18 noimebrie

Marți, 18 noiembrie 2025, Faptele Apostolilor 24:1-27

Faptele 24 descrie procesul lui Pavel în fața guvernatorului Felix, în urma acuzațiilor aduse de conducătorii iudei. Procesul are loc în Cezareea, centrul administrativ roman din regiune.

Acuziatorii sunt reprezentanți ai Sinedriului, în frunte cu marele preot Anania și un avocat numit Tertul. Felix (Tacitus) era procuratorul Iudeii, cunoscut ca fiind corupt, violent, imoral și lipsit de scrupule. Raportul biblic scoate în evidență contrastul moral dintre Pavel și acuzatorii săi, motivația necinstită a autorităților, politizarea religiei, dar și curajul mărturiei creștine în fața lor.

1.     Mobilizarea acuzatorilor și discursul lui Tertul (vers. 1–9)
Deși Marele Preot nu participa în mod obișnuit la un proces, de data aceasta Anania, însoțit de conducătorii religioși, de bătrâni și avocatul Tertul, au venit din Ierusalim la Cezareea: „Marele Preot Anania s-a coborât cu unii din bătrâni și cu un vorbitor numit Tertul” (vers. 1).

Liderii iudei erau alarmați de extinderea mișcării creștine, văzând-o ca pe o amenințare la ordinea religioasă. Evreii aveau autonomie religioasă, dar depindeau de Roma pentru drepturile juridice. Spre exemplu, acuzațiile împotriva unui cetățean roman, cum era Pavel, necesitau dovezi și martori.

Discursul acuzator al lui Tertul folosește strategia politică și manipulatoare obișnuită: lingușirea guvernatorului și prezentarea acuzațiilor grave fără probe. El începe printr-o exagerată lingușire a lui Felix: „Preaalesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare şi neamul acesta a căpătat îmbunătăţiri sănătoase prin îngrijirile tale. Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulţumirea, în toată vremea şi în tot locul.” (vers. 2–3).

Apoi, îl acuză pe Pavel de două lucruri foarte grave:

(a) Instigă populația la revoltă
Tulbură ordinea publică, este „o ciumă” care „stârnește răscoale”, „un cap al sectei nazarinenilor” (vers. 5–6). Pedeapsa pentru tulburare civilă era severă, iar romanii erau atenți la orice potențial „instigator”.

(b) Profanează Templul
„A încercat să spurce Templul” (vers. 6).
Acuzația de profanare a Templului era atât de periculoasă încât putea duce la pedeapsa cu moartea. „Iudeii s-au unit la învinuirea aceasta şi au spus că așa stau lucrurile.” (vers. 9)

Este ușor de observat faptul că Tertul evită detaliile concrete, factice, din cauza absenței dovezilor și a martorilor reali. Toate acuzațiile lui sunt politice, religioase și confuze, menite să-l compromită pe Pavel.

2.     Apărarea lui Pavel în fața lui Felix (vers. 10–21)
Pavel vorbește fără lingușire, cu respect și demnitate: „Fiindcă știu că de mulți ani ești judecătorul neamului acestuia, voi răspunde cu încredere pentru apărarea mea.” (vers. 10). Spre deosebire de Tertul, apostolul nu flatează, ci doar recunoaște poziția și experiența lui Felix.

Apostolul descrie faptele reale și concrete (vers. 11–13):

(a) Precizează timpul: „Nu sunt mai mult de douăsprezece zile…” (vers. 11)

(b) Sunt martori care pot depune mărturie: „Nu sunt mai mult de douăsprezece zile…” (vers. 11)

(c) Era în Ierusalim pentru închinare, nu pentru răzvrătire: „m-am suit să mă închin la Ierusalim.” (vers. 11)
Nu a instigat pe nimeni: „Nu m-au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate stând de vorbă cu cineva sau făcând răscoală de norod.” (vers. 12)

(d) Acuzatorii nu pot susține cu dovezi acuzațiile lor: „Așa că n-ar putea dovedi lucrurile de care mă pârăsc acum.” (vers. 13)

(e) Se declară membru al „Căii”: „după Calea pe care ei o numesc partidă” (vers. 14).

