14 noiembrie

Vineri, 14 noiembrie 2024, Faptele Apostolilor 20:1-38

Faptele Apostolilor 20 este un capitol de tranziție consemnând ultimele evenimente din cea de-a doua călătorie a apostolului Pavel și începutul celei de-a treia: trecerea prin Macedonia, minunea cu Eutih din Troa, întâlnirea de rămas-bun de la Milet cu prezbiterii din Efes și plecarea spre Ierusalim. Comunitățile creștine erau vulnerabile la persecuții, influențe păgâne și învățături greșite – „lupilor răpitori” (vers. 29).

1.     Perseverența apostolului Pavel și grija pentru biserici (vers. 1–6, 13–16)
După lucrarea intensă din Macedonia, Pavel insistă să ajungă la Troa pentru a încuraja frații și pentru a se împărtăși împreună cu Cina Domnului. Adunările creștine de la început erau centrate pe predicarea Cuvântului și împărtășirea cu Cina Domnului, timp în care serviciile divine de mai târziu țineau toată noaptea până spre dimineață și demonstrau devotamentul credincioșilor și pasiunea lor pentru părtășie. Dumnezeu îl cheamă pe Pavel să meargă la Ierusalim: „iată că, împins de Duhul, mă duc la Ierusalim…” (vers. 22), chiar dacă mesajele profetice pe care le primea proroceau multe încercări: „Duhul Sfânt mă înștiințează din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri.” (vers. 23)

2.     Slujba divină din Troa și miracolul învierii lui Eutih (vers. 7–12)
Adunarea de duminică a ținut toată noaptea: „a mai vorbit multă vreme până la ziuă.” (vers. 11) Tânărul Eutih a adormit și a căzut de la etaj: „a căzut din catul al treilea și a fost ridicat mort.” (vers. 9) Pavel coboară, se apleacă asupra lui, îl îmbrățișează și zice: „Nu vă tulburați, căci sufletul lui este în el.” (vers. 10) Dumnezeu confirmă lucrarea lui Pavel prin minuni, iar miracolul aduce bucurie profundă, iar adunarea este încurajată și mângâiată.

3.     Chemarea la slujire sacrificială și mărturia personală (vers. 18–24; 33–35)
Pavel recapitulează modul în care slujește: „cu toată smerenia, cu multe lacrimi și încercări” (vers. 19). Nu a ascuns nimic folositor: „nu m-am temut să vă propovăduiesc și să vă învăț înaintea norodului și în case” (vers. 20). A mărturisit „pocăința față de Dumnezeu și credința în Isus Hristos” (vers. 21). Pavel a slujit în numele Domnului Isus: „N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva.” (vers. 33) Le cere prezbiterilor să vegheze asupra turmei și să păstorească Biserica lui Dumnezeu (vers. 28), anticipând faptul că vor veni „lupi răpitori” cu intenția să distrugă turma (vers. 29).

4.     Instrucțiunile pentru prezbiteri: păstorirea, zidirea poporului și avertismentul față de învățători falși (vers. 28–31)
Prezbiterii plâng și îl îmbrățișează pe Pavel, știind că nu-l vor mai vedea (vers. 36–38). Pavel îi învață pe lideri să „încredințeze” și să depindă de Dumnezeu, discipolii nefiind „proprietatea” lor.

Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru harul de a sluji cu bucurie și de a accepta cu demnitate suferința pe care o implică slujirea.

Pastor Luigi Mițoi

Friday, November 14, 2024, Acts 20:1–38

Acts 20 is a transitional chapter recording the final events of the apostle Paul’s second missionary journey and the beginning of the third: traveling through Macedonia, the miracle involving Eutychus in Troas, the farewell meeting at Miletus with the elders from Ephesus, and the departure toward Jerusalem. The Christian communities were vulnerable to persecution, pagan influences, and false teachings—“savage wolves” (v. 29).

1.     Paul’s perseverance and care for the churches (vv. 1–6, 13–16)

After his intense ministry in Macedonia, Paul insists on reaching Troas to encourage the brothers and to share the Lord’s Supper together. Early Christian gatherings were centered on preaching the Word and sharing the Lord’s Supper, while later worship services lasted all night until morning, demonstrating the believers’ devotion and their passion for fellowship. God calls Paul to go to Jerusalem: “And now, compelled by the Spirit, I am going to Jerusalem…” (v. 22), even though the prophetic messages he received foretold many trials: “In every city the Holy Spirit warns me that prison and hardships are facing me.” (v. 23)

2.     The worship service in Troas and the miracle of Eutychus’s resurrection (vv. 7–12)

The Sunday gathering lasted all night: “He talked on and on until daylight.” (v. 11) The young man Eutychus fell asleep and fell from the upstairs window: “He fell from the third story and was picked up dead.” (v. 9) Paul goes down, bends over him, embraces him, and says: “Don’t be alarmed… he’s alive!” (v. 10) God confirms Paul’s ministry through miracles, and the miracle brings deep joy, while the gathering is encouraged and comforted.

3.     The call to sacrificial ministry and Paul’s personal testimony (vv. 18–24; 33–35)

Paul reviews the way he served: “I served the Lord with great humility and with tears and in the midst of severe testing” (v. 19). He hid nothing that was beneficial: “You know that I have not hesitated to preach anything that would be helpful to you but have taught you publicly and from house to house.” (v. 20) He testified about “repentance toward God and faith in our Lord Jesus.” (v. 21) Paul served in the name of the Lord Jesus: “I have not coveted anyone’s silver or gold or clothing.” (v. 33) He urges the elders to watch over the flock and shepherd the Church of God (v. 28), anticipating that “savage wolves” will come with the intent to destroy the flock (v. 29).

4.     Instructions for the elders: shepherding, building up the people, and warning against false teachers (vv. 28–31)

The elders weep and embrace Paul, knowing they will not see him again (vv. 36–38). Paul teaches the leaders to “commit” and to depend on God, reminding them that the disciples are not their “property.”

Let us pray to God for the grace to serve with joy and to accept with dignity the suffering that ministry may involve.