20 septembrie

Sâmbătă, 20 septembrie 2025, Luca 10:1-42

După trimiterea celor 12 ucenici (capitolul 9), în capitolul de față sunt trimiși cei 70 de ucenici.

Capitolul 10 conține trei episoade importante:

1.     Trimiterea celor 70 de ucenici – instruirea ucenicilor (vers. 1–24)

„După aceea, Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El.” (vers. 1)

Sunt câteva aspecte pe care este de folos să le punem în evidență:

a) Evanghelia trebuie să fie proclamată cu urgență și responsabilitate.

b) Isus trimite ucenicii „doi câte doi” pentru că misiunea se face în echipă.

c) Sunt trimiși „ca niște miei în mijlocul lupilor” – semn al vulnerabilității și curajului.

d) Atitudinea misionarului trebuie să fie caracterizată de simplitate, înțelepciune și dependență de Dumnezeu.

e) Cei trimiși nu trebuie să se bazeze pe resurse personale (materiale), ci pe providența divină și ospitalitatea oamenilor.

f) Respingerea Evangheliei este responsabilitatea ascultătorilor, nu a predicatorului.

O aplicație practică pentru noi în prezent constă în faptul că Domnul a mers la oameni, iar noi mergem la biserică (aceiași oameni), El S-a ocupat de oameni, iar noi ne ocupăm de programe (pe care le prezentăm acelorași oameni). Lucrarea de evanghelizare ne va pune în contact cu oamenii (alți oameni decât cei din biserică), în timp ce lucrarea de creștere spirituală ne va pune în contact cu biserica (aceiași oameni). În felul acesta biserica locală a ajuns să nu mai facă evanghelizare, ci doar programe pentru biserică. Ambele trebuie făcute și nici unul uitat.

2.     Pilda samariteanului milostiv – iubirea activă (vers. 25–37)

„Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: «Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?»” (vers. 25) Întrebarea cărturarului a fost monumentală, doar că și-a pierdut măreția prin faptul că a fost adresată cu scopul să-L ispitească pe Mântuitorul: „Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (vers. 25)

Domnul i-a amintit că răspunsul la întrebarea lui este în Lege și el îl știe foarte bine: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (vers. 27)

Întotdeauna răspunsurile la întrebările noastre sunt în Biblie, Cartea Legii. Dumnezeu a descoperit oamenilor legile Sale, iar împlinirea acestora în raport cu omul de lângă noi (aproapele) trebuie să depășească barierele religioase, sociale și etnice.

Preotul și levitul, deși erau slujitorii lui Dumnezeu, nu l-au slujit pe omul atacat de tâlhari, însă samariteanul, în ciuda reputației lui îndoielnice, a manifestat milă, a cheltuit din banii lui și l-a plătit pe hangiu ca să-l îngrijească până se însănătoșește. Revenind la aplicația făcută la punctul 1, observăm că preotul și levitul (slujitorii lui Dumnezeu) au ocolit oamenii (omul căzut între tâlhari) în timp ce se grăbeau să ajungă la Casa Domnului (programul pe care urmau să-l desfășoare acolo). Aplicația pildei scoate în evidență faptul că, în orice situație, credința trebuie însoțită cu fapta: „Du-te de fă și tu la fel” (vers. 37).

3.     Marta și Maria – echilibrul între slujire și ascultare (vers. 38–42)

„Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos, la picioarele Domnului, şi asculta cuvintele Lui. Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis: «Doamne, nu-Ţi pasă că soră-mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i dar să-mi ajute.»” (vers. 39-40)

Răspunsul Domnului clarifică prioritățile vieții spirituale: „Drept răspuns, Isus i-a zis: «Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.»” (vers. 41-42)

În primul rând trebuie să ne concentrăm pe sfințirea propriei vieți și apoi pe slujirea aproapelui. Sfințirea propriei vieți are legătură cu mântuirea personală, slujirea aproapelui are legătură cu răsplata primită pentru slujire. Noi nu ne sfințim prin slujba pe care o facem, ci prin eliminarea păcatului din propria viață. Trebuie mai întâi să ajungem în cer (mântuire și sfințire) pentru ca acolo să putem primi răsplata pentru tot ce am slujit. Deși ambele sunt foarte importante, trebuie mai întâi să ne îngrijim de sufletul nostru și mai apoi de-al altora. Așa cum avem două mâini și două picioare și ambele sunt la fel de importante, tot la fel avem două mari responsabilități și ambele sunt importante.