(f) Acceptă Legea și Prorocii: „eu cred tot ce este scris în Lege și în Proroci” (vers. 14).

(g) Mărturisește public credința în „Dumnezeul părinților mei după Calea pe care ei o numesc partidă…” (vers. 14)

(h) Crede în învierea morților: „va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți.” (vers. 15)

(i) Are o conștiință curată: „Mă silesc să am întotdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.” (vers. 16)

(j) A venit să facă caritate: „După o lipsă de mai mulți ani, am venit să aduc milostenii neamului meu și să aduc daruri la Templu.” (vers. 17)

(k) Publicarea adevăratei probleme: „Pentru învierea morților sunt dat eu în judecată astăzi înaintea voastră.” (vers. 21)

Răspunsul lui Pavel este argumentat, sincer, istoric, biblic, neagresiv… Pavel arată că credința creștină este în continuitate cu Scripturile Vechiului Testament. Nucleul credinței sale este învierea – tema ce tulbură iudaismul și lumea romană. Discursul lui Pavel este un model de apologetică: sincer, biblic, fără agresivitate.

3.     Reacția lui Felix și amânarea verdictului (vers. 22–27)
„Felix, care știa destul de bine despre „Calea” aceasta, i-a amânat zicând: «Am să cercetez pricina voastră când va veni căpitanul Lisias.»” (vers. 22)

Felix evită confruntarea cu preoții și conducătorii evreilor, însă împreună cu Drusila îl vizitează pe Pavel ca să asculte evanghelia.
„După câteva zile, a venit Felix cu nevastă-sa, Drusila, care era iudeică; a chemat pe Pavel și l-a ascultat despre credința în Hristos Isus. Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare și despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: «De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.»” (vers. 24-25)

Felix este „îngrozit” (vers. 25) când ascultă predica lui Pavel despre dreptate, înfrânare, judecata viitoare (vers. 25). Pavel nu adaptează mesajul după preferințele ascultătorului. Conștiința lui este atinsă, dar nu pocăită.

Interesul real al lui Felix era să primească mită (vers. 26), nu Evanghelia:
„el trăgea nădejde că Pavel are să-i dea bani, de aceea trimitea și mai des să-l cheme, ca să stea de vorbă cu el.” (vers. 26)

Nu e suficient să fii „aproape convins”, trebuie să fii transformat. Nu toți cei care ascultă Evanghelia vor răspunde cu pocăință – unii, precum Felix, se vor teme, dar nu-și vor schimba viața. Felix este simbolul omului care mereu spune: „Mai târziu” (vers. 25).

Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru sfințenie, slujire și curaj.

Pastor Luigi Mițoi

Tuesday, 18 November 2025 – Acts 24:1-27

Acts 24 describes Paul’s trial before Governor Felix, following the accusations brought by the Jewish leaders. The trial takes place in Caesarea, the Roman administrative center of the region.
The accusers are representatives of the Sanhedrin, led by the high priest Ananias and accompanied by a lawyer named Tertullus. Felix (Tacitus) was the procurator of Judea, known for being corrupt, violent, immoral, and unscrupulous. The biblical account highlights the moral contrast between Paul and his accusers, the dishonest motives of the authorities, the politicization of religion, and the courage of Christian testimony before them.

1.     The mobilization of the accusers and Tertullus’ speech (vv. 1–9)
Although the High Priest did not usually take part in a trial, this time Ananias—together with the religious leaders, elders, and the lawyer Tertullus—came from Jerusalem to Caesarea: “The high priest Ananias went down to Caesarea with some of the elders and a lawyer named Tertullus.” (v. 1)

The Jewish leaders were alarmed by the growth of the Christian movement, seeing it as a threat to the religious order. The Jews had religious autonomy but depended on Rome for legal authority. For example, accusations against a Roman citizen, such as Paul, required evidence and witnesses.

