2 decembrie

Marți, 2 decembrie 2025, Romani 10:1–21

Romani 10 este partea centrală din secțiunea 9–11, unde Pavel abordează problema Israelului și mântuirea prin credință.

capitolul 9 subliniază suveranitatea lui Dumnezeu în alegere,
capitolul 10 accentuează responsabilitatea umană și chemarea universală la credință,
capitolul 11 aduce echilibrul final: misterul împietririi parțiale și speranța mântuirii Israelului.

Romani 10 se concentrează în mod special pe:

·      responsabilitatea Israelului pentru respingerea lui Cristos,

·      neprihănirea prin credință, nu prin Lege,

·      universalitatea mântuirii: „nu este nicio deosebire între iudeu și grec” (vers. 12),

·      rolul propovăduirii Evangheliei (vers. 14–17).

Israelul, deși plin de râvnă pentru Dumnezeu, a ratat neprihănirea pentru că „a căutat să-și pună înainte o neprihănire a lor înșiși” (vers. 3a). Au avut Legea, au avut profeții, au auzit mesajul și totuși nu au crezut. Moralitatea este bună, dar nu mântuiește; neprihănirea nu vine din „performanță”, ci din Cristos.

Epistola către Romani este scrisă în jurul anului 57 d.Cr. Cu câțiva ani înainte, împăratul Claudiu i-a expulzat pe evrei din Roma (Fapte 18:2). După moartea lui, mulți evrei s-au întors și s-au reintegrat. În perioada în care ei au lipsit, creștinii dintre neamuri au ajuns în poziții de conducere, iar acum, când ei se întorc, apar tensiuni între tradițiile iudaice și libertatea creștină. În acest context, mesajul lui Pavel este „exploziv”: „nu este nicio deosebire între iudeu și grec, căci toți au același Domn, care este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă” (vers. 12).

1. Dorința lui Pavel și problema Israelului (vers. 1–4)
„dorința inimii mele… pentru israeliți este să fie mântuiți” (vers. 1), însă „au căutat să-și pună înainte o neprihănire a lor și nu s-au supus neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.” (vers. 2) Israel are zel pentru Dumnezeu (vers. 2), dar un zel „fără pricepere”, încercând să dobândească propria neprihănire (vers. 3), refuzând să se supună neprihănirii lui Dumnezeu în Cristos.
Pavel recunoaște sinceritatea lor, dar subliniază eroarea: evreii au căutat neprihănirea prin Lege, nu prin credință. Poți fi sincer, dar sincer rătăcit. Legea conduce spre Cristos prin faptul că Legea arată păcatul, iar Cristos justifică păcatul prin cruce. „Căci Cristos este sfârșitul Legii” (vers. 4).

2. Neprihănirea prin Lege vs. neprihănirea prin credință (vers. 5–13)
Moise descrie neprihănirea prin Lege pentru evrei, la nivelul revelației din vremea lui: „În adevăr, Moise scrie că omul care împlinește neprihănirea pe care o dă Legea va trăi prin ea.” (vers. 5; Levitic 18:5)
Pavel explică neprihănirea prin credință pentru toți oamenii după jertfa și învierea lui Cristos: „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit.” (vers. 9)

Evreii și Neamurile deopotrivă sunt mântuiți prin Cristos: „În adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu și grec, căci toți au același Domn, care este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă.” (vers. 12)
Remarcăm măreția proximității: „Cuvântul este aproape de tine, în gura ta și în inima ta.” (vers. 8)
și a universalității: „Oricine crede în El…” „Oricine va chema Numele Domnului…” (vers. 11, 13)

3. Importanța și urgența evanghelizării oamenilor (vers. 14–17)
Pavel prezintă lanțul evanghelistic: a trimite, a predica, a auzi, a crede.
Dumnezeu trimite, cineva predică, oamenii aud, cred, Îl cheamă pe Domnul și sunt mântuiți.
Credința nu este rezultatul introspecției, ci răspunsul responsabil la Cuvânt.
„Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (vers. 17)

4. Responsabilitatea Israelului – au auzit, dar n-au ascultat; Neamurile au primit vestea, iar Israel a rămas împietrit (vers. 18–21)
„Oare n-au auzit ei (evreii)?” — „Ba da!” răspunde Pavel (vers. 18).
Proclamarea largă a mesajului: „glasul lor a răsunat prin tot pământul și cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii” (vers. 18; Psalmul 19:4).

