20 decembrie

Sâmbătă, 20 decembrie 2025, 1 Corinteni 12:1–31

Capitolul 12 deschide o secțiune nouă care dezbate darurile spirituale, lucrarea Duhului Sfânt și natura Bisericii ca Trup al lui Cristos. Până la capitolul de față, Pavel a tratat diverse subiecte: dezbinările (cap. 1–4), imoralitatea (cap. 5–6), conflictele juridice, libertatea greșit înțeleasă (cap. 8–10) și haosul din închinare (cap. 11).

Corintul este un oraș al diversității și exceselor, marcat de bogăție, competiție, păgânism și misticism, iar Biserica se confruntă cu probleme precum dezbinări, imoralitate și neînțelegeri legate de darurile spirituale. În contextul unei biserici fragmentate, mândre spiritual și confuze doctrinar, Pavel corectează o viziune individualistă și competitivă asupra lucrării Duhului Sfânt, urmărind să elimine confuzia despre daruri, să demonteze mândria spirituală, să restaureze unitatea bisericii, arătând că darurile sunt pentru slujire, nu pentru spectacol. În biserica din Corint, darurile sunt motiv de competiție, mândrie și dezbinare, în special darurile spectaculoase (profeție, limbi străine).

1. Originea și diversitatea darurilor spirituale (vers. 1–11)
Pavel subliniază importanța cunoașterii corecte a darurilor și lucrării Duhului Sfânt: „Nu vreau să fiți în necunoștință…” (vers. 1). Mărturisirea lui Isus ca Domn este semnul fundamental al lucrării Duhului: „Nimeni, dacă vorbește prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: «Isus să fie anatema!»” (vers. 3). Unitatea fundamentală între manifestările darurilor, slujbelor și lucrărilor — „Sunt felurite daruri… felurite slujbe… felurite lucrări.” — este un semn al prezenței Dumnezeului triunic în Biserică: „Dar este același Duh… același Domn… același Dumnezeu.” (vers. 4–6)

Apostolul pune în evidență contrastul cu experiențele păgâne: „Când erați păgâni, erați atrași spre idolii muți.” (vers. 2). Darurile nu sunt pentru afirmare personală, ci pentru zidirea bisericii: „Fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.” (vers. 7). Distribuirea darurilor reflectă voința Duhului, nu preferințele omului:

„Cuvântul înțelepciunii… cuvântul cunoștinței.” (vers. 8);
„Credința… darurile vindecărilor… lucrări de puteri.” (vers. 9–10);
„Proorocia… vorbirea în felurite limbi.” (vers. 10);
„Unul și același Duh lucrează toate acestea, dând fiecăruia în parte, cum voiește.” (vers. 11)

2. Biserica – un singur trup cu multe mădulare (vers. 12–26)
Unitate în diversitate: „După cum trupul este unul și are multe mădulare…” (vers. 12)
Egalitate spirituală: „Fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi.” (vers. 13)
Participare comună la Duhul Sfânt: „Toți am fost adăpați dintr-un singur Duh.” (vers. 13)
Identitatea în Cristos depășește orice barieră socială sau culturală. Niciun mădular nu este inutil în diversitatea trupului: „Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.” (vers. 14)
Pericolul inferiorității: „Dacă piciorul ar zice: «Fiindcă nu sunt mână…»” (vers. 15)
Pericolul uniformității: „Dacă tot trupul ar fi ochi…” (vers. 17)
Rânduiala divină: „Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare așa cum a voit El.” (vers. 18)
Colaborare, nu competiție: „Ochiul nu poate zice mâinii: «N-am trebuință de tine.»” (vers. 21)
Unitatea nu înseamnă uniformitate, ci armonie în diversitate: „Acum dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare așa cum a voit El.” (vers. 18)

3. Ordinea darurilor și dorința după cele mai bune (vers. 27–31)
Darurile sunt diferite ca funcție și importanță pentru zidirea Bisericii: „Voi sunteți trupul lui Hristos.” (vers. 27)
Trebuie să existe o ordine și o prioritizare a darurilor: „Dumnezeu a rânduit în Biserică întâi apostoli, al doilea proroci, al treilea învățători…” (vers. 28)
Există structură și ordine în complexitatea manifestării darurilor: „Oare toți sunt apostoli?… Oare toți vorbesc în limbi?” (vers. 29–30)
Suntem îndemnați spre cele mai bune daruri: „Râvniți darurile cele mai bune.” (vers. 31)

Diversitatea nu contrazice unitatea și unitatea nu anulează diversitatea: „același Duh”, „același Domn”, „același Dumnezeu” (vers. 4–6). Apostolul combate individualismul unora, respinge superioritatea spirituală a altora, afirmă interdependența membrilor Bisericii, elimină elitismul celor care se pretind de neînlocuit. Darurile spirituale sunt date de Duhul Sfânt, nu câștigate prin merite, iar scopul lor este zidirea Bisericii, nu competiția sau mândria.