Tertullus’ accusatory speech uses the usual political and manipulative strategy: flattering the governor and presenting serious accusations without proof. He begins with an exaggerated flattery of Felix: “Most excellent Felix, we have enjoyed a long period of peace under you, and your foresight has brought about reforms in this nation. Everywhere and in every way, most noble Felix, we acknowledge this with profound gratitude.” (vv. 2–3)

Then he accuses Paul of two very serious offenses:

(a) Inciting the population to revolt
He disturbs public order, is “a troublemaker” who “stirs up riots”, “a ringleader of the Nazarene sect” (vv. 5–6). The penalty for civil disturbance was severe, and the Romans were alert to any potential “instigator.”

(b) Defiling the Temple
“He even tried to desecrate the temple.” (v. 6)
The accusation of defiling the Temple was so serious that it could result in the death penalty. “The other Jews joined in the accusation, asserting that these things were true.” (v. 9)

It is easy to see that Tertullus avoids concrete, factual details because of the absence of evidence and real witnesses. All his accusations are political, religious, and confused—designed to discredit Paul.

2.     Paul’s defense before Felix (vv. 10–21)
Paul speaks without flattery, with respect and dignity: “I know that for a number of years you have been a judge over this nation; so I gladly make my defense.” (v. 10) Unlike Tertullus, the apostle does not flatter; he simply acknowledges Felix’s position and experience.

The apostle describes real, concrete facts (vv. 11–13):

(a) He specifies the timeframe: “You can easily verify that no more than twelve days ago…” (v. 11)
(b) There are witnesses who can testify: “No more than twelve days ago…” (v. 11)
(c) He was in Jerusalem to worship, not to rebel: “I went up to Jerusalem to worship.” (v. 11)
He had not instigated anyone: “My accusers did not find me arguing with anyone at the temple, or stirring up a crowd in the synagogues or anywhere in the city.” (v. 12)
(d) The accusers cannot prove their charges: “They cannot prove to you the charges they are now making against me.” (v. 13)
(e) He declares himself a member of “the Way”: “the Way, which they call a sect” (v. 14).
(f) He accepts the Law and the Prophets: “I believe everything that is in accordance with the Law and that is written in the Prophets.” (v. 14).
(g) He publicly confesses faith in “the God of our ancestors according to the Way which they call a sect…” (v. 14)
(h) He believes in the resurrection of the dead: “there will be a resurrection of both the righteous and the wicked.” (v. 15)
(i) He has a clear conscience: “I strive always to keep my conscience clear before God and man.” (v. 16)
(j) He came to offer charity: “After an absence of several years, I came to Jerusalem to bring my people gifts for the poor and to present offerings.” (v. 17)
(k) He reveals the real issue: “It is concerning the resurrection of the dead that I am on trial before you today.” (v. 21)

Paul’s response is reasoned, sincere, historical, biblical, and non-aggressive. He shows that Christian faith is in continuity with the Old Testament Scriptures. The core of his faith is the resurrection—a theme that deeply unsettled Judaism and the Roman world. Paul’s speech is a model of apologetics: sincere, biblical, and gentle.

3.     Felix’s reaction and the postponement of the verdict (vv. 22–27)
“Then Felix, who was well acquainted with the Way, adjourned the proceedings. ‘When Lysias the commander comes,’ he said, ‘I will decide your case.’” (v. 22)

Felix avoids confrontation with the priests and Jewish leaders, but together with Drusilla he visits Paul to hear the gospel.
“Several days later Felix came with his wife Drusilla, who was Jewish. He sent for Paul and listened to him as he spoke about faith in Christ Jesus. As Paul talked about righteousness, self-control and the judgment to come, Felix was afraid and said, ‘That’s enough for now! You may leave. When I find it convenient, I will send for you.’” (vv. 24–25)

Felix is “afraid” (v. 25) when he hears Paul preach on righteousness, self-control, and the coming judgment. Paul does not tailor the message to the listener’s preferences. His conscience is stirred, but he does not repent.

Felix’s real interest was to receive a bribe (v. 26), not the gospel:
“He hoped that Paul would offer him a bribe, so he sent for him frequently and talked with him.” (v. 26)

It is not enough to be “almost convinced”; one must be transformed. Not everyone who hears the gospel will respond with repentance—some, like Felix, will fear but will not change their lives. Felix represents the person who always says, “Later.” (v. 25)

Let us pray to God for holiness, service, and courage.