21 noiembrie

Vineri, 21 noiembrie 2025, Faptele Apostolilor 27:1-44

Capitolul 27 este unul dintre cele mai detaliate și dramatice episoade din cartea Faptele Apostolilor. Deși este la începutul iernii și călătoria pe mare implică riscuri foarte mari, autoritățile romane îl trimit pe Pavel la Roma cu o corabie încărcată cu grâu ce urma să parcurgă aproximativ 1500–1800 km. Corabia pornește din portul Adramit și trece prin cel puțin cinci porturi: Sidon (vers. 3), Cipru (vers. 4), Mira (vers. 5), Cnid (vers. 7), Limanurile Bune, Lasea (vers. 8).

„După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel și pe alți câțiva întemnițați i-au dat pe mâna unui sutaș al cetei de ostași Augusta, numit Iuliu.” (vers. 1)

Corabia cu cei 276 de oameni nu reușește să ajungă la Roma pentru că naufragiază pe insula Malta după ce este purtată timp de două săptămâni de furtuna Eurachilon.

Încercând să supraviețuiască, echipajul încinge corabia cu funii (vers. 10), aruncă în mare uneltele corabiei (vers. 19) și renunță la barcă pentru a-i împiedica pe corabieri să fugă (vers. 30, 32). În această călătorie dramatică de aproximativ 6 luni surprindem contrastul dintre iresponsabilitatea corabierilor, neputința marinarilor, călăuzirea lui Pavel și providența lui Dumnezeu. Pavel este însoțit de doi credincioși tovarăși de slujbă: Luca și Aristarh.

Deși prizonier, Pavel este misionar. Deși evreu, Pavel este roman. Deși evreii încearcă să-l ucidă, romanii îl protejează.

Mesajul capitolului 27 poate fi împărțit în câteva secțiuni:

I. Începutul călătoriei spre Roma (vers. 1–12)

Pavel este pus în mâna unui centurion pe nume Iuliu (vers. 1), care se poartă frumos cu apostolul (vers. 3). Centurionul este un ofițer care are în subordine o sută de soldați (centum – o sută).

Din cauza riscurilor apropierii iernii, Pavel îl avertizează pe ofițerul Iuliu de riscurile călătoriei: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie și fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și pentru corabie, dar chiar și pentru viețile noastre.” (vers. 10). Iuliu alege să-i asculte mai mult pe cărmaci și pe stăpânul corabiei decât pe apostol (vers. 11).

II. Furtuna Eurachilon și experiența dramatică (vers. 13–20)

Încurați de aparențe „sufla un vânt ușor de miazăzi” (vers. 13), conducătorii corabiei aleg să pornească la drum. „Vântul bun” de la început se transformă în „uraganul Eurachilon” și echipajul pierde controlul corabiei. Tot la fel, încurajat de aparențe și neglijând discernământul, prudența și echilibrul, omul poate pierde controlul vieții. La început speranță, la sfârșit disperare. Așa începe nenorocirea, atât pe mare cât și în viețile oamenilor. Luca descrie disperarea oamenilor de pe corabie: „la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.” (vers. 20)

Furtuna demască limitele fragile ale tehnicii, experienței și forței umane.

III. Intervenția lui Dumnezeu, viziunea și discursul lui Pavel (vers. 21–26)

Pavel remarcă public lipsa de discernământ a conducătorilor corabiei: „Trebuia să mă ascultați…” (vers. 21), nu ca pe un reproș, ci ca pe un suport al credibilității.

Apostolul le împărtășește descoperirea primită de la Dumnezeu: „Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce merg cu corabia împreună cu tine.” (vers. 24). El îi asigură de faptul că „Niciunul dintre voi nu-și va pierde viața.” (vers. 22). Vor fi pagube materiale, dar nu pierderi de vieți omenești.

Și toate acestea pentru că Pavel „Trebuie să stea înaintea Cezarului.” (vers. 24a)

Remarcați faptul că echipajul a supraviețuit pentru că era pe aceeași corabie cu apostolul: „Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce merg cu tine.” (vers. 24b)

IV. Ultima noapte de groază și încercarea marinarilor de a fugi (vers. 27–32)

Corabia fiind târâtă 14 zile de furtună (vers. 27), și suspectând faptul că se apropie de uscat (vers. 28–29), marinarii vor să fugă (vers. 30).

Pavel demască intenția lor: „Dacă oamenii aceștia nu rămân în corabie, nu puteți fi scăpați.” (vers. 31), soldații taie funiile bărcii (vers. 32) și toți cei 276 de oameni sunt salvați (vers. 37).

V. Îmbărbătarea prin hrană și salvarea tuturor (vers. 33–44)

Pavel îi cheamă pe toți să mănânce (vers. 33) și îi îmbărbătează (vers. 36). Deși prizonier, apostolul devine liderul spiritual al corabiei. Credința se ridică întotdeauna deasupra circumstanțelor vieții.

Apropiindu-se de țărm, corabia se lovește de un banc de nisip și se rupe (vers. 41). Soldații vor să-i ucidă pe prizonieri ca să nu evadeze (vers. 42), însă ofițerul Iuliu intervine pentru a-l salva pe Pavel (vers. 43).

Toți ajung teferi la mal, înotând sau folosind scânduri și resturi din corabia sfărâmată (vers. 44).

Pavel este modelul unui lider spiritual: încurajează, avertizează, învață și acționează practic. Salvarea fizică a echipajului prefigurează salvarea spirituală a Bisericii prin Hristos.

Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru a fi folositori oamenilor care trec prin încercările vieții, pentru a hrăni, a învăța și a îmbărbăta.

Pastor Luigi Mițoi

Friday, November 21, 2025, Acts 27:1–44

Chapter 27 is one of the most detailed and dramatic episodes in the book of Acts. Although it was early winter and sea travel carried very high risks, the Roman authorities sent Paul to Rome on a grain ship that was to sail approximately 1500–1800 km. The ship set out from the port of Adramyttium and passed through at least five ports: Sidon (v. 3), Cyprus (v. 4), Myra (v. 5), Cnidus (v. 7), Fair Havens, Lasea (v. 8).
“When it was decided that we would sail for Italy, Paul and some other prisoners were handed over to a centurion named Julius, who belonged to the Imperial Regiment.” (v. 1)

The ship, carrying 276 people, does not reach Rome because it is shipwrecked on the island of Malta after being driven for two weeks by the Eurakylon storm.

Trying to survive, the crew passed ropes under the ship to hold it together (v. 17), threw the ship’s tackle overboard (v. 19), and later cut away the lifeboat to keep the sailors from escaping (vv. 30, 32). In this dramatic journey of about six months we observe the contrast between the irresponsibility of the sailors, the helplessness of the crew, Paul’s guidance, and God’s providence. Paul is accompanied by two faithful ministry companions: Luke and Aristarchus.

Though a prisoner, Paul is a missionary. Though a Jew, Paul is a Roman citizen. Though the Jews seek to kill him, the Romans protect him.

The message of Acts 27 can be divided into several sections:

I. The beginning of the journey to Rome (vv. 1–12)
Paul is placed in the custody of a centurion named Julius (v. 1), who treats the apostle kindly (v. 3). A centurion was an officer who commanded one hundred soldiers (centum = one hundred).
Because of the dangers of the approaching winter, Paul warns the officer Julius about the risks of the voyage: “Men, I can see that our voyage is going to be disastrous and bring great loss to ship and cargo, and to our own lives also.” (v. 10). Julius chooses to listen to the pilot and the owner of the ship rather than to the apostle (v. 11).

II. The Eurakylon storm and the dramatic experience (vv. 13–20)
Encouraged by appearances –“When a gentle south wind began to blow” (v. 13) – the leaders of the ship decided to set sail. The “favorable wind” at the beginning turned into the “northeaster,” the Eurakylon, and the crew lost control of the ship.
In the same way, encouraged by appearances and neglecting discernment, prudence, and balance, a person can lose control of life. At the beginning there is hope; at the end despair. Thus disaster begins – both on the sea and in human lives.
Luke describes the desperation on board: “we finally gave up all hope of being saved.” (v. 20)
The storm exposes the fragile limits of human technique, experience, and strength.

III. God’s intervention, the vision, and Paul’s speech (vv. 21–26)
Paul publicly highlights the lack of discernment shown by the ship’s leaders: “You should have taken my advice…” (v. 21) – not as reproach, but to support his credibility.
The apostle shares the revelation he received from God: “Do not be afraid, Paul. You must stand trial before Caesar; and God has graciously given you the lives of all who sail with you.” (v. 24). He assures them that “Not one of you will be lost.” (v. 22). There will be material losses, but no loss of life.
And all of this is because Paul “must stand trial before Caesar.” (v. 24a)
Note that the crew survived because they were on the same ship with the apostle: “God has graciously given you the lives of all who sail with you.” (v. 24b)

IV. The terrifying last night and the sailors’ attempt to escape (vv. 27–32)
After being driven for fourteen nights by the storm (v. 27), and suspecting that land was near (vv. 28–29), the sailors attempted to flee (v. 30).
Paul exposed their plan: “Unless these men stay with the ship, you cannot be saved.” (v. 31). The soldiers cut the ropes that held the lifeboat (v. 32), and all 276 people were preserved (v. 37).

V. Encouragement through food and the rescue of all (vv. 33–44)
Paul urged everyone to eat (v. 33) and encouraged them (v. 36). Though a prisoner, the apostle becomes the spiritual leader of the ship. Faith always rises above the circumstances of life.
As they approached shore, the ship struck a sandbar and broke apart (v. 41). The soldiers wanted to kill the prisoners to prevent escape (v. 42), but Julius intervened to save Paul (v. 43).
All reached land safely, swimming or using planks and pieces of the broken ship (v. 44).

Paul is a model spiritual leader: he encourages, warns, teaches, and acts practically. The physical salvation of the crew foreshadows the spiritual salvation of the Church through Christ.

Let us pray that God will make us useful to people who pass through life’s storms – to feed, to teach, and to encourage.