16 noiembrie

Duminică, 16 noiembrie 2025, Faptele Apostolilor 22:1-30

Faptele Apostolilor 22 prezintă mesajul public de apărare al lui Pavel în fața mulțimii înfuriate din Ierusalim, după ce fusese arestat în Templu. Apostolul spune mărturia convertirii sale și explică chemarea lui Dumnezeu de a predica Evanghelia Neamurilor.

1.     Identitatea lui Pavel (vers. 1–5)

(a) Pavel face o introducere respectuoasă față de mulțimea ostilǎ: „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi acum cuvântul meu de apărare faţă de voi!” (vers. 2)

(b) El vorbește despre identitatea sa evreiască, despre instruirea lui academică și despre pasiunea lui pentru Lege și țară: „Eu sunt iudeu… am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc… Legea părinţilor noştri… şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi.” (vers. 3)

(c) Mărturisește că a prigonit Biserica Creștină:
„Am prigonit până la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei” (vers. 4-5)

2.     Convertirea pe drumul către Damasc (vers. 6–16)

(a) Pavel relatează întâlnirea cu Mântuitorul pe drumul spre Damasc (vers. 6–11): „Eu sunt Isus din Nazaret, pe care-L prigonești” (vers. 8)

(b) Precizează aspectele supranaturale ale întâlnirii, nu doar aderarea sa rațională la o altă religie: lumina din cer, glasul lui Hristos, confruntarea și chemarea la misiune. (v. 6–10; v. 14–16)

„Cei ce erau cu mine au văzut bine lumina şi s-au înfricoşat, dar n-au auzit glasul Celui ce vorbea.” (vers. 9)

3.     Chemarea și trimiterea lui Pavel (vers. 17–21)

(a) Descrierea viziunii primită în Templu
„Grăbeşte-te, ieşi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine.” (vers. 18)

(b) Universalitatea chemării
„Îi vei fi martor față de toți oamenii” (vers. 15)

(c) Specificarea misiunii interetnice
„El mi-a zis: ‘Du-te, căci te voi trimite departe, la neamuri…’” (vers. 21)

4.     Reacția violentă a mulțimii dezlănțuite (vers. 22–29)

(a) Manifestarea exclusivismului religios iudaic
„Ia de pe pământ pe un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască!” (vers. 22)

Când a precizat că a fost trimis la Neamuri, mulțimea s-a ridicat să-l omoare: „Căci tu eşti un popor sfânt… Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.” (Deuteronom 7:6)

(b) Mândria națională și frica pierderii identității

Trimiterea lui Pavel la Neamurile „necurate” suna ca o trădare a poporului său, dar și o dovadă a atașamentului lor față de identitatea națională și religioasă.

Templul avea curți separate pentru Neamuri, iar accesul acestora în zonele sacre era interzis sub pedeapsa cu moartea. Pavel fusese acuzat pe nedrept că a adus un om dintre Neamuri în Templu (21:28-29).

(c) Neînțelegerea planului lui Dumnezeu

Mesajul harului universal era scandalos pentru evrei. Ei nu puteau concepe că Dumnezeu oferă mântuirea și celor care nu respectă Legea, nu sunt circumciși și nu țin Sabatul.

Pavel nu doar că predica la Neamuri, ci spunea că Dumnezeu l-a trimis, sfidând în felul acesta așteptările lor mesianice și naționaliste.

Întâlnim aici echilibrul apostolului între cele două extreme:

(1) „Nu trebuie să apelăm la sistemul medical, pe noi ne vindecă Dumnezeu.”
Pavel se comportă cu echilibru și își folosește drepturile și oportunitățile cetățenești pentru a-și proteja viața. El controlează lucrurile pe care le poate controla și lasă în mâna lui Dumnezeu lucrurile pe care nu le poate controla.

(2) „Dumnezeu își protejează poporul ferindu-l de necazuri. Cine suferă înseamnă că a păcătuit.”
Suferința nu înseamnă absența mântuirii sau a chemării, ci confirmarea ei.

Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru discernământ și echilibru, fugind cu smerenie de ispita eroismului spiritual.

Pastor Luigi Mițoi

Sunday, November 16, 2025, Acts 22:1–30

Acts 22 presents Paul’s public defense before the enraged crowd in Jerusalem after he had been arrested in the Temple. The apostle shares the testimony of his conversion and explains God’s calling for him to preach the Gospel to the Gentiles.

1.     Paul’s Identity (vv. 1–5)

(a) Paul begins with a respectful introduction before the hostile crowd:
“Brothers and fathers, listen now to my defense.” (v. 2)

(b) He speaks about his Jewish identity, his academic training, and his zeal for the Law and for his nation:
“I am a Jew… I was brought up in this city. I studied under Gamaliel and was thoroughly trained in the law of our ancestors… I was just as zealous for God as any of you are today.” (v. 3)

(c) He confesses that he persecuted the Christian Church:
“I persecuted the followers of this Way to their death, arresting both men and women and throwing them into prison.” (vv. 4–5)

2.     The Conversion on the Road to Damascus (vv. 6–16)

(a) Paul recounts the encounter with the Savior on the road to Damascus (vv. 6–11):
“I am Jesus of Nazareth, whom you are persecuting.” (v. 8)

(b) He highlights the supernatural aspects of the encounter—not merely a rational adherence to another religion: the light from heaven, the voice of Christ, the confrontation, and the calling to mission (vv. 6–10; vv. 14–16).

“My companions saw the light, but they did not understand the voice of him who was speaking to me.” (v. 9)

3.     Paul’s Calling and Commission (vv. 17–21)

(a) The description of the vision received in the Temple:
“Quick! Leave Jerusalem immediately, because the people here will not accept your testimony about me.” (v. 18)

(b) The universality of the calling:
“You will be his witness to all people.” (v. 15)

(c) The specification of the interethnic mission:
“Then the Lord said to me, ‘Go; I will send you far away to the Gentiles.’” (v. 21)

4.     The Violent Reaction of the Enraged Crowd (vv. 22–29)

(a) The expression of Jewish religious exclusivism:
“Rid the earth of him! He’s not fit to live!” (v. 22)

When Paul mentioned that he had been sent to the Gentiles, the crowd rose up to kill him:
“For you are a people holy to the Lord your God. The Lord your God has chosen you out of all the peoples on the face of the earth to be his people, his treasured possession.” (Deuteronomy 7:6)

(b) National pride and fear of losing their identity

Paul’s being sent to the “unclean” Gentiles sounded like a betrayal of his own people and revealed their deep attachment to national and religious identity.

The Temple had separate courts for Gentiles, and their access to the sacred areas was forbidden under penalty of death. Paul had been falsely accused of bringing a Gentile into the Temple (21:28–29).

(c) The misunderstanding of God’s plan

The message of universal grace was scandalous to the Jews. They could not conceive that God would offer salvation also to those who did not keep the Law, were uncircumcised, and did not observe the Sabbath.

Paul not only preached to the Gentiles—he claimed that God Himself had sent him, directly challenging their nationalistic and messianic expectations.

Here we see the apostle’s balance between two extremes:

(1) “We don’t need to use the medical system—God will heal us.”
Paul acts with balance and uses his citizen rights and opportunities to protect his life. He controls the things he can control and leaves in God’s hands the things he cannot.

(2) “God protects His people by keeping them from trouble. Whoever suffers must have sinned.”
Suffering does not indicate the absence of salvation or calling, but rather confirms it.

Let us pray to God for discernment and balance, humbly fleeing the temptation of spiritual heroism.