12 decembrie

Vineri, 12 decembrie 2025, 1 Corinteni 4:1–21

Capitolul 4 încheie prima secțiune a cărții (cap. 1–4), dedicată problemei dezbinărilor și a percepției greșite despre slujitorii lui Dumnezeu. În dorința de a învăța biserica, Pavel precizează natura adevăratei slujiri spirituale, criteriile corecte de evaluare a slujirii și slujitorilor, dar și conștientizarea contrastului dintre viziunea Scripturilor și perspectiva lumii. Scopul apostolului este corectarea percepțiilor greșite despre slujitorii Evangheliei (Pavel, Apolo), demascarea mândriei celor „firești” din biserică, stabilirea criteriilor biblice despre credincioșie, smerenie și suferință. Pentru că unii din biserică se considerau „mai spirituali”, timp în care alții erau marginalizați, Pavel expune caracteristicile „firești” ale celor care strică pacea și unitatea bisericii: spiritul de judecată, autoafirmarea, dorința nesătulă de recunoaștere publică, slujirea pentru succes, statut și prestigiu.

Prin ideile prezentate de scriitor sub ungerea Duhului, prezentul capitol poate fi împărțit în câteva secțiuni:

1.     Adevărata identitate a slujitorilor (vers. 1–5)

Apostolii sunt „slujitori ai lui Cristos” și „ispravnici” (administratori) ai „tainelor lui Dumnezeu” (revelației). Pavel precizează că slujitorii sunt administratori, nu stăpâni, iar slujirea se concentrează pe responsabilitate, nu pe popularitate, pe credincioșie, nu pe strălucire, pe fidelitate, nu pe aplauze (vers. 2, 5). Autoritatea apostolică/pastorală de părinte se manifestă în dragoste și bunătate, dar în același timp cu fermitate.

2.     Pericolul mândriei spirituale (vers. 6–7)

Pentru că totul este primit prin har, mândria este lipsă de recunoștință față de Dumnezeu: „niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt.” (vers. 6) Pavel denunță tendința competiției, a triumfalismului spiritual și a cultului personalității: „O, iată-vă sătui! Iată-vă ajunși bogați! Iată-vă împărățind fără noi…” (vers. 8)

3.     Contradicția dintre glorie și cruce (vers. 9–13)

Pavel demască trufia corintenilor prin antiteză: ei se cred merituoși, iar apostolii nevrednici: „Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi, înțelepți în Hristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puși în cinste; noi, disprețuiți!” (vers. 10) Apostolii trăiesc realitatea crucii, iar suferința lor devine semnul autenticității slujirii lor: „Până în clipa aceasta suferim de foame și de sete, suntem goi, chinuiți, umblăm din loc în loc… când suntem ocărâți, binecuvântăm; când suntem prigoniți, răbdăm; când suntem vorbiți de rău, ne rugăm… am ajuns ca gunoiul lumii acesteia…” (vers. 11–13)

4.     Apel părintesc, autoritate pastorală (vers. 14–21)

Pavel mustră din dragoste, pentru că (și) disciplina este expresia responsabilității. Apostolul nu vorbește de sus, nu umilește, ci atenționează părintește: „Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă fac rușine, ci ca să vă sfătuiesc ca pe niște copii preaiubiți ai mei.” (vers. 14) O slujire grea, în mijlocul unor oameni imaturi!

Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru maturitate, să manifestăm smerenie și bunătate și să slujim cu sacrificiu și devotament.

Pastor Luigi Mițoi

Friday, December 12, 2025, 1 Corinthians 4:1–21

Chapter 4 concludes the first section of the letter (chs. 1–4), which addresses the problem of divisions and the mistaken perception of God’s servants. In his desire to instruct the church, Paul clarifies the nature of true spiritual service, the correct criteria for evaluating ministry and ministers, and the awareness of the contrast between the vision of Scripture and the perspective of the world. The apostle’s purpose is to correct false perceptions about the servants of the gospel (Paul, Apollos), to expose the pride of the “worldly” in the church, and to establish biblical criteria for faithfulness, humility, and suffering. Because some in the church considered themselves “more spiritual,” while others were marginalized, Paul exposes the “worldly” characteristics of those who destroy the peace and unity of the church: a judgmental spirit, self-assertion, an insatiable desire for public recognition, and ministry pursued for success, status, and prestige.

Through the ideas presented by the writer under the anointing of the Spirit, this chapter can be divided into several sections:

1. The true identity of ministers (vv. 1–5)

The apostles are “servants of Christ” and “those entrusted with the mysteries God has revealed” (the revelation). Paul explains that ministers are stewards, not masters, and that ministry focuses on responsibility rather than popularity, on faithfulness rather than brilliance, on fidelity rather than applause (vv. 2, 5). Apostolic/pastoral authority as a spiritual father is expressed in love and kindness, but at the same time with firmness.

2. The danger of spiritual pride (vv. 6–7)

Because everything is received by grace, pride reflects a lack of gratitude toward God: “Then you will not be puffed up in being a follower of one of us over against the other.” (v. 6) Paul denounces the tendency toward competition, spiritual triumphalism, and a cult of personality: “Already you have all you want! Already you have become rich! You have begun to reign—and that without us!” (v. 8)

3. The contradiction between glory and the cross (vv. 9–13)

Paul exposes the Corinthians’ arrogance through antithesis: they consider themselves worthy, while the apostles are deemed unworthy: “We are fools for Christ, but you are so wise in Christ! We are weak, but you are strong! You are honored, we are dishonored!” (v. 10) The apostles live out the reality of the cross, and their suffering becomes the mark of the authenticity of their ministry: “To this very hour we go hungry and thirsty, we are in rags, we are brutally treated, we are homeless. We work hard with our own hands. When we are cursed, we bless; when we are persecuted, we endure it; when we are slandered, we answer kindly. We have become the scum of the earth, the garbage of the world—right up to this moment.” (vv. 11–13)

4. A fatherly appeal, pastoral authority (vv. 14–21)

Paul rebukes out of love, because discipline is also an expression of responsibility. The apostle does not speak from above, does not humiliate, but warns as a father: “I am writing this not to shame you but to warn you as my dear children.” (v. 14) A difficult ministry, in the midst of immature people!

Let us pray to God for maturity, manifest humility and kindness, and serve with sacrifice and devotion.