12 septembrie

Joi, 12 septembrie 2024, Psalm 137:1-9

Psalmul 137 este supranumit ,,cântarea captivului” deoarece face referire la cei 70 de ani de robie în Babilon. Babilonul, Irakul de astăzi, este numit în Biblie ,,ţara cu multe ape”: ,,Ţie, care locuieşti lângă ape mari şi care ai vistierii nemărginite, ţi-a venit sfârşitul, şi lăcomia ta a ajuns la capăt!” (Ieremia 51:13)

Eufratul este râul principal în Irak, având o lungime de 2.780 km. El are foarte mulți afluenți, fiind cel mai lung râu din vestul Asiei. În sudul Irakului se unește cu Tigrul, înainte să se verse în Golful Persic. 

Prizonierii evrei erau pe malurile acestor râuri și, cuprinși de nostalgia Ierusalimului și a Casei lui Dumnezeu, nu mai au inimă să cânte. Instrumentele lor erau agățate în sălcii, în semn de protest, o grevă a suferinței. Înstrăinați și îndurerați, cântă această cântare a tăcerii în care se întâlnesc iubirea față de Ierusalimul distrus cu ura față de Babilonul cel falnic. Psalmul 137 conține una dintre cele mai dure făgăduințe și unul dintre cele mai înspăimântătoare blesteme: ,,Să mi se lipească limba de cerul gurii dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!” (vers. 6) ,,Ferice de cel ce-i va apuca pe copiii tăi şi-i va zdrobi de stâncă!” (vers. 9)

Fiind surprinși de un astfel de limbaj, se impune să considerăm următoarele două aspecte:

1. Acest ,,blestem” este exprimarea cântată a judecăților pe care Însuși Dumnezeu le pronunțase cu sute de ani înainte, prin profetul Isaia: „Prorocie împotriva Babilonului … «Am dat poruncă sfintei Mele oștiri – zice Domnul –, am chemat pe vitejii Mei la judecata mâniei Mele … Toți cei ce vor fi prinși vor fi străpunși și toți cei ce vor fi apucați vor cădea uciși de sabie. Copiii lor vor fi zdrobiți sub ochii lor.»” (Isaia 13:1-16) Psalmistul a reluat acest mesaj și a invocat judecata pronunțată de Dumnezeu mai dinainte.

2. Mântuitorul pare să facă o aluzie la acest verset când rostește un aparent blestem împotriva Ierusalimului: ,,Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea. El a zis:… Te vor strivi de pământ, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea cercetării tale!” (Luca 19:44)

Lecția de viață a acestui psalm este cantonarea unor creștini pe ,,malurile râului Babilonului” – zone periculoase, nivel ridicat de risc, departe de siguranța prezenței și binecuvântării lui Dumnezeu…

Să ne rugăm pentru copiii noștri și pentru biserica lui Dumnezeu. Să ne rugăm pentru teama de Dumnezeu și pentru capacitatea de a ne feri de tot ce ni se pare rău (1 Tesaloniceni 5:22).

Pastor Luigi Mițoi

Thursday, September 12, 2024, Psalm 137:1-9

Psalm 137 is known as the “song of the captive” because it refers to the 70 years of captivity in Babylon. Babylon, present-day Iraq, is referred to in the Bible as the “land with many waters“: “You who live by many waters and are rich in treasures, your end has come, the time for you to be destroyed.” (Jeremiah 51:13)

The Euphrates is the main river in Iraq, with a length of 2,780 km. It has many tributaries, making it the longest river in western Asia. In southern Iraq, it joins the Tigris before flowing into the Persian Gulf.

The Jewish prisoners were on the banks of these rivers, and, filled with nostalgia for Jerusalem and the House of God; they no longer had the heart to sing. Their instruments were hung on willow trees as a sign of protest—a strike of suffering. Estranged and grieved, they sang this song of silence in which their love for the destroyed Jerusalem meets their hatred for the mighty Babylon. Psalm 137 contains one of the harshest promises and one of the most terrifying curses: “May my tongue cling to the roof of my mouth if I do not remember you, if I do not consider Jerusalem my highest joy.” (verse 6) “Blessed is the one who seizes your infants and dashes them against the rocks.” (verse 9)

When confronted with such language, it is necessary to consider the following two aspects:

1.     This “curse” is the sung expression of the judgments that God Himself had pronounced hundreds of years before, through the prophet Isaiah: “A prophecy against Babylon … ‘I have commanded those I prepared for battle; I have summoned my warriors to carry out my wrath … Whoever is captured will be thrust through; all who are caught will fall by the sword. Their infants will be dashed to pieces before their eyes.’” (Isaiah 13:1-16) The psalmist echoed this message and invoked the judgment previously pronounced by God.

2.     The Savior seems to allude to this verse when He speaks an apparent curse against Jerusalem: “As he approached Jerusalem and saw the city, he wept over it and said … ‘They will dash you to the ground, you and the children within your walls. They will not leave one stone on another, because you did not recognize the time of God’s coming to you.’” (Luke 19:44)

The life lesson of this psalm highlights how some Christians linger on the “banks of the rivers of Babylon“—dangerous areas, high-risk levels, far from the safety of God’s presence and blessing…

Let us pray for our children and for the church of God. Let us pray for the fear of God and for the ability to avoid every appearance of evil (1 Thessalonians 5:22).