1 octombrie

Miercuri, 1 octombrie 2025, Luca 21:1-38

Capitolul 21 descrie vizita Mântuitorului în Templul din Ierusalim și subiectele abordate în ultima săptămână de viață: dărnicia văduvei sărace, profeția distrugerii Ierusalimului, semnele sfârșitului vremurilor și chemarea la veghere.

În vremea aceea, poporul evreu trăia între frustrarea ocupației romane și speranța mesianică. Religia iudaică era marcată de ritualism, formalism și puternica influență a liderilor religioși (farisei, saduchei, cărturari), timp în care oamenii trăiau în păcat și departe de Dumnezeu.

Discursul Mântuitorului prezintă două perspective:

(a)   Istorică (apropiată): distrugerea Ierusalimului și a Templului (70 d.Cr.), când armata romană condusă de Titus a distrus orașul și Templul.

(b)  Escatologică (îndepărtată): sfârșitul vremurilor și venirea Fiului Omului în slavă.

Domnul demască ritualismul și ipocrizia anunțând judecata asupra sistemului religios corupt.

1. Dărnicia bogaților și a văduvei sărace – cât îți rămâne după ce ai dăruit (vers. 1-4)

„Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toți ceilalți” (vers. 3).

Cum se explică această afirmație?

Atunci când faci dărnicie nu contează doar cât ai dăruit, ci cât ți-a mai rămas: „…toți aceștia au aruncat la daruri din prisosul lor…” (vers. 4a)

„…ea a aruncat, din sărăcia ei, tot ce avea ca să trăiască.” (vers. 4b)

Bogații au dăruit mai mult decât văduva săracă, însă mai mult le-a rămas decât au dăruit. Văduva săracă a dăruit mai puțin decât ei, dar ea a dăruit totul și nu i-a mai rămas nimic pentru ea. Bogații au dat mult din foarte mult (dărnicie), ea a dat totul din puțin (sacrificiu). Domnul a lăudat-o pentru sacrificiu, nu pentru dărnicie.

2. Ucenicii admiră Templul – Isus le spune că va fi distrus (vers. 5–6)

Ucenicii erau tentați să admire structura Templului, dar Isus le redirecționează privirea spre realitățile spirituale: „Pe când vorbeau unii despre Templu, că era împodobit cu pietre frumoase și daruri…” (vers 5a)

Ucenicii văd frumusețea Templului, Mântuitorul vede absența sfințeniei: „Isus a zis: Vor veni zile când nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.” (vers. 5b-6)

Mândria religioasă a unui sistem bazat pe ritualuri exterioare nu este apreciată de Dumnezeu și nu are viitor.

3. Semnele de început ale sfârșitului (vers. 7-19)

În primul rând, Mântuitorul precizează faptul că va exista multă confuzie spirituală: „Mulți vor veni în Numele Meu…” (vers. 8)

Crizele nu vor fi sfârșitul, ci metoda lui Dumnezeu pentru trezire, pregătire și sfințire.

Apoi Domnul anunță câteva dintre semnele sfârșitului: falși mesia (vers. 8), războaie și frământări sociale (vers. 9), cutremure, foamete și boli (ciumi) (vers. 11), persecutarea credincioșilor: „vor pune mâna pe voi… din pricina Numelui Meu” (vers. 12).

În ciuda acestor adversități, Domnul promite călăuzire și protecție: „Vă voi da o gură și o înțelepciune căreia nu-i vor putea sta împotrivă” (vers. 15).

Persecuția va deveni platforma pentru proclamarea Evangheliei: „Prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele.” (vers. 19)

4. Distrugerea Ierusalimului (vers. 20-24)

„Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, să știți că pustiirea lui este aproape” (vers. 20).

Această profeție s-a împlinit în anul 70 d.Cr., dată la care armata lui Titus a distrus orașul și Templul: „…vor cădea sub ascuțișul sabiei și vor fi luați robi printre toate neamurile” (vers. 24).

5. Semnele cosmice și revenirea Fiului Omului (vers. 25-28)

„Vor fi semne în soare, în lună și în stele. Și pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor” (vers. 25).

Oamenii vor fi neputincioși să se apere și înspăimântați: „…oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ…” (vers. 26).

Credincioșii autentici se vor baza pe promisiunea lui Dumnezeu: „Ridicați-vă capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie” (vers. 28). Este o chemare la speranță, nu la panică.

6. Pilda smochinului și vegherea (vers. 29-36)

După cum mugurii măslinului anticipează venirea verii, tot așa, semnele anunțate de Domnul ne cheamă la discernământ și veghere.