Să ne rugăm pentru echilibrul de a ne ocupa de sufletul nostru și în egală măsură de sufletele care ajung în proximitatea noastră. În felul acesta vom fi și mântuiți și vom primi și răsplata.

Pastor Luigi Mițoi

Saturday, September 20, 2025, Luke 10:1-42

After the sending of the 12 disciples (chapter 9), in this chapter the 70 disciples are sent out.

Chapter 10 contains three important episodes:

1.     The sending of the 70 disciples – the instruction of the disciples (vv. 1–24)
“After this the Lord appointed seventy-two others and sent them two by two ahead of him to every town and place where he was about to go.” (v. 1)
There are a few aspects that are useful to highlight:
a) The Gospel must be proclaimed with urgency and responsibility.
b) Jesus sends the disciples “two by two” because the mission is done in a team.
c) They are sent “like lambs among wolves” – a sign of vulnerability and courage.
d) The missionary’s attitude must be characterized by simplicity, wisdom, and dependence on God.
e) Those who are sent must not rely on personal (material) resources, but on divine providence and people’s hospitality.
f) The rejection of the Gospel is the responsibility of the hearers, not of the preacher.
A practical application for us today is that the Lord went to the people, while we go to church (the same people), He took care of people, while we take care of programs (which we present to the same people). The work of evangelism will put us in contact with people (different people than those in the church), while the work of spiritual growth will put us in contact with the church (the same people). In this way the local church has come to no longer do evangelism, but only programs for the church. Both must be done and neither forgotten.

2.     The parable of the Good Samaritan – active love (vv. 25–37)
“On one occasion an expert in the law stood up to test Jesus. ‘Teacher,’ he asked, ‘what must I do to inherit eternal life?’” (v. 25) The lawyer’s question was monumental, but it lost its greatness because it was asked with the purpose of testing the Savior: “What must I do to inherit eternal life?” (v. 25)
The Lord reminded him that the answer to his question is in the Law and he knows it very well: “‘Love the Lord your God with all your heart and with all your soul and with all your strength and with all your mind’; and, ‘Love your neighbor as yourself.’” (v. 27)
The answers to our questions are always in the Bible, the Book of the Law. God has revealed His laws to people, and fulfilling them in relation to the person next to us (our neighbor) must surpass religious, social, and ethnic barriers.
The priest and the Levite, although they were servants of God, did not serve the man attacked by robbers, but the Samaritan, despite his dubious reputation, showed mercy, spent his own money, and paid the innkeeper to take care of him until he recovered. Returning to the application made in point 1, we observe that the priest and the Levite (the servants of God) avoided people (the man who fell among robbers) while hurrying to reach the house of the Lord (the program they were to conduct there). The application of the parable highlights the fact that, in any situation, faith must be accompanied by deeds: “Go and do likewise.” (v. 37)

3.     Martha and Mary – the balance between service and listening (vv. 38–42)
“She had a sister called Mary, who sat at the Lord’s feet listening to what he said. But Martha was distracted by all the preparations that had to be made. She came to him and asked, ‘Lord, don’t you care that my sister has left me to do the work by myself? Tell her to help me!’” (vv. 39-40)
The Lord’s answer clarifies the priorities of spiritual life: “‘Martha, Martha,’ the Lord answered, ‘you are worried and upset about many things, but few things are needed—or indeed only one. Mary has chosen what is better, and it will not be taken away from her.’” (vv. 41-42)
First, we must focus on the sanctification of our own life and then on serving our neighbor. The sanctification of our own life has to do with personal salvation, serving our neighbor has to do with the reward received for service. We are not sanctified through the ministry we do, but through eliminating sin from our own life. We must first get to heaven (salvation and sanctification) so that there we can receive the reward for all that we have served. Although both are very important, we must first take care of our own soul and only afterwards of others. Just as we have two hands and two feet and both are equally important, so we also have two great responsibilities and both are important.

Let us pray for the balance to take care of our own soul and equally of the souls that come into our proximity. In this way we will both be saved and also receive the reward.