Să ne rugăm pentru manifestarea diversității darurilor în unitate și, de asemenea, pentru manifestarea lucrărilor și slujbelor în dragoste.

Păstor Luigi Mițoi

Saturday, December 20, 2025, 1 Corinthians 12:1–31

Chapter 12 opens a new section that addresses spiritual gifts, the work of the Holy Spirit, and the nature of the Church as the Body of Christ. Up to this point, Paul has dealt with various issues: divisions (chs. 1–4), immorality (chs. 5–6), legal disputes, misunderstood freedom (chs. 8–10), and disorder in worship (ch. 11).

Corinth is a city marked by diversity and excess, characterized by wealth, competition, paganism, and mysticism, and the Church is facing problems such as divisions, immorality, and misunderstandings regarding spiritual gifts. In the context of a fragmented church—spiritually proud and doctrinally confused—Paul corrects an individualistic and competitive view of the work of the Holy Spirit, seeking to eliminate confusion about gifts, dismantle spiritual pride, and restore the unity of the church, showing that gifts are for service, not for display. In the church at Corinth, gifts had become a cause of competition, pride, and division, especially the spectacular gifts (prophecy, speaking in tongues).

1. The origin and diversity of spiritual gifts (vv. 1–11)
Paul emphasizes the importance of correct understanding regarding spiritual gifts and the work of the Holy Spirit: “I do not want you to be uninformed…” (v. 1). Confessing Jesus as Lord is the fundamental sign of the Spirit’s work: “No one who is speaking by the Spirit of God says, ‘Jesus be cursed,’” (v. 3). The fundamental unity among the manifestations of gifts, ministries, and workings — “There are different kinds of gifts… different kinds of service… different kinds of working.” — is a sign of the presence of the triune God in the Church: “The same Spirit… the same Lord… the same God.” (vv. 4–6)

The apostle highlights the contrast with pagan experiences: “When you were pagans, somehow or other you were influenced and led astray to mute idols.” (v. 2). Gifts are not for personal self-promotion, but for the building up of the church: “Now to each one the manifestation of the Spirit is given for the common good.” (v. 7). The distribution of gifts reflects the will of the Spirit, not human preference:

“The message of wisdom… the message of knowledge.” (v. 8);
“Faith… gifts of healing… miraculous powers.” (vv. 9–10);
“Prophecy… speaking in different kinds of tongues.” (v. 10);
“All these are the work of one and the same Spirit, and he distributes them to each one, just as he determines.” (v. 11)

2. The Church – one body with many parts (vv. 12–26)
Unity in diversity: “Just as a body, though one, has many parts…” (v. 12)
Spiritual equality: “Whether Jews or Greeks, slave or free.” (v. 13)
Shared participation in the Holy Spirit: “We were all given the one Spirit to drink.” (v. 13)
Identity in Christ transcends every social or cultural barrier. No part is useless within the diversity of the body: “So the body is not made up of one part but of many.” (v. 14)
The danger of inferiority: “If the foot should say, ‘Because I am not a hand…’” (v. 15)
The danger of uniformity: “If the whole body were an eye…” (v. 17)
Divine order: “God has placed the parts in the body, every one of them, just as he wanted them to be.” (v. 18)
Cooperation, not competition: “The eye cannot say to the hand, ‘I don’t need you!’” (v. 21)
Unity does not mean uniformity, but harmony in diversity: “God has placed the parts in the body, every one of them, just as he wanted them to be.” (v. 18)

3. The order of gifts and the desire for the greater ones (vv. 27–31)
Gifts differ in function and importance for building up the Church: “Now you are the body of Christ.” (v. 27)
There must be order and prioritization among the gifts: “God has placed in the church first of all apostles, second prophets, third teachers…” (v. 28)
There is structure and order within the complexity of the manifestation of gifts: “Are all apostles?… Do all speak in tongues?” (vv. 29–30)
We are encouraged to desire the greater gifts: “Now eagerly desire the greater gifts.” (v. 31)

Diversity does not contradict unity, and unity does not cancel diversity: “the same Spirit,” “the same Lord,” “the same God” (vv. 4–6). The apostle confronts individualism in some, rejects spiritual superiority in others, affirms the interdependence of the members of the Church, and eliminates the elitism of those who claim to be indispensable. Spiritual gifts are given by the Holy Spirit, not earned by merit, and their purpose is the edification of the Church, not competition or pride.

Let us pray for the manifestation of the diversity of gifts in unity, and also for the manifestation of ministries and works carried out in love.