14 decembrie

Duminică, 14 decembrie 2025, 1 Corinteni 6:1–20

Capitolul 6 surprinde două probleme majore care există în biserica din Corint: (1) conflicte juridice dintre credincioși care așteptau să fie soluționate în tribunal, (2) imoralitatea sexuală și relația credinciosului cu propriul corp. Corintul este un oraș puternic marcat de politeism și cultul templelor păgâne care folosesc practici sexuale în ritualurile lor religioase. De asemenea, există o mentalitate potrivit căreia sexualitatea este un domeniu „neutru”, fără consecințe spirituale. Influența greacă cultivă mentalitatea potrivit căreia trupul este văzut ca fiind inferior sufletului, iar această gândire alimentează ideea că păcatele trupului nu afectează viața spirituală. Deși mulți cred că mântuirea e doar „spirituală”, nu și morală, iar păcatul trupului e „minor” sau chiar „neutru”, Pavel corectează explicând că Dumnezeu nu mântuiește doar „sufletul”, ci omul întreg.

Apostolul corectează dezordinea doctrinară, morală și comunitară într-o biserică cu daruri, dar imatură. Capitolul 6 poate fi împărțit în câteva secțiuni:

1.     Procesele între credincioși sunt o rușine și o deformare a identității bisericii (vers. 1–8)

Credincioșii nu trebuie să se judece între ei înaintea celor necredincioși: „Cum, când vreunul dintre voi are vreo neînțelegere cu altul, îndrăznește să se judece cu cel nelegiuit și nu cu sfinții?” (vers. 1)

Pavel nu condamnă justiția în sine, ci faptul că disputele dintre credincioși ajung să fie rezolvate de cei care nu trăiesc după principiile lui Dumnezeu. Apostolul mustră faptul că ei merg „la cei nelegiuiți” pentru judecată, nu „înaintea sfinților”. Paradoxul remarcat de Pavel constă în faptul că sfinții vor judeca lumea și chiar îngerii, însă, din punctul lor de vedere, ei nu se califică să judece neînțelegerile „mărunte” dintre ei (vers. 2–3).

„De ce nu suferiți mai bine nedreptatea?… De ce nu vă lăsați mai bine păgubiți?” Uneori, Evanghelia ne cheamă să acceptăm mai degrabă pierderea în loc să distrugem unitatea bisericii, să căutăm împăcarea și iertarea, nu victoria: „De ce nu suferiți mai bine paguba?”

2.     Împărăția lui Dumnezeu nu este compatibilă cu un stil de viață dominat de păcat (vers. 9–11)

Mântuirea presupune transformarea reală a vieții: „spălați, sfințiți, îndreptățiți” (vers. 11). Pavel prezintă o listă de practici care descriu o viață dominată de păcat, inclusiv păcate sexuale și sociale: nedrepți, curvari, idolatri, adulteri, hoți, lacomi, bețivi și batjocoritori (vers. 9–10).

Apostolul nu se referă la o perfecțiune instantanee, ci la incompatibilitatea dintre noua lor identitate în Cristos și continuarea trăirii în păcat. Este surprinzător faptul că ei credeau într-o viață spirituală, dar în același timp imorală: „Așa erați unii dintre voi. Dar ați fost spălați, sfințiți, îndreptățiți” (vers. 11), „în Numele Domnului Isus și prin Duhul”.

3.     Libertatea creștină nu înseamnă robie față de poftele păcătoase (vers. 12–14)

Argumentul „totul îmi este îngăduit” (vers. 12), folosit pentru a continua să trăiești în păcat, dovedește o eroare profundă a înțelegerii Evangheliei. „Toate îmi sunt îngăduite” este limitat de două criterii: „nu toate sunt de folos” și „nu mă voi lăsa stăpânit de ceva” (vers. 12).

Pavel corectează un alt slogan al vremii: „mâncarea pentru pântece…” și afirmă cu fermitate: „trupul nu este pentru curvie, ci pentru Domnul” (vers. 13). Libertatea nu înseamnă lipsa responsabilității; orice lucru care stăpânește omul devine idol.

4.     Unirea cu Cristos presupune consacrare deplină pentru puritate sexuală (vers. 15–17)

Uniunea spirituală cu Cristos face imposibilă separarea vieții spirituale de cea fizică: „trupul vostru este Templul Duhului Sfânt… ați fost cumpărați cu un preț.” (vers. 18–20)

Motivația supremă pentru sfințenie este dragostea și sacrificiul lui Cristos. Credinciosul este chemat la maturitate spirituală în relații, iar libertatea creștină nu justifică păcatul. Trupurile credincioșilor sunt „mădulare ale lui Hristos” (vers. 15), iar unirea sexuală creează o formă de „un singur trup” (vers. 16); drept urmare, actul sexual nu este „doar fizic”. Cine se lipește de Domnul este „un singur duh” cu El, deci păcatul sexual atacă o relație sacră (vers. 17).

