14 ianuarie

Miercuri, 14 ianuarie 2026, Efeseni 2:1–22

Efesul este un oraș cosmopolit din Asia Mică, celebru pentru templul Artemisei, comerț, practici magice și un foarte mare număr de evrei (Fapte 19:8–41). Apostolul Pavel scrie epistola către creștinii din Efes în jurul anilor 60–62 d.Cr., în prima sa întemnițare la Roma (vers. 1; Fapte 28:30). Scopul epistolei este să explice mântuirea prin har (nu prin fapte), unirea în Cristos a evreilor și neamurilor într-un singur trup (Biserica) și așezarea vieții creștine sub domnia lui Cristos. Tensiunea dintre creștinii evrei și cei dintre neamuri era profundă, iar Legea impusă de evrei era un factor identitar, nu doar o normă morală.

Dacă Efeseni cap. 1 răspunde la întrebarea „Ce a hotărât Dumnezeu?”, capitolul 2 răspunde la „Cum se aplică acest plan unor oameni reali, morți spiritual și divizați etnic?” De obicei, Efeseni 2 este redus în mod greșit la „versetele despre har” (vers. 8–9), ignorând faptul că scopul capitolului 2 nu este doar mântuirea individuală, ci crearea unui popor nou și unit.

1.     Din moarte spirituală înviați prin harul lui Dumnezeu (vers. 1–10)

Mântuirea este o înviere spirituală, nu o îmbunătățire morală.

(a) Condiția omului fără Cristos este moarte spirituală (vers. 1–3): „erați morți în greșelile și păcatele voastre” (vers. 1)

Pavel nu spune că omul este „bolnav spiritual”, ci mort. Moartea nu înseamnă inexistență, ci incapacitate de a răspunde lui Dumnezeu.

Influențe dominante care se manifestă asupra omului mort spiritual:

·     Presiune culturală „mersul lumii acesteia” (vers. 2a)

·     Influență spirituală „domnul puterii văzduhului” (vers. 2b)

·     Înclinație interioară „poftele firii pământești” (vers. 3)

(b) Dumnezeu inițiază mântuirea omului (vers. 4–7): „Dar Dumnezeu…”, „bogat în îndurare”, „dragostea cea mare” (vers. 4), „ne-a adus la viață” (vers. 5), „ne-a înviat”, „ne-a pus să ședem în locurile cerești” (vers. 6).

Mântuirea este inițiată și realizată de Dumnezeu fără contribuția faptelor bune făcute de om: „…prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.” (vers. 8). „Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (vers. 9)

Pavel nu atacă faptele bune, ci precizează că nu au niciun rol în obținerea mântuirii. Faptele au rol în manifestarea mântuirii, nu în obținerea ei. Faptele sunt rezultatul mântuirii, nu cauza acesteia: „zidiți în Hristos Isus pentru fapte bune” (vers. 10).

2.     Reconcilierea dintre evrei și neamuri (vers. 11–22)

Acest pasaj descrie modul în care Mântuitorul a înlăturat neprietenia istorică dintre evrei și neamuri, formând un singur trup spiritual: Biserica.

(a) Starea neamurilor înainte de Cristos (vers. 11–12)

Pavel enumeră cinci lipsuri fundamentale ale neamurilor înainte de Cristos:

·     Fără Mesia și fără promisiune mesianică – „fără Cristos”

·     Fără apartenență la poporul legământului – „străini de cetățenia lui Israel”

·     Fără acces la promisiunile lui Dumnezeu – „străini de legămintele făgăduinței”

·     Fără o direcție escatologică – „fără nădejde”

·     Fără cunoașterea adevăratului Dumnezeu – „fără Dumnezeu”

Evreii aveau Legea, legămintele, promisiunile, neamurile fiind „departe” spiritual, nu doar etnic (Romani 3:1–2; Romani 9:4–5).

(b) Reconcilierea prin sângele Mântuitorului (vers. 13–18): „…a desființat în trupul Lui legea poruncilor în rânduieli, ca să facă pe cei doi una…” (vers. 15)

Pavel nu spune că a desființat „Legea lui Dumnezeu”, ci legea ca sistem de separare etnică și religioasă. Legea ajunsese să funcționeze ca un separator „noi” vs. „ei”. Harul lui Dumnezeu, care învie morții spiritual, creează un popor nou și distruge barierele religioase și etnice. Scopul capitolului 2 este să arate gravitatea condiției umane fără Cristos, să definească mântuirea ca act exclusiv al harului și să fundamenteze unitatea Bisericii pe cruce, nu pe cultură.

Apostolul contestă funcția Legii ca barieră identitară între evrei și neamuri: „zidul de la mijloc care-i despărțea” (vers. 14): circumcizia (vers. 11), legile alimentare, calendarul sărbătorilor, regulile de puritate rituală. Prin Lege, evreii aveau „drept de cetățenie”, neamurile erau „departe” (vers. 12). Pavel corectează această percepție greșită, spunând că accesul la Dumnezeu nu mai este mediat de Lege, ci direct prin Hristos (vers. 18). Legea nu este greșită, însă Pavel explică faptul că ea descoperă păcatul (Romani 7).

