15 ianuarie

Joi, 15 ianuarie 2026, Efeseni 3:1–21

Efeseni 3 introduce expresia „taina lui Cristos” (vers. 4), dezvăluind planul lui Dumnezeu din veacuri în care evreii și neamurile urmau să devină un singur trup în Biserică, având împreună acces la aceleași bogății spirituale. Mesajul capitolului 3 răspunde indirect la întrebarea: „Pe ce bază pot fi neamurile egale cu evreii în poporul lui Dumnezeu?”. Această întrebare a provocat opoziție iudaică manifestată prin organizarea Conciliului de la Ierusalim (Fapte 15) și prin persecutarea lui Pavel. Efeseni 3 explică faptul că unitatea între evrei și neamuri în Biserica lui Dumnezeu nu este compromis, ci revelație.

Efeseni 3 este legătura explicativă între Efeseni 2 și Efeseni 4.

(a) În Efeseni 2, Pavel explică faptul că Dumnezeu a creat un singur „om nou” în Cristos, atât dintre evrei, cât și dintre neamuri.

(b) În Efeseni 4 este descrisă aplicația practică: „să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o”. (4:1)

Efeseni 3 este o secțiune centrală ce leagă învățătura practică din capitolele 1–2 de aplicațiile concrete pentru viața de credință descrise în capitolele 4–6. Capitolul reiterează că Mântuitorul Cristos este Piatra de temelie care unește iudeii și neamurile într-o singură familie spirituală, un singur Trup, o singură Biserică.

Capitolul 3 poate fi împărțit în două secțiuni:

1.  Taina revelată și slujirea lui Pavel (vers. 1–13)

Unitatea Bisericii între iudei și neamuri nu este un ideal al lui Pavel, ci revelația unui plan veșnic: „…taina lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscută fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinților apostoli și proroci ai lui Cristos, prin Duhul.” (vers. 4–5) Dumnezeu i-a delegat lui Pavel responsabilitatea să fie administrator al acestui har: „ați auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată față de voi.” (vers. 2) Potrivit acestei taine, neamurile sunt „împreună moștenitoare”, „împreună alcătuind un trup”, „împreună părtașe la promisiune” (vers. 6). Pavel își îndeamnă cititorii să nu se descurajeze din cauza suferințelor lui, pentru că acestea sunt „spre slava lor” și au drept scop înaintarea Evangheliei către neamuri.

2.  Rugăciunea pentru maturitate și plinătate (vers. 14–21)

Revelația tainei cere transformare interioară, nu doar acceptare doctrinară. Rugăciunea apostolului pentru întărire spirituală este una dintre cele mai profunde rugăciuni din NT (vers. 14–19).

Pavel se roagă pentru credincioși:

(a) să fie întăriți în omul interior,
(b) Cristos să locuiască prin credință în inimile lor,
(c) să fie înrădăcinați în dragoste,
(d) să cunoască dimensiunile dragostei lui Cristos,
(e) să se umple de plinătatea lui Dumnezeu.

Viața spirituală nu se menține prin forțe proprii, ci „întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” (vers. 16). Imaginea poetică a infinitului descrie dragostea lui Cristos în limbaj uman, ca având „lățime, lungime, adâncime, înălțime” (vers. 18). Idealul apostolului pentru credincioși este să cunoască „dragostea lui Cristos” (vers. 19a). Dragostea de care vorbește el nu este un sentiment, ci realitatea care depășește cunoașterea.

Maturitatea spirituală, care este asemănarea cu Cristos, este prezentată de Pavel ca fiind „plinătatea lui Dumnezeu” (vers. 19b). Pavel încheie într-o atitudine de închinare, explicând faptul că întreg planul divin are ca scop să aducă slavă Dumnezeului Creator (vers. 20–21). Biserica este locul vizibil al slavei lui Dumnezeu în istorie.

Să ne rugăm pentru pasiunea de a face tot ce putem pentru mântuirea oamenilor și pentru sfințirea mântuiților.

Pastor Luigi Mițoi

Thursday, January 15, 2026, Ephesians 3:1–21

Ephesians 3 introduces the expression “the mystery of Christ” (v. 4), revealing God’s age-long plan in which Jews and Gentiles would become one body in the Church, sharing together access to the same spiritual riches. The message of chapter 3 indirectly answers the question: “On what basis can Gentiles be equal with Jews in the people of God?” This question provoked Jewish opposition, expressed through the organization of the Jerusalem Council (Acts 15) and through the persecution of Paul. Ephesians 3 explains that the unity between Jews and Gentiles in God’s Church is not a compromise, but a revelation.

Ephesians 3 is the explanatory link between Ephesians 2 and Ephesians 4.

(a) In Ephesians 2, Paul explains that God created one “new humanity” in Christ, both from Jews and from Gentiles.

(b) In Ephesians 4, the practical application is described: “to live a life worthy of the calling you have received.” (4:1)

Ephesians 3 is a central section that connects the practical teaching in chapters 1–2 with the concrete applications for the life of faith described in chapters 4–6. The chapter reiterates that Christ the Savior is the cornerstone that unites Jews and Gentiles into one spiritual family, one Body, one Church.

Chapter 3 can be divided into two sections:

1.     The revealed mystery and Paul’s ministry (vv. 1–13)

The unity of the Church between Jews and Gentiles is not Paul’s ideal, but the revelation of an eternal plan: “…the mystery of Christ, which was not made known to people in other generations as it has now been revealed by the Spirit to God’s holy apostles and prophets.” (vv. 4–5) God entrusted Paul with the responsibility of being a steward of this grace: “Surely you have heard about the administration of God’s grace that was given to me for you.” (v. 2) According to this mystery, the Gentiles are “heirs together,” “members together of one body,” and “sharers together in the promise” (v. 6). Paul urges his readers not to become discouraged because of his sufferings, because these are “for your glory” and have the purpose of advancing the gospel to the Gentiles.

2.     Prayer for maturity and fullness (vv. 14–21)

The revelation of the mystery requires inner transformation, not merely doctrinal acceptance. The apostle’s prayer for spiritual strengthening is one of the deepest prayers in the New Testament (vv. 14–19).

Paul prays for believers:

(a) to be strengthened in the inner being,
(b) that Christ may dwell in their hearts through faith,
(c) to be rooted in love,
(d) to grasp the dimensions of Christ’s love,
(e) to be filled to the measure of all the fullness of God.

Spiritual life is not sustained by human effort, but by being “strengthened with power through his Spirit in your inner being” (v. 16). The poetic image of the infinite describes the love of Christ in human language as having “breadth and length and height and depth” (v. 18). The apostle’s ideal for believers is that they would know “the love of Christ” (v. 19a). The love he speaks of is not a feeling, but a reality that surpasses knowledge.

Spiritual maturity—becoming like Christ—is presented by Paul as “the fullness of God” (v. 19b). Paul concludes with an attitude of worship, explaining that God’s entire divine plan has the purpose of bringing glory to the Creator God (vv. 20–21). The Church is the visible place of God’s glory in history.

Let us pray for a passion to do everything we can for the salvation of people and for the sanctification of those who are saved.