5.     Trupul ca templu al Duhului – prețul răscumpărării (vers. 18–20)

În probleme de sexualitate, strategia biblică nu este negocierea, ci fuga (vers. 18), deoarece păcatul sexual are o gravitate specifică (vers. 18–20). Trupul credinciosului este „templul Duhului Sfânt” (vers. 19). Argumentul final al apostolului este: „ați fost cumpărați cu un preț” (vers. 20), deci „proslăviți pe Dumnezeu în trupul vostru”. „Fugiți de curvie” (vers. 18) presupune să folosiți întotdeauna metoda întreită: este de folos? mă zidește? mă stăpânește?

Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru a fi oameni pașnici și pentru a trăi în puritate.

Pastor Luigi Mițoi

Sunday, December 14, 2025, 1 Corinthians 6:1–20

Chapter 6 highlights two major problems present in the church in Corinth: (1) legal disputes between believers that were being taken to civil courts, and (2) sexual immorality and the believer’s relationship to their own body. Corinth was a city deeply shaped by polytheism and the worship of pagan temples that incorporated sexual practices into their religious rituals. There was also a prevailing mindset that viewed sexuality as a “neutral” domain, without spiritual consequences. Greek influence cultivated the idea that the body was inferior to the soul, and this way of thinking fed the belief that sins of the body did not affect one’s spiritual life. Although many believed that salvation was only “spiritual” and not moral, and that bodily sin was “minor” or even “neutral,” Paul corrects this by explaining that God does not save only the “soul,” but the whole person.

The apostle corrects doctrinal, moral, and communal disorder in a gifted but immature church. Chapter 6 can be divided into several sections:

1. Lawsuits among believers are a disgrace and a distortion of the church’s identity (vv. 1–8)

Believers should not take one another before unbelieving courts: “If any of you has a dispute with another, do you dare to take it before the ungodly for judgment instead of before the Lord’s people?” (v. 1)

Paul does not condemn justice itself, but the fact that disputes between believers are being resolved by those who do not live according to God’s principles. He rebukes them for going “before the ungodly” for judgment rather than “before the Lord’s people.” The paradox Paul points out is that the saints will judge the world and even angels, yet they consider themselves unqualified to judge the “trivial cases” among themselves (vv. 2–3).

“Why not rather be wronged? Why not rather be cheated?” At times, the gospel calls us to accept loss rather than destroy the unity of the church, to seek reconciliation and forgiveness rather than victory: “Why not rather be cheated?”

2. The kingdom of God is not compatible with a lifestyle dominated by sin (vv. 9–11)

Salvation involves real transformation of life: “you were washed, you were sanctified, you were justified” (v. 11). Paul presents a list of practices that describe a life ruled by sin, including sexual and social sins: the unrighteous, the sexually immoral, idolaters, adulterers, thieves, the greedy, drunkards, and slanderers (vv. 9–10).

The apostle is not referring to instant perfection, but to the incompatibility between their new identity in Christ and continuing to live in sin. It is striking that they believed in a spiritual life while remaining immoral: “That is what some of you were. But you were washed, you were sanctified, you were justified” (v. 11), “in the name of the Lord Jesus Christ and by the Spirit of our God.”

3. Christian freedom does not mean bondage to sinful desires (vv. 12–14)

The argument “I have the right to do anything” (v. 12), used to justify continuing in sin, reveals a deep misunderstanding of the gospel. “I have the right to do anything” is limited by two criteria: “not everything is beneficial” and “I will not be mastered by anything” (v. 12).

Paul corrects another slogan of the time: “Food for the stomach and the stomach for food” and firmly states: “The body, however, is not meant for sexual immorality but for the Lord, and the Lord for the body” (v. 13). Freedom does not mean lack of responsibility; anything that masters a person becomes an idol.

4. Union with Christ requires full consecration to sexual purity (vv. 15–17)

Spiritual union with Christ makes it impossible to separate spiritual life from physical life: “your bodies are temples of the Holy Spirit… you were bought at a price” (vv. 18–20).

The supreme motivation for holiness is the love and sacrifice of Christ. The believer is called to spiritual maturity in relationships, and Christian freedom does not justify sin. Believers’ bodies are “members of Christ” (v. 15), and sexual union creates a form of “one flesh” (v. 16); therefore, sexual activity is not “merely physical.” Whoever is united with the Lord is “one with him in spirit” (v. 17), so sexual sin attacks a sacred relationship.

5. The body as the temple of the Spirit – the price of redemption (vv. 18–20)

In matters of sexuality, the biblical strategy is not negotiation but flight (v. 18), because sexual sin carries a particular gravity (vv. 18–20). The believer’s body is “a temple of the Holy Spirit” (v. 19). The apostle’s final argument is: “you were bought at a price” (v. 20), therefore “honor God with your bodies.” “Flee from sexual immorality” (v. 18) implies consistently applying the threefold test: is it beneficial? does it build me up? does it master me?

Let us pray to God to be people of peace and to live in purity.