Când Pavel spune în Romani 7:12 că Legea este „sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7:12), se referă la Legea morală (Cele Zece Porunci): „Să nu ucizi”, „să nu curvești”, nu la legile ceremoniale și civile. Evreii nu devin neamuri, neamurile nu devin evrei, ci se formează o identitate nouă, trans-etnică. Pavel contestă Legea ca zid de separare, Legea ca bază de apartenență, Legea ca mediator al accesului la Dumnezeu. Pavel nu contestă: moralitatea, revelația sau Vechiul Testament.

Să ne rugăm pentru înțelepciune, echilibru și discernământ, pentru înțelegerea revelației descoperite în Scripturi.

Pastor Luigi Mițoi

Miercuri, January 14, 2026, Ephesians 2:1–22

Ephesus is a cosmopolitan city in Asia Minor, famous for the temple of Artemis, commerce, magical practices, and a very large number of Jews (Acts 19:8–41). The apostle Paul wrote the epistle to the Christians in Ephesus around AD 60–62, during his first imprisonment in Rome (v. 1; Acts 28:30). The purpose of the epistle is to explain salvation by grace (not by works), the unity in Christ of Jews and Gentiles into one body (the Church), and the placing of Christian life under the lordship of Christ. The tension between Jewish Christians and Gentile Christians was deep, and the Law imposed by the Jews was an identity marker, not merely a moral norm.

If Ephesians chapter 1 answers the question, “What has God determined?”, chapter 2 answers, “How is this plan applied to real people who are spiritually dead and ethnically divided?” Usually, Ephesians 2 is wrongly reduced to “the verses about grace” (vv. 8–9), ignoring the fact that the purpose of chapter 2 is not only individual salvation, but the creation of a new and united people.

1.  From spiritual death raised to life through the grace of God (vv. 1–10)
Salvation is a spiritual resurrection, not a moral improvement.

(a) The condition of a person without Christ is spiritual death (vv. 1–3): “you were dead in your transgressions and sins” (v. 1)
Paul does not say that a person is “spiritually sick,” but dead. Death does not mean nonexistence, but inability to respond to God.

Dominant influences at work over a person who is spiritually dead:
• Cultural pressure – “the ways of this world” (v. 2a)
• Spiritual influence – “the ruler of the kingdom of the air” (v. 2b)
• Inner inclination – “the cravings of our flesh” (v. 3)

(b) God initiates a person’s salvation (vv. 4–7): “But because of his great love for us, God…”, “who is rich in mercy” (v. 4), “made us alive” (v. 5), “raised us up”, “seated us… in the heavenly realms” (v. 6).

Salvation is initiated and accomplished by God without any contribution of good works done by man: “…it is by grace you have been saved, through faith—and this is not from yourselves, it is the gift of God.” (v. 8). “not by works, so that no one can boast.” (v. 9)

Paul is not attacking good works, but clarifying that they have no role in obtaining salvation. Works have a role in demonstrating salvation, not in achieving it. Works are the result of salvation, not its cause: “created in Christ Jesus to do good works” (v. 10).

2.  Reconciliation between Jews and Gentiles (vv. 11–22)
This passage describes how the Savior removed the historic hostility between Jews and Gentiles, forming one spiritual body: the Church.

(a) The condition of the Gentiles before Christ (vv. 11–12)
Paul lists five fundamental lacks of the Gentiles before Christ:
• Without the Messiah and without a messianic promise – “without Christ”
• Without belonging to the covenant people – “excluded from citizenship in Israel”
• Without access to God’s promises – “foreigners to the covenants of the promise”
• Without an eschatological direction – “without hope”
• Without knowledge of the true God – “without God”

The Jews had the Law, the covenants, the promises, while the Gentiles were “far away” spiritually, not merely ethnically (Romans 3:1–2; Romans 9:4–5).

(b) Reconciliation through the blood of the Savior (vv. 13–18): “…by setting aside in his flesh the law with its commands and regulations. His purpose was to create in himself one new humanity out of the two…” (v. 15)

Paul does not say that Christ abolished “God’s Law,” but the law as a system of ethnic and religious separation. The Law had come to function as a divider—“us” vs. “them.” The grace of God, which raises the spiritually dead to life, creates a new people and destroys religious and ethnic barriers. The purpose of chapter 2 is to show the seriousness of the human condition without Christ, to define salvation as an act exclusively of grace, and to ground the unity of the Church on the cross, not on culture.

The apostle challenges the function of the Law as an identity barrier between Jews and Gentiles: “the dividing wall of hostility” (v. 14): circumcision (v. 11), dietary laws, the festival calendar, rules of ritual purity. Through the Law, the Jews had “citizenship,” while the Gentiles were “far away” (v. 12). Paul corrects this mistaken perception, saying that access to God is no longer mediated by the Law, but directly through Christ (v. 18). The Law is not wrong; however, Paul explains that it reveals sin (Romans 7).

When Paul says in Romans 7:12 that the Law is “holy, righteous and good” (Romans 7:12), he is referring to the moral Law (the Ten Commandments): “You shall not murder,” “You shall not commit adultery,” not the ceremonial and civil laws. Jews do not become Gentiles, and Gentiles do not become Jews; rather, a new, trans-ethnic identity is formed. Paul challenges the Law as a dividing wall, the Law as the basis of belonging, the Law as mediator of access to God. Paul does not challenge morality, revelation, or the Old Testament.

Let us pray for wisdom, balance, and discernment, for understanding the revelation uncovered in the Scriptures.