12 ianuarie

Luni, 12 ianuarie 2025 – Galateni 6:1–18

Epistola către Galateni este scrisă de apostolul Pavel cu scopul de a contracara influența „iudaizatorilor”, care încercau să impună creștinilor dintre neamuri respectarea Legii mozaice, în mod special circumcizia. Pavel apără cu fermitate adevărul că mântuirea este prin har, prin credința în Cristos, nu prin faptele Legii. Viața creștină este trăită prin Duhul, nu prin efort religios sau presiune umană.

În capitolul 5, Pavel pune în contrast faptele firii pământești și roada Duhului, explicând lupta interioară „Duh versus fire”. În capitolul 6, apostolul descrie responsabilitatea relațională, arătând cum se manifestă practic roada Duhului în relațiile dintre oameni. Acest ultim capitol al epistolei răspunde la întrebarea: „Cum se manifestă libertatea în Cristos într-o comunitate de oameni imperfecți?”

1.Responsabilitatea restaurării celui căzut: har, nu judecată (vers. 1–5)

Spiritualitatea autentică caută restaurarea, nu condamnarea: „Dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții” (vers. 1).

Credincioșii maturi sunt chemați să-i restaureze cu blândețe pe cei care cad în păcat.

(a) Responsabilitate colectivă – „purtați-vă poverile unii altora” (vers. 2)

(b) Responsabilitate personală – „fiecare își va purta sarcina” (vers. 5)

Biserica lui Dumnezeu nu este un tribunal, ci un spital; iar cei căzuți nu sunt excluși, ci ridicați.

2.Generozitatea și relația cu învățătorii – susținerea slujirii și formării spirituale (vers. 6)

Pavel îi învață pe galateni să-i susțină material pe cei care slujesc spiritual, acesta fiind un principiu al reciprocității: fiecare investește ceea ce are. Cei care primesc hrană spirituală sunt chemați să contribuie la susținerea celor dedicați predicării și învățării Evangheliei.

Creșterea spirituală este legată de responsabilitatea materială, iar viața comunitară implică dărnicie concretă.

3.Semănatul și seceratul – principiul universal al consecințelor (vers. 7–10)

„Ce seamănă omul, aceea va și secera” (vers. 7).

Harul nu anulează consecințele și nu suspendă responsabilitatea credinciosului.

„A semăna în firea pământească” înseamnă a hrăni dorințele egoiste, murdare și orgolioase. „A semăna în Duhul” înseamnă perseverență în bine, cultivarea caracterului, slujirea celorlalți, dărnicie și disciplină spirituală.

4.Libertatea în Cristos respinge legalismul și egoismul, chemând credincioșii să umble prin Duhul și să trăiască în iubire (vers. 11–18)

„Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu, față de lume!” (vers. 14)

Pavel afirmă că a murit față de lume, iar lumea a murit față de el. Sistemul de valori al lumii nu-l mai definește, nu-l mai entuziasmează și nu-l mai controlează.

Apostolul se laudă doar cu crucea Domnului și acceptă prețul slujirii Evangheliei, în timp ce iudaizatorii caută aprecierea oamenilor și evită persecuția crucii.

Slujirea autentică poartă urmele suferinței, nu ale confortului: „Eu port semnele Domnului Isus pe trupul meu” (vers. 17).

Integritatea și responsabilitatea personală sunt semnele crucii în viața credinciosului. Pavel încheie epistola cu o rugăciune simplă, personală și profund pastorală.

Să ne rugăm pentru smerenie personală și unitatea bisericii, evitând individualismul și mândria. Să fim blânzi cu cei care greșesc și să susținem, cu toate resursele noastre, lucrarea lui Dumnezeu.

Pastor Luigi Mițoi

Monday, January 12, 2025 – Galatians 6:1–18

The Epistle to the Galatians was written by the apostle Paul in order to counter the influence of the “Judaizers,” who were trying to impose the keeping of the Mosaic Law—especially circumcision—on Gentile Christians. Paul firmly defends the truth that salvation is by grace, through faith in Christ, not by works of the Law. The Christian life is lived by the Spirit, not by religious effort or human pressure.

In chapter 5, Paul contrasts the acts of the flesh with the fruit of the Spirit, explaining the inner struggle of “Spirit versus flesh.” In chapter 6, the apostle describes relational responsibility, showing how the fruit of the Spirit is practically displayed in relationships between people. This final chapter of the letter answers the question: “How is freedom in Christ expressed within a community of imperfect people?”

1.     The responsibility of restoring the one who has fallen: grace, not judgment (vv. 1–5)

Authentic spirituality seeks restoration, not condemnation: “If someone is caught in a sin, you who live by the Spirit should restore that person gently.” (v. 1)

Mature believers are called to restore with gentleness those who fall into sin.

(a) Collective responsibility — “Carry each other’s burdens” (v. 2)
(b) Personal responsibility — “each one should carry their own load” (v. 5)

God’s church is not a courtroom, but a hospital; and those who fall are not excluded, but lifted up.

2.     Generosity and the relationship with teachers — supporting ministry and spiritual formation (v. 6)

Paul teaches the Galatians to support materially those who serve them spiritually, as a principle of reciprocity: each one invests what they have. Those who receive spiritual nourishment are called to contribute to supporting those devoted to preaching and teaching the gospel.

Spiritual growth is connected to material responsibility, and community life involves practical generosity.

3.     Sowing and reaping — the universal principle of consequences (vv. 7–10)

“A man reaps what he sows.” (v. 7)

Grace does not cancel consequences and does not suspend the believer’s responsibility.

“To sow to the flesh” means to feed selfish, impure, and prideful desires. “To sow to the Spirit” means perseverance in doing good, cultivating character, serving others, generosity, and spiritual discipline.

4.     Freedom in Christ rejects legalism and selfishness, calling believers to walk by the Spirit and live in love (vv. 11–18)

“May I never boast except in the cross of our Lord Jesus Christ, through which the world has been crucified to me, and I to the world.” (v. 14)

Paul states that he has died to the world, and the world has died to him. The world’s value system no longer defines him, excites him, or controls him.

The apostle boasts only in the Lord’s cross and accepts the cost of serving the gospel, while the Judaizers seek people’s approval and avoid the persecution that comes with the cross.

Authentic ministry bears the marks of suffering, not comfort: “I bear on my body the marks of Jesus.” (v. 17)

Integrity and personal responsibility are the marks of the cross in the believer’s life. Paul ends the letter with a simple, personal, and deeply pastoral prayer.

Let us pray for personal humility and for the unity of the church, avoiding individualism and pride. Let us be gentle with those who fail, and let us support, with all our resources, the work of God.