„Luați seama la voi înșivă… vegheați și rugați-vă” (vers. 34-36). Adevăratul pericol este îngrijorarea, divertismentul și nepăsarea spirituală. Credincioșii nu privesc sfârșitul cu groază, ci cu speranța întâlnirii cu Mântuitorul.

Să ne rugăm pentru înțelepciunea de a ne pregăti în timp ce chemăm omenirea la mântuire și Biserica la sfințire.

Pastor Luigi Mițoi

Wednesday, October 1, 2025, Luke 21:1-38

Chapter 21 describes the Savior’s visit to the Temple in Jerusalem and the subjects addressed in the last week of His life: the generosity of the poor widow, the prophecy of Jerusalem’s destruction, the signs of the end times, and the call to watchfulness.

At that time, the Jewish people lived between the frustration of Roman occupation and the messianic hope. Judaism was marked by ritualism, formalism, and the strong influence of the religious leaders (Pharisees, Sadducees, scribes), while people lived in sin and far from God.

The discourse of the Savior presents two perspectives:

(a)   Historical (near): the destruction of Jerusalem and the Temple (70 A.D.), when the Roman army led by Titus destroyed the city and the Temple.

(b)  Eschatological (distant): the end of times and the coming of the Son of Man in glory.

The Lord exposes ritualism and hypocrisy by announcing judgment upon the corrupt religious system.

1. The generosity of the rich and the poor widow – how much remains after you give (vv. 1-4)

“Truly I tell you,” he said, “this poor widow has put in more than all the others” (v. 3).

How can this statement be explained?

When you give, it is not only how much you give that matters, but how much you have left: “…all these people gave their gifts out of their wealth…” (v. 4a)

“…but she out of her poverty put in all she had to live on” (v. 4b).

The rich gave more than the poor widow, but they had more left than they gave. The widow gave less than they did, but she gave everything and had nothing left for herself. The rich gave much out of very much (generosity), she gave everything out of little (sacrifice). The Lord praised her for her sacrifice, not her generosity.

2. The disciples admire the Temple – Jesus tells them it will be destroyed (vv. 5-6)

The disciples were tempted to admire the structure of the Temple, but Jesus redirected their gaze to spiritual realities: “Some of his disciples were remarking about how the temple was adorned with beautiful stones and with gifts dedicated to God.” (v. 5a)

The disciples saw the beauty of the Temple; the Savior saw the absence of holiness: “But Jesus said, ‘As for what you see here, the time will come when not one stone will be left on another; every one of them will be thrown down.’” (vv. 5b-6)

The religious pride of a system based on outward rituals is not appreciated by God and has no future.

3. The beginning signs of the end (vv. 7-19)

First, the Savior emphasized that there would be much spiritual confusion: “Many will come in my name…” (v. 8).

Crises will not be the end but God’s method for awakening, preparation, and sanctification.

Then the Lord announced some of the signs of the end: false messiahs (v. 8), wars and social unrest (v. 9), earthquakes, famines, and pestilences (v. 11), persecution of believers: “They will seize you and persecute you… because of my name.” (v. 12).

In spite of these adversities, the Lord promises guidance and protection: “For I will give you words and wisdom that none of your adversaries will be able to resist or contradict.” (v. 15).

Persecution will become a platform for proclaiming the Gospel: “Stand firm, and you will win life.” (v. 19).

4. The destruction of Jerusalem (vv. 20-24)

“When you see Jerusalem being surrounded by armies, you will know that its desolation is near.” (v. 20).

This prophecy was fulfilled in 70 A.D., when Titus’s army destroyed the city and the Temple: “They will fall by the sword and will be taken as prisoners to all the nations.” (v. 24).

5. Cosmic signs and the coming of the Son of Man (vv. 25-28)

“There will be signs in the sun, moon and stars. On the earth, nations will be in anguish and perplexity at the roaring and tossing of the sea.” (v. 25).

People will be helpless and terrified: “People will faint from terror, apprehensive of what is coming on the world…” (v. 26).

True believers will rely on God’s promise: “When these things begin to take place, stand up and lift up your heads, because your redemption is drawing near.” (v. 28). It is a call to hope, not panic.

6. The parable of the fig tree and watchfulness (vv. 29-36)

Just as the buds of the fig tree anticipate the coming of summer, so the signs announced by the Lord call us to discernment and watchfulness.

“Be careful, or your hearts will be weighed down with carousing, drunkenness and the anxieties of life, and that day will close on you suddenly like a trap… Be always on the watch, and pray…” (vv. 34-36).

The true danger is worry, distraction, and spiritual indifference. Believers do not face the end with dread, but with the hope of meeting the Savior.

Let us pray for the wisdom to prepare ourselves while we call humanity to salvation and the Church to sanctification.