Cum se poate ca poporul ales, cu Legea și profeții, să rămână „în afara” neprihănirii?
Problema nu este lipsa revelației, ci refuzul de a crede și de a se supune Evangheliei.
Imagine dureroasă: Dumnezeu întinzându-Și mâinile, Israel refuzând și împietrindu-se.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că a deschis ușa mântuirii pentru toți oamenii. Să devenim tot mai evanghelistici, spunând tuturor, pe orice cale, vestea bună a mântuirii prin credință.

Pastor Luigi Mițoi

Marți, 2 decembrie 2025, Romani 10:1–21

Romans 10 is the central section of chapters 9–11, where Paul addresses the issue of Israel and salvation by faith.
Chapter 9 emphasizes God’s sovereignty in election,
chapter 10 highlights human responsibility and the universal call to faith,
chapter 11 brings the final balance: the mystery of partial hardening and the hope of Israel’s salvation.

Romans 10 focuses especially on:
• Israel’s responsibility for rejecting Christ,
• righteousness by faith, not by the Law,
• the universality of salvation: “there is no difference between Jew and Greek” (v. 12),
• the role of preaching the Gospel (vv. 14–17).

Israel, though full of zeal for God, missed righteousness because “they sought to establish their own righteousness” (v. 3a). They had the Law, they had the prophets, they heard the message, and yet they did not believe. Morality is good, but it does not save; righteousness does not come from “performance,” but from Christ.

The Epistle to the Romans was written around AD 57. A few years earlier, Emperor Claudius had expelled the Jews from Rome (Acts 18:2). After his death, many Jews returned and reintegrated. During their absence, Gentile Christians rose to leadership positions, and now, as Jews returned, tensions surfaced between Jewish traditions and Christian freedom. In this context, Paul’s message is explosive: “there is no difference between Jew and Greek, for the same Lord is Lord of all and richly blesses all who call on Him” (v. 12).

1.     Paul’s desire and Israel’s problem (vv. 1–4)
“my heart’s desire… for the Israelites is that they may be saved” (v. 1), but “they sought to establish their own righteousness and did not submit to God’s righteousness” (v. 2). Israel has zeal for God (v. 2), but a zeal “not based on knowledge,” attempting to earn their own righteousness (v. 3), refusing to submit to God’s righteousness in Christ.
Paul acknowledges their sincerity but highlights their error: the Jews pursued righteousness through the Law, not through faith. You can be sincere, but sincerely mistaken. The Law leads to Christ by exposing sin, and Christ justifies sin through the cross. “For Christ is the end of the Law” (v. 4).

2.     Righteousness by the Law vs. righteousness by faith (vv. 5–13)
Moses describes righteousness by the Law for the Jews, according to the revelation of his time: “Moses writes this about the righteousness that is by the law: ‘The person who does these things will live by them.’” (v. 5; Leviticus 18:5)
Paul explains righteousness by faith for all people after the sacrifice and resurrection of Christ: “If you declare with your mouth, ‘Jesus is Lord,’ and believe in your heart that God raised Him from the dead, you will be saved.” (v. 9)

Both Jews and Gentiles are saved through Christ: “there is no difference between Jew and Greek, for the same Lord is Lord of all and richly blesses all who call on Him.” (v. 12)
We observe the greatness of accessibility: “The word is near you; it is in your mouth and in your heart.” (v. 8)
and the greatness of universality: “Anyone who believes in Him…” “Everyone who calls on the name of the Lord…” (vv. 11, 13)

3.     The importance and urgency of evangelizing people (vv. 14–17)
Paul presents the evangelistic chain: sending, preaching, hearing, believing.
God sends, someone preaches, people hear, people believe, call upon the Lord, and are saved.
Faith is not the product of introspection but the responsible response to the Word heard.
“Consequently, faith comes from hearing, and hearing through the word of Christ.” (v. 17)

4.     Israel’s responsibility — they heard but did not obey; the Gentiles received the message, and Israel remained hardened (vv. 18–21)
“Did they (the Jews) not hear?” — “Of course they did!” Paul replies (v. 18).
The broad proclamation of the message: “their voice has gone out into all the earth, their words to the ends of the world.” (v. 18; Psalm 19:4)

How can the chosen people, with the Law and the prophets, remain “outside” righteousness?
The problem is not lack of revelation but refusal to believe and submit to the Gospel.
A painful image: God stretching out His hands, Israel refusing and hardening.

Let us thank God for opening the door of salvation to all people. Let us become increasingly evangelistic, telling everyone, in every way possible, the good news of salvation through faith.