21 iunie

Sâmbătă, 21 iunie 2025, Iona 4:1-11

Evenimentele prezentate în capitolul 4 s-au petrecut după pocăința cetății Ninive, când Dumnezeu hotărăște să nu o distrugă, însă Iona reacționează cu mânie. Deși a fost martorul unei treziri spirituale în capitala Asiriei, Iona a devenit nemulțumit pentru că profeția sa de distrugere nu s-a împlinit. Acest lucru pune în evidență măreția și dragostea lui Dumnezeu, însă în egală măsură individualismul și lipsa compasiunii profetului.

Iona nu a putut înțelege bunătatea și mila lui Dumnezeu prin care i-a iertat pe asirieni:
„Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi că Te căieşti de rău!” (vers. 2)

Aici se vede cel mai bine contrastul dintre mila lui Dumnezeu și mânia omului, dintre inima generoasă a lui Dumnezeu și inima împietrită a lui Iona.

Ultimul capitol al cărții Iona poate fi împărțit în câteva secțiuni:

1.     Nemulțumirea lui Iona (vers. 1–3) Iona se mânie că Dumnezeu a iertat Ninive și contestă caracterul Său plin de milă și bunătate. Pe Dumnezeu l-a interesat soarta orașului, pe Iona nu:
„Știam că ești un Dumnezeu milostiv și plin de îndurare… încet la mânie și bogat în bunătate…” (vers. 2) Deși se roagă, rugăciunea lui Iona exprimă nemulțumire, frustrare și dorință de moarte:
„Acum, Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!” (vers. 3)
În pântecele peștelui s-a rugat să trăiască (2:2), acum, pentru că s-a mâniat, dorea să moară.

2.     Întrebarea lui Dumnezeu (vers. 4) Dumnezeu încearcă să-i deschidă mintea profetului, invitându-l la introspecție:
„Bine faci tu de te mânii?” (vers. 4b)Această întrebare descrie tensiunea dintre dragoste și dreptate, însă credința matură manifestă milă, nu doar dreptate.

3.     Umbra curcubetelui (vers. 5–6) Dumnezeu face să crească o plantă (curcubete) care îi oferă umbră lui Iona, apoi o distruge. Atitudinea lui Iona pune în evidență o supărare disproporționată. El s-a întristat profund pentru o plantă care îi oferea confort fizic, dar nu a manifestat milă pentru 120.000 de oameni din Ninive. Iona apreciază mai mult confortul personal decât sufletele unui număr așa de mare de oameni. Dumnezeu vorbește unui pește (2:10), vorbește unui curcubete (4:6) și vorbește unui vierme (4:7). Toți au ascultat și au împlinit voia Creatorului, cu excepția lui Iona care, atunci când i-a vorbit Dumnezeu, n-a ascultat, ci, dimpotrivă, s-a mâniat, a contestat, chiar s-a gândit la perspectiva sinuciderii.

4.     Viermele și vântul arzător (vers. 7–8) „Când a răsărit soarele, Dumnezeu a făcut să sufle un vânt uscat de la răsărit şi soarele a bătut peste capul lui Iona, şi Iona a leşinat. Atunci a dorit să moară şi a zis: «Mai bine să mor decât să trăiesc!»” (vers. 7) Iona apreciază mai mult confortul personal decât sufletele a o sută douăzeci de mii de oameni.

5.     Lecția finală (vers. 9–11) „Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!” (vers. 11) Sunt creștini care suferă mult pentru pierderi minore (confort, preferințe, dorințe), însă nu au niciun interes pentru sufletele pierdute. Este înspăimântător interesul lui Iona pentru propriul confort și indignarea profundă pentru că Dumnezeu a iertat asirienii din Ninive.

Lecția de viață dureroasă a acestui capitol vorbește despre faptul că putem fi credincioși, dar în același timp egoiști; putem fi slujitori (profeți ca Iona), dar obsedați de binele propriu, nicidecum de voia lui Dumnezeu.

Să ne rugăm pentru înțelepciunea de a acorda inima noastră la inima lui Dumnezeu.
De asemenea, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne învețe lecția despre milă: „Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni” (vers. 11a) Nazarineanul întrupat din fecioară a strălucit prin milă, iar Iacov, fratele Său vitreg, a spus:
„Mila biruiește judecata.” (Iacov 2:13b)

Pastor Luigi Mițoi

Saturday, June 21, 2025 – Jonah 4:1–11

The events in chapter 4 took place after the repentance of the city of Nineveh, when God decided not to destroy it, but Jonah reacted with anger. Although he had witnessed a spiritual revival in the capital of Assyria, Jonah became displeased because his prophecy of destruction did not come to pass. This highlights God's greatness and love, but also the prophet's individualism and lack of compassion.

Jonah could not understand God's goodness and mercy through which He forgave the Assyrians:
“Isn’t this what I said, Lord, when I was still at home? That is what I tried to forestall by fleeing to Tarshish. I knew that you are a gracious and compassionate God, slow to anger and abounding in love, a God who relents from sending calamity.” (v. 2)

This best illustrates the contrast between God's mercy and man’s anger, between God’s generous heart and Jonah’s hardened heart.

The final chapter of the book of Jonah can be divided into several sections:

1. Jonah’s Displeasure (vv. 1–3)
Jonah is angry that God forgave Nineveh and he contests His merciful and compassionate character. God cared about the fate of the city—Jonah did not:
“I knew that you are a gracious and compassionate God… slow to anger and abounding in love…” (v. 2)

Although Jonah prays, his prayer expresses displeasure, frustration, and a desire to die:
“Now, Lord, take away my life, for it is better for me to die than to live.” (v. 3)
In the belly of the fish he had prayed to live (2:2), but now, out of anger, he wanted to die.

2. God's Question (v. 4)
God tries to open the prophet’s mind by inviting him to self-reflection:
“Is it right for you to be angry?” (v. 4b)
This question expresses the tension between love and justice. However, mature faith shows mercy, not just a desire for justice.

3. The Shade of the Plant (vv. 5–6)
God caused a plant (a leafy vine) to grow and provide Jonah with shade, then He destroyed it. Jonah’s reaction reveals disproportionate distress. He grieved deeply over a plant that gave him physical comfort but showed no compassion for the 120,000 people of Nineveh. Jonah valued personal comfort more than the lives of so many people.

God spoke to a fish (2:10), to a plant (4:6), and to a worm (4:7). All obeyed and fulfilled the will of the Creator—except Jonah, who, when God spoke to him, did not obey, but instead became angry, objected, and even considered suicide.

4. The Worm and the Scorching Wind (vv. 7–8)
“When the sun rose, God provided a scorching east wind, and the sun blazed on Jonah’s head so that he grew faint. He wanted to die, and said, ‘It would be better for me to die than to live.’” (v. 7)
Jonah valued personal comfort more than the souls of a hundred and twenty thousand people.

5. The Final Lesson (vv. 9–11)
“And should I not have concern for the great city of Nineveh, in which there are more than a hundred and twenty thousand people who cannot tell their right hand from their left—and also many animals?” (v. 11)

There are Christians who suffer deeply over minor losses (comfort, preferences, desires), but have no concern for lost souls. Jonah’s preoccupation with his own comfort and his outrage over God’s forgiveness of the Assyrians in Nineveh is terrifying.

This painful life lesson teaches us that we can be believers and still be selfish; we can be servants (like Jonah the prophet) yet obsessed with our own well-being and not with God’s will.

Let us pray for the wisdom to align our heart with God’s heart.

Let us also pray that God will teach us the lesson of mercy: “And should I not have concern for the great city of Nineveh, in which there are more than a hundred and twenty thousand people…” (v. 11a) The Nazarene, born of a virgin, radiated mercy, and James, His half-brother, said:
“Mercy triumphs over judgment.” (James 2:13b)