să judece (evalueze) (vers. 27, 29).

Tăcerea femeilor și autoritatea apostolică (vers. 34–40)

Deși Pavel confirmă slujirea femeilor prin rugăciune și profeție publică (1 Corinteni 11:5), în pasajul de față restricționează luarea de cuvânt în adunare pentru femei: „…să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele…” (vers. 34). În finalul capitolului, Pavel revine și insistă pe echilibru și rânduială: „toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială.” (vers. 40)

Să ne rugăm pentru darurile Duhului Sfânt și pentru manifestarea lor echilibrată și responsabilă. Caută darurile spirituale, dar folosește-le cu dragoste și responsabilitate. Să cerem de la Dumnezeu înțelepciunea de a sluji evitând confuzia și dezordinea, promovând în egală măsură răbdarea, unitatea și pacea.

Pastor Luigi Mițoi

Monday, December 22, 2025, 1 Corinthians 14:1–40

The church in Corinth was facing problems of division, immorality, and misunderstandings regarding the manifestation of spiritual gifts. The problem in Corinth was not a lack of gifts, but their chaotic use, dominated by the desire for personal recognition, which led to confusion and a lack of edification. The gifts of tongues and prophecy were influenced by pagan religious experiences of ecstasy among those who had been involved with the occult prior to their conversion. Paul does not forbid the gifts, but brings them into order, subordinating them to love, unity, and peace.

Chapter 14 explains in a concrete way how the spiritual gifts presented in chapters 12 (the origin and purpose of the gifts) and 13 (love as the supreme standard) are to be used.

1. Prophecy is superior to speaking in tongues in the assembly of believers (vv. 1–5)
“Anyone who prophesies is greater than one who speaks in tongues.” (v. 5) The reason is that prophecy brings “strengthening, encouragement and comfort.” (v. 3) Gifts must be evaluated according to their ability to build up the church. If the purpose of prophecy is to build up the church, the purpose of speaking in tongues is to build up the one who uses it: “Anyone who speaks in a tongue edifies themselves.” (v. 4) Speaking in tongues is unintelligible; therefore, interpretation is indispensable. Prophecy, however, is spoken in a known language and builds up the church. Speaking in tongues without interpretation builds up no one (vv. 4–5). The apostle urges believers to follow the way of love, to eagerly desire spiritual gifts, and especially to prophesy (v. 1). Paul does not forbid tongues, but insists that they be interpreted for the edification of the church.

2. God’s message must be intelligible in order to build up the church (vv. 6–19)
Without being understood, communication becomes useless: “If the trumpet does not sound a clear call…” (v. 8). Communication requires intelligible words, not unintelligible sounds: “Unless you speak intelligible words with your tongue…” (v. 9). The purpose of speaking in church (preaching, singing, prophecy, the interpretation of tongues, etc.) is the clear communication of God’s truth: “I would rather speak five intelligible words… than ten thousand words in a tongue.” (v. 19) The apostle urges “the one who speaks in a tongue to pray that they may interpret what they say.” (v. 13) An unintelligible message creates confusion and becomes a stumbling block to the church, much like a sermon delivered in a language the gathered believers do not understand.

3. Speaking in tongues as a sign and the reaction of unbelievers (vv. 20–25)
Lack of order compromises the church’s public witness, and the solution is maturity: “Stop thinking like children.” (v. 20) Tongues are a sign for unbelievers, while prophecy is for believers (v. 22). The reaction of unbelievers to hearing an unintelligible message: “Will they not say that you are out of your mind?” (v. 23) Prophecy leads to conviction and repentance: “…they will fall down and worship God.” (v. 25) Worship should lead to transformation, not confusion.

4. Order in worship (vv. 26–33)
“Everything must be done so that the church may be built up.” (v. 26)
Limiting the use of tongues: “Two—or at the most three—should speak.” (v. 27)
The necessity of interpretation: “If there is no interpreter, the speaker should keep quiet.” (v. 28)
The regulation of prophecy: “Two or three prophets should speak, and the others should weigh carefully what is said.” (v. 29)
Spiritual self-control: “The spirits of prophets are subject to the control of prophets.” (v. 32)
Worship must reflect God’s character: “For God is not a God of disorder but of peace.” (v. 33)

5. Rules for speaking in tongues and prophecy: a maximum of two or three who speak in tongues, with interpretation; prophets should speak one at a time and the others should evaluate (vv. 27, 29).

The silence of women and apostolic authority (vv. 34–40)
Although Paul affirms the ministry of women through public prayer and prophecy (1 Corinthians 11:5), in this passage he restricts women from speaking in the assembly: “…women should remain silent in the churches, for they are not allowed to speak…” (v. 34). At the end of the chapter, Paul returns to his emphasis on balance and order: “Everything should be done in a fitting and orderly way.” (v. 40)

Let us pray for the gifts of the Holy Spirit and for their balanced and responsible manifestation. Seek spiritual gifts, but use them with love and responsibility. Let us ask God for the wisdom to serve while avoiding confusion and disorder, and to promote patience, unity, and peace equally.