10 septembrie

Miercuri, 10 septembrie 2025, Marcu 16:1-20

Capitolul 16 încheie Evanghelia după Marcu cu descrierea celui mai important eveniment din istorie – învierea Domnului Isus Cristos. Acest capitol marchează trecerea de la suferință la speranță, de la moarte la viață și de la înfrângere la biruință. Evenimentele prezentate aici au avut loc în jurul anului 30 d.Cr., imediat după crucificarea Mântuitorului. Moartea lui Isus fusese percepută ca o înfrângere, iar învierea vine ca o surpriză.

Apostolii sunt inițial sceptici, reflectând lupta interioară dintre durere și credință (vers. 11, 13).

1.     Vizita femeilor la mormânt (16:1–8)
Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salome cumpără miresme ca să ungă trupul Domnului Isus (vers. 1). Îngrijorate că nu vor putea intra în mormânt, au fost mirate și surprinse găsind piatra dată la o parte (vers. 4).

Ideea că Domnul a înviat sfidează logica și experiența, însă mormântul este gol.

În mormânt era o ființă cerească care le-a explicat: „Nu este aici. A fost sculat din morți.” (vers. 6)

Femeile sunt chemate să ducă vestea învierii ucenicilor și lui Petru (vers. 7), pentru că învierea este dovada supremă a puterii divine.

2.     Reacția necredinței ucenicilor (vers. 9–14)
Domnul Se arată celor apropiați, însă ei nu cred imediat: „El li S-a arătat… dar ei n-au crezut.” (vers. 12–13) Mântuitorul îi mustră pentru necredința și împietrirea inimii lor: „În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă, şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.” (vers. 14)

3.     Aparițiile Mântuitorului înviat (vers. 9–14)
Domnul Se arată mai întâi Mariei Magdalena (vers. 9), apoi celor doi pe drumul spre Emaus (vers. 12–13). Mai târziu Se arată celor unsprezece, mustrându-i pentru necredința lor (vers. 14).

Femeile fug de la mormânt „cuprinse de frică și uimire” (vers. 8). Uimirea, frica și necredința sunt reacții omenești normale, însă Domnul vrea să transforme necredința în credință și frica în curaj.

4.     Marea Trimitere – chemarea universală la misiune (vers. 15–18)
Responsabilitatea este universală, nicidecum limitată la apostoli. Misiunea creștină este globală, urgentă, obligatorie și susținută de puterea divină: „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.” (vers. 15)

Evanghelizarea este o poruncă, nu o opțiune, și fiecare credincios este chemat să fie martor al lui Cristos.

Există și o manifestare mistică, supranaturală a credinței lor: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (vers. 17–18)

5.     Înălțarea și lucrarea continuă (vers. 19–20)
„Domnul lucra împreună cu ei și întărea cuvântul prin semnele care-l însoțeau.” (vers. 20)

Domnul S-a înălțat la cer și ucenicii au plecat să predice Evanghelia peste tot pe pământ.

Dacă Cuvântul și Duhul i-au trimis și i-au călăuzit pe ucenici în evanghelizare și misiune, Cuvântul și Duhul ne vor trimite și pe noi în același loc.

Să ne rugăm pentru ascultare, supunere și dorința să împlinim voia lui Dumnezeu.

Pastor Luigi Mițoi

Wednesday, September 10, 2025, Mark 16:1-20

Chapter 16 concludes the Gospel of Mark with the description of the most important event in history – the resurrection of the Lord Jesus Christ. This chapter marks the transition from suffering to hope, from death to life, and from defeat to victory. The events presented here took place around the year 30 A.D., immediately after the crucifixion of the Savior. The death of Jesus had been perceived as a defeat, and the resurrection came as a surprise.

The apostles are initially skeptical, reflecting the inner struggle between sorrow and faith (vv. 11, 13).

1.     The women’s visit to the tomb (16:1–8)
Mary Magdalene, Mary the mother of James, and Salome bought spices to anoint the body of the Lord Jesus (v. 1). Worried that they would not be able to enter the tomb, they were astonished and surprised to find the stone rolled away (v. 4).

The idea that the Lord had risen defied logic and experience, yet the tomb was empty.

In the tomb was a heavenly being who explained: “He is not here. He has risen!” (v. 6)

The women are called to bring the news of the resurrection to the disciples and to Peter (v. 7), because the resurrection is the supreme proof of divine power.

2.     The disciples’ reaction of unbelief (vv. 9–14)
The Lord appeared to those close to Him, but they did not immediately believe: “He appeared… but they did not believe it.” (vv. 12–13) The Savior rebuked them for their unbelief and hardness of heart: “Later Jesus appeared to the Eleven as they were eating; He rebuked them for their lack of faith and their stubborn refusal to believe those who had seen Him after He had risen.” (v. 14)

3.     The appearances of the risen Savior (vv. 9–14)
The Lord appeared first to Mary Magdalene (v. 9), then to the two on the road to Emmaus (vv. 12–13). Later He appeared to the Eleven, rebuking them for their unbelief (v. 14).

The women fled from the tomb “trembling and bewildered.” (v. 8) Astonishment, fear, and unbelief are normal human reactions, but the Lord wanted to transform unbelief into faith and fear into courage.

4.     The Great Commission – the universal call to mission (vv. 15–18)
The responsibility is universal, not limited to the apostles. The Christian mission is global, urgent, mandatory, and sustained by divine power: “Go into all the world and preach the gospel to all creation.” (v. 15)

Evangelism is a command, not an option, and every believer is called to be a witness of Christ.

There is also a mystical, supernatural manifestation of their faith: “And these signs will accompany those who believe: In My name they will drive out demons; they will speak in new tongues; they will pick up snakes with their hands; and when they drink deadly poison, it will not hurt them at all; they will place their hands on sick people, and they will get well.” (vv. 17–18)

5.     The Ascension and the continuing work (vv. 19–20)
“Then the disciples went out and preached everywhere, and the Lord worked with them and confirmed His word by the signs that accompanied it.” (v. 20)

The Lord ascended into heaven, and the disciples went out to preach the gospel throughout the whole world.

If the Word and the Spirit sent and guided the disciples in evangelism and mission, the Word and the Spirit will also send us to the same place.

Let us pray for obedience, submission, and the desire to fulfill